PSG, la a treia înfrângere a sezonului în Ligue 1. Campioana Europei riscă să piardă iar primul loc în Franța

Paris Saint-Germain a suferit o nouă înfrângere în Ligue 1, de această dată pe terenul celor de la Rennes. Formația de pe Rohazon Park a făcut un meci excelent, câștigând cu 3-1 în fața campioanei Europei, care riscă să pice din nou pe locul 2.

PSG

Credit imagine: Getty Images

Gazdele de la Rennes au făcut o primă repriză foarte bună și au reușit să deschidă scorul în minutul 34, prin iordanianul Mousa Tamari. Acesta l-a "zăpăcit" pe William Pacho, aflat în fața sa, și l-a executat pe Matvey Safonov cu un șut plasat perfect la colțul lung.
Parizienii au încercat să egaleze rapid, în startul reprizei secunde, însă tot gazdele au fost cele care au marcat. Esteban Lepaul a apărut excelent la o lovitură de colț executată de Sebastian Szymanski, iar atacantul francez a marcat cu o lovitură de cap perfectă, în minutul 69.

Rennes o răpune pe PSG

Oaspeții au avut o tresărire de orgoliu imediat după golul primit, marcând prin Ousmane Dembele. "Balonul de Aur" a redus rapid din diferență cu o lovitură de cap plasată perfect, în urma centrării deviate a lui Achraf Hakimi.
Elevii lui Luis Enrique au mai avut ocazii de a egala, însă o greșeală pe construcție a dus la golul marcat de Breele Embolo, în minutul 81. Elvețianul a marcat din centrarea lui Ludivic Blas "în gura porții", iar cele trei puncte erau deja asigurate de gazde.
Aceasta este a treia înfrângere a celor de la PSG din acest sezon, formație care riscă să piardă din nou poziția de lider în favoarea lui RC Lens, care a mai ocupat primul loc în acest sezon. Cu o victorie mâine împotriva lui Paris FC, formația lui Pierre Sage revine în fruntea Ligue 1. De cealaltă parte, Rennes a obținut prima victorie după 4 etape și trece peste Lille în clasament, pe locul 5.
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 14:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo