Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

PSG a decis cine e fotbalistul care îi va lua locul lui Mbappe, dacă francezul va pleca la Real Madrid

Bianca Dumitru

Publicat 14/10/2023 la 17:44 GMT+3

Kylian Mbappe este în ultimul an de contract cu PSG, iar șefii de la Real Madrid sunt încrezători că îi vor obține transferul în 2024. Francezii se gândesc la fotbalistul care i-ar putea lua locul în echipa lui Luis Enrique, iar cel în care își pun toată încrederea este Xavi Simons.

Paris Saint-Germain v OGC Nice - Ligue 1 Uber Eats Mbappe Lottin Kylian of Paris Saint-Germain during the Ligue 1 Uber Eats match between Paris Saint-Germain and OGC Nice -

Credit imagine: Imago

Kylian Mbappe se află în ultimele luni ale contractului său cu PSG, iar oficialii campioanei din Ligue 1 sunt calmi și încrezători că vor reuși, pe parcursul acestui sezon, să-l convingă să semneze prelungirea contractului.
Cu toate astea, fotbalistul pare că nu-și dorește să rămână mai târziu de vara anului viitor la Paris, intenționând să se transfere la Real Madrid, club care s-a aflat în ultimii ani pe urmele sale.
Potrivit celor de la L'Equipe, viitorul atacantului a trecut pe plan secund și în Franța nu se vorbește deloc despre negocierile dintre el și PSG, care ar urma să se intensifice după ce echipa își va fi încheiat parcursul în Champions League.
Oficialii clubului de pe Parc des Princes se gândesc, însă, și la posibilitatea în care vor rămâne fără Mbappe din sezonul următor și i-au identificat deja înlocuitorul. Conform jurnaliștilor francezi, directorul sportiv al parizienilor consideră că Xavi Simons este perfect pentru a umple golul lăsat de francez în echipa lui Luis Enrique.
Olandezul de 20 de ani a fost răscumpărat de PSG în această vară de la PSV Eindhoven, iar în acest sezon a fost împrumutat la RB Leipzig, unde are prestații foarte bune, reușind deja 3 goluri și 4 pase decisive în 7 meciuri.
Nemții ar fi interesați de un transfer definitiv al lui Xavi Simons, dar cei de la PSG nu vor accepta să-i dea drumul, mai ales dacă vor rămâne fără Kylian Mbappe.
Citește și:

REAL MADRID SE PREGĂTEȘTE PENTRU TRANSFERUL LUI MBAPPE

Transferul lui Kylian Mbappe este așteptat cu nerăbdare de cei de la Real Madrid. Un membru al Consiliului de Administrație al clubului de pe Santiago Bernabeu a vorbit despre sosirea francezului în Spania.
Jose Manuel Otero Lastres a spus că Florentino Perez nu s-a supărat că Mbappe și-a prelungit anul trecut contractul cu PSG, fiind conștient de faptul că s-a pus multă presiune asupra lui. Oficialul lui Real Madrid a adăugat că deși francezul va fi împlinit deja 25 de ani la vară, când ar putea semna cu "galacticii", acest lucru nu va fi un dezavantaj, amintind de Zinedine Zidane.
"Sperăm că Mbappe va gândi la fel ca Bellingham. Multe cluburi au fost pe urmele lui Bellingham și până la urmă el a spus că vrea să ajungă la Real Madrid. Am încredere că și Mbappe va veni. Va atinge gloria când va ajunge la Real Madrid, pentru că acești fotbaliști s-au născut să joace aici. Între timp, el va rătăci dintr-un loc în altul.
A suferit presiuni mari din partea emirului Qatarului și a lui Macron, care i-a spus că nu poate face asta. Nu am nicio îndoială că, dacă îl întrebăm acum, regretă acea decizie (n.r. de a-și prelungi contractul vara trecută).
Florentino nu a făcut nimic greșit. A înțeles reacția jucătorului. Madridul l-a protejat mereu, i-a lăsat ușile deschise. Zidane a venit la 29 de ani, Mbappe va veni la 25 de ani. Mai are mulți ani de jucat aici", a declarat reprezentantul "galacticilor".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo