Un internațional român de tineret a debutat astăzi în Ligue 1, împotriva unei echipe de UCL
Publicat 22/09/2024 la 22:01 GMT+3
Internaționalul român de tineret, Umit Akdag, a debutat pentru noua sa echipă, Toulouse, în meciul din etapa a 5-a a campionatului francez. Fotbalistul cu origini în Turcia a evoluat 86 de minute împotriva celor de la Brest.
Umit Akdag, sursă: toulousefc.com
Credit imagine: Eurosport
Meciul de Ligue 1 dintre Brest și Toulouse a avut printre titulari și un jucător român. Umit Akdag și-a făcut debutul pentru Toulouse în a 5-a etapă a campionatului din Franța. Fundașul central a fost titular în echipa antrenată de Carles Martinez.
Jucătorul născut la București a jucat 86 de minute pe terenul echipei care a obținut o victorie istorică în prima etapă a Ligii Campionilor, contra lui Sturm Graz. Akdag a avut o prestație solidă, chiar dacă nu a terminat meciul pe teren.
Citește și:
Akdag, un nou român în top 4 campionate ale Europei
Umit Akdag a ajuns la Toulouse în această vară sub formă de împrumut de la Alanyaspor, dar echipa din Hexagon are o opțiune de cumpărare a acestuia pentru 1,5 milioane de euro. Tânărul de 20 de ani a fost adus pentru a acoperi pierderea lui Logan Costa, transferat la Villarreal.
Akdag este internațional român de tineret din noiembrie 2023. Acesta a jucat în două meciuri din actuala campanie de calificare la Campionatul European, împotriva Albaniei și a Elveției, și ar putea să primească o nouă convocare pentru meciurile din luna octombire.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Stade Brestois
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/102250.png)
2
0
Toulouse FC
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4922.png)
Promo
Promo