Revenirea pe teren a lui Pogba se lasă așteptată! O nouă piedică pentru francez

Paul Pogba era pe cale să facă parte din lotul lui Monaco în acest weekend, însă o accidentare de ultim moment va prelungi așteptarea mijlocașului francez pentru cel puțin încă o săptămână.

Fotbalul: Povestea mea - Miu: "A trebuit să-i explicăm lui Hagi că nu putem să facem ce face el"

Sursa video: Eurosport

Paul Pogba este tot mai aproape de revenirea pe teren, la mai bine de 2 ani de la ultimul său meci, disputat în tricoul lui Juventus. Acesta a primit o suspendare de 4 ani pentru dopaj în 2023, care ulterior a fost redusă la doar 18 luni.
Campionul mondial din 2018 a petrecut o jumătate de an antrenându-se singur, până și-a găsit echipă. Acesta a semnat cu AS Monaco din postură de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit pe cale amiabilă de Juventus în urmă cu aproape un an.
Pogba s-a antrenat din greu încă din luna iulie, când a semnat cu Monaco, pentru a putea ajunge la un nivel fizic optim în vederea revenirii în fotbalul mare. Acesta a avut o problemă și la coapsă în această lună, dar totul părea că merge în sensul cel bun.

Revenirea lui Pogba, întârziată din nou

Pregătirea lui Pogba decurgea bine, astfel presa din Franța se aștepta ca acesta să fie inclus în locul lui Monaco pentru meciul cu Paris FC din etapa cu numărul 11 a Ligue 1. Totuși, acesta s-a accidentat din ou, cu o zi înainte de partidă.
Pogba a suferit o entorsă la gleznă în timpul antrenamentului de vineri, însă această accidentare nu pare să fie una gravă. Astfel, este de așteptat ca Pogba să rateze și meciul cu Bodo Glimt din Liga Campionilor, urmând să fie inclus în lotul lui Sebastien Pocognoli abia împotriva lui Lens.
Ultimul meci oficial jucat de Pogba a avut loc în septembrie 2023. Acesta intra de pe bancă în meciul disputat de Juventus pe terenul celor de la Empoli. Astfel, în acest moment au trecut 790 de zile de la ultimul joc oficial al lui Pogba, însă această așteptare este tot mai aproape de a se încheia.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo