Endrick a "înflorit" în Franța! Fotbalistul împrumutat de Real Madrid, "Jucătorul Lunii" în Ligue 1

Endrick trece prin cea mai bună perioadă a sa de la transferul în Europa. Jucătorul împrumutat de Real Madrid la Lyon a fost numit "Jucătorul Lunii" ianuarie în Ligue 1, acesta disputând doar două meciuri în acea perioadă.

Endrick, auteur d'un triplé avec l'OL face à Metz

Credit imagine: Getty Images

Se pare că împrumutul la Lyon a fost cea mai bună mișcare posibilă a lui Endrick, care devenise un jucător uitat pe bancă la Real Madrid. Brazilianul arată în Franța de ce a plătit Realul aproape 50 de milioane de euro pe când acesta avea doar 16 ani.
Endrick a avut parte de o primă jumătate de sezon de uitat la Real Madrid, acolo unde antrenorul de la acea vreme, Xabi Alonso, l-a folosit extrem de rar. Tehnicianul a preferat în mai multe rânduri să-l folosească pe Gonzalo Garcia ca rezervă a golgheterului Kylian Mbappe.
Astfel, tânărul atacant brazilian a bifat sub 100 de minute în tricoul Realului în acest sezon, acceptând imediat propunerea de împrumut a celor de la Lyon. Endrick avea nevoie de minute mai ales în vederea Campionatului Mondial din vară.

Endrick, cel mai bun în Ligue 1, în ianuarie

Acesta a debutat pentru OL într-un meci cu Lille, din Cupa Franței, reușind să marcheze golul calificării. Au urmat două meciuri excelente în Ligue 1. Endrick a pasat decisiv împotriva lui Brest și a continuat cu un hattrick în meciul cu Metz.
Aceste două prestații i-au adus brazilianului titlul de "Jucătorul Lunii" ianuarie în Ligue 1. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare ale campionatului francez. Astfel, Endrick a avut nevoie de doar două meciuri să-și arate calitatea într-un campionat de top al Europei.
Acesta a mai avut un meci bun în Cupă, împotriva celor de la Laval, reușind din nou să marcheze și să paseze decisiv, conducându-și echipa spre sferturile competiției. A urmat un moment mai puțin inspirat al lui Endrick, care a fost eliminat în etapa precedentă din campionat, contra lui Nantes, astfel nu a putut evolua în meciul de duminică, câștigat în fața lui Nice cu 2-0.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo