L'Equipe a dezvăluit motiv real al rupturii Mbappe - Al Khelaifi: "L-a văzut plângând în vestiar"

Kylian Mbappe nu s-a despărțit de PSG în cele mai bune condiții, iar starul este în proces cu fostul club pentru suma de 55 de milioane de €, un bonus la care a dorit să renunțe la un moment dat, dar apoi s-a răzgândit. Francezii de la L'Equipe au dezvăluit întreg șirul evenimentelor care au făcut ca atacantul să ajungă "la cuțite" cu președintele parizienilor.

Nasser Al-Khelaifi and Kylian Mbappe

Credit imagine: Getty Images

Kylian Mbappe și PSG se află în "război" deschis, miza fiind suma de 55 de milioane de €, pe care actualul fotbalist al lui Real Madrid o cere de la fostul club și pe care parizienii consideră că nu sunt obligați să i-o plătească. Comisia Ligii Franceze i-a dat dreptate fotbalistului, dar PSG va acționa în instanța civilă și probabil că va mai dura mult timp până la un verdict final.
De ce s-a ajuns la o asemenea situație între cel mai bun fotbalist din istoria lui PSG și conducerea de pe Parc de Princes este o întrebare la care multă lume ar vrea un răspuns, iar acesta a fost oferit în bună măsură de un amplu articol din ediția de astăzi a prestigioasei publicații L'Equipe.
Totul a început în vara anului 2023, când Mbappe a trimis o scrisoare deschisă către șefii clubului, în care îi anunța pe aceștia că nu va semna prelungirea contractului care avea să expire la 31 iunie 2023. Boardul parizienilor a primit vestea ca un trăsnet și a acționat dur, excluzându-l pe star din lot pentru turneul de pregătire din Asia. Ulterior, șefii campioanei Franței și-au dat seama că nu au de ales și l-au reprimit pe Mbappe în echipă, sperând că pe parcursul sezonului îl vor convinge să semneze un nou contract. În acel moment, atacantul a lăsat și el de la el și s-a angajat să renunțe la un bonus de fidelitate de 55 de milioane de €, pe care trebuia să-l primească la finalul sezonului precedent.
Având în spate experiența din 2022, când Mbappe era dat ca sigur la Real Madrid, Nasser Al Khelaifi era convins că și de această dată îl va întoarce din drum pe francez. Potrivit sursei citate, președintele parizienilor l-a convocat pe Mbappe la o întâlnire în luna februarie a acestui an, în care a încercat să-l convingă pe fotbalist să continue la Paris. De această dată Mbappe a fost de neînduplecat și i-a spus în față oficialului qatarez că va pleca. Neobișnuit cu astfel de refuzuri, Al Khelaifi ar fi avut un exces de furie și l-a avertizat pe Mbappe că oricum nu va ajunge la Real Madrid, chiar dacă va părăsi PSG, ceea ce l-a făcut pe star să râdă ironic, notează sursa citată.

Relația Mbappe - Al Khelaifi s-a rupt definitiv când starul și-a văzut fratele plângând în vestiarul lui PSG

Al Khelaifi a încercat și în lunile următoare să-l atragă pe Mbappe la noi discuții, propunându-i chiar o întâlnire la el acasă, dar jucătorul francez a refuzat. El nu a dorit să se repete situația din 2022, când președintele parizienilor s-a folosit de toate mijloacele pentru a-l convinge pe Kylian să rămână, apelând inclusiv la președintele Franței, Emmanuel Macron.
Tensiunea a fost maximă între cele două părți în ultima parte a sezonului trecut. Nervos că Mbappe nu cedează sub nicio formă, deși i s-au promis sume exorbitante și putere deplină la echipă, Al Khelaifi i-a sugerat lui Luis Enrique să nu-l mai folosească deloc pe start. Antrenorul nu s-a conformat, dar i-a redus drastic din minute atacantului, motivând că echipa trebuie să se obișnuiască să joace fără el.
Mbappe a acceptat această situație, deși în câteva rânduri s-a văzut că nu era foarte fericit. Mai avea câteva săptămâni de stat la PSG și nu dorea să plece cu scandal la clubul pentru care a făcut istorie. În imaginea de ansamblu așa s-a întâmplat, atacantul încheind ultimul său sezon la PSG cu două trofee: titlul în Ligue 1 și Cupa Franței. Doar că lucrurile au stat total diferit în realitate.
Jurnaliștii de la L'Equipe susțin că momentul rupturii totale dintre Mbappe și Al Khelaifi s-a produs în ultima etapă a sezonului precedent din Ligue 1. Înainte de meciul cu Toulouse, ultimul pentru Mbappe în tricoul lui PSG pe Parc de Princes, președintele i-a ordonat lui Luis Enrique să nu-l includă în lot pe fratele lui Kylian, Ethan. De această dată antrenorul iberic a ascultat ordinele venite din lojă, iar tânărul de 17 ani a început să plângă în vestiar, ceea ce "i-a rupt sufletul" lui Kylian. Din acel moment, super-starul francez "nu a mai avut ochi să-l vadă" pe qatarez și a decis că nu va mai renunța la bonusul de 55 de milioane de €, așa cum se angajase în toamna lui 2023.
În moment în care a plecat de la PSG, Mbappe a transmis un mesaj emoționant către toți oamenii din club și către fani, dar o singură persoană nu a fost pomenită. Evident, e vorba despre Nasser Al Khelaifi, ceea ce a demonstrat încă de atunci că relația omului numărul unu de la Paris cu vedeta echipei a fost una extrem de tensionată.
Lucrurile au decurs apoi exact așa cum era de așteptat. Mbappe a semnat cu Real Madrid din postura de jucător liber de contract, iar la scurtă vreme avocații săi au depus un memoriu la Liga Franceză, pentru că PSG refuză să-i plătească bonusul stipulat în contractul semnat în vara lui 2022. Deocamdată Mbappe pare să fi câștigat bătălia cu fostul club, însă ultimul cuvânt îi va aparține unei instanțe civile, pentru că parizienii vor încerca toate variantele în speranța că vor rămâne cu banii.
Dincolo de interesele financiare, e clar că despărțirea lui Mbappe de PSG nu s-a produs cum ar fi vrut niciuna dintre părți, iar asta datorită unor dispute foarte aprinse în culise. Francezul a avut un început bun de sezon la Real Madrid, dar nici pe departe atât de strălucitor cum se așteptau unii, iar faptul că nu a fost deloc bine din punct de vedere moral în ultimul an, din cauza tensiunilor cu Al Khelaifi, poate fi o explicație.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo