Lionel Messi, mesaj emoționant după noul trofeu cucerit în tricoul Argentinei! "Suntem o familie"

Argentina a câștigat luni dimineață Copa America 2024, după ce s-a impus cu 1-0, în prelungiri, în fața Columbiei. Lionel Messi, care a ieșit accidentat de pe teren, în minutul 66, a transmis un mesaj emoționant după noul trofeu adjudecat alături de naționala albicelestă.

Lionel Messi, Argentina, Copa America

Credit imagine: Instagram

Argentina și-a adjudecat luni dimineață al doilea trofeu consecutiv în Copa America. Echipa lui Lionel Scaloni s-a impus în finală, după prelungiri, cu scorul de 1-0, în fața Columbiei, grație unui gol marcat de Lautaro Martinez.
Lionel Messi, cel mai mare jucător din istorie, nu a avut ocazia să strălucească prea mult în duelul de la Miami. Accidentarea suferită după meciul împotriva Canadei a recidivat, iar decarul campioanei mondiale a părăsit terenul încă din minutul 66 al finalei din Copa America.
Pe bancă, Messi a fost surprins plângând ca un copil ca urmare a faptului că nu își mai putea ajuta echipa, iar imaginile cu glezna lui extrem de umflată au făcut înconjurul lumii pe rețelele de socializare.
Noaptea trecută, la circa 24 de ore de la succesul din Copa America, Lionel Messi a transmis un mesaj emoționant, care s-a viralizat rapid, ajungând la circa 10 milioane de reacții în doar 12 ore.

Messi, mesaj emoționant după încheierea Copa America

Fostul jucător de la Barcelona și PSG le-a mulțumit fanilor pentru susținere și a evidențiat parcursul naționalei Argentinei, menționând cât de bine s-au descurcat tinerii în compania veteranilor echipei.
Messi a dezvăluit și că se simte bine și că abia așteaptă să revină pe teren pentru a continua să joace fotbal și a dat asigurări că naționala albicelestă are un viitor pe măsura prezentului foarte bun.
"Copa America a luat sfârșit și primul lucru pe care vreau să-l fac e să mulțumesc tuturor pentru mesaje și încurajări. Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu, sper să mă întorc pe teren pentru a face ceea ce iubesc cel mai mult.
Sunt foarte fericit, mai ales pentru că ne-am îndeplinit obiectivul, iar Fide ne-a părăsit cu un alt trofeu. Cei mai în vârstă, el, Otamendi și cu mine, experimentăm aceste lucruri într-o manieră emoționantă.
Am jucat în mai multe turnee și ne-am adus experiența, alături de grupul de jucători tineri care dă totul pentru fiecare minge. Suntem o echipă și de asemenea, o familie, un grup grozav. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut.
Această echipă națională are un prezent foarte bun și un viitor pe măsură. Hai, Argentina", a scris Lionel Messi, pe contul său de Instagram.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo