Eurosport
Veste proastă pentru Zaire-Emery! Titularul lui PSG va reveni pe teren abia la anul
De
Publicat 19/11/2023 la 17:48 GMT+2
Warren Zaire-Emery a primit verdictul doctorilor în legătură cu accidentarea suferită în meciul Franței împotriva Gibraltarului, câștigat cu un ireal 14-0. Mijlocașul de 17 ani al lui PSG va lipsi de pe teren o perioadă îndelungată, iar revenirea sa este preconizată abia la începutul lui 2024.
Warren Zaïre-Emery
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Daniel Kerekes
Warren Zaire-Emery a devenit cel mai tânăr marcator al naționalei Franței din ultimul secol, în meciul de ieri cu Gibraltar, câștigat cu 14-0. Puștiul de 17 ani nu a apucat să se bucure pentru prima sa reușită în tricoul selecționatei "Cocoșului Galic", fiind accidentat chiar la marcarea golului de 2-0.
Ethan James Santos a fost cel care l-a scos din joc pe francez, iar în urmă cu câteva ore, fotbalistul lui PSG a primit verdictul din partea medicilor. Acesta a suferit o entorsă la gleznă, care îl va ține departe de teren cel puțin până la finalul anului: "Warren Zaire-Emery, care a fost forțat să părăsească meciul dintre Franța și Gibraltar (14-0) în minutul 17, a mers după-amiază la clinica Saint-Jean de Cagnes pentru a-și face o radiografie și un RMN. Mijlocașul lui PSG suferă o entorsă la glezna dreaptă și revine astăzi la clubul său. Franța se va deplasa luni la Atena cu lotul de 22 de jucători", a fost mesajul Federației Franceze de Fotbal.
Astfel, antrenorul său de la PSG, Luis Enrique, a primit o veste cât se poate de proastă, având în vedere că Zaire-Emery este titular de bază în echipa spaniolului. Doar Gianluigi Donnarumma și Milan Skriniar au jucat mai multe minute decât Warren, în acest sezon pentru PSG.
Citește și:
Victorie istorică pentru Franța
După ce Zaire-Emery a ieșit de pe teren, colegii săi au mai marcat de 12 ori pentru a consfinți cea mai mare victorie din istoria echipei naționale a Franței. La pauză, scorul era de 7-0 pentru elevii lui Didier Deschamps, iar aceștia nu s-au oprit nici în a doua parte, chiar dacă adversarii au evoluat în 10 oameni din minutul 18.
Kilyan Mbappe a marcat un hattrick de se senzație. Atacantul lui PSG a marcat al treilea său gol cu o lovitură superbă din apropierea liniei de mijloc a terenului. Acesta a dat și 3 pase decisive în seara în care a ajuns la 300 de goluri marcate în carieră.
Olivier Giroud a marcat și el de două ori, ultimul gol fiind marcat cu o execuție acrobatică, din foarfecă. Acesta a ajuns la 54 de goluri marcate pentru "Les Bleus". Franța va fi cap de serie la tragerea la sorți pentru grupele Campionatului European din Germania.
Promo
Promo