Lionel Messi, ofertă de la o echipă din Champions League! Superstarul vrea să fie împrumutat de Inter Miami
După ce nu a reușit să ajungă la un acord cu oficialii din Arabia Saudită, Lionel Messi continuă să spere că își va găsi o echipă în perioada în care campionatul va fi întrerupt în SUA, pentru a nu-și ieși din formă înainte de Campionatul Mondial. În acest context, Galatasaray speră că îl va convinge pe superstar să vină în Turcia.
Fotbalul: Povestea mea - Bratu: "Fanii turci dormeau pe stadion ca să prindă un loc la derby-uri"
Sursa video: Eurosport
Lionel Messi a ajuns la 38 de ani, dar încă strălucește pe teren și nu are niciun gând de retragere. Recent, starul argentinian și-a prelungit contractul cu Inter Miami până la finalul lui 2028, astfel că, dacă va fi sănătos, va juca până la 41 de ani.
Recent, Messi a dezvăluit că vrea să joace la Campionatul Mondial de anul viitor, dar nu își dorește să facă doar figurație, astfel că va hotărî dacă va fi prezent la turneul final în funcție de cum se va simți atât fizic, cât și din punct de vedere al jocului.
Pentru a reuși să se mențină într-o formă ridicată, Lionel Messi încearcă să își găsească o altă echipă înaintea Campionatului Mondial, lucru dezvăluit recent de Abdallah Hammad, directorul general al Academiei Mahd pentru dezvoltarea talentelor.
El a precizat că superstarul a vrut să joace în Arabia Saudită, dar nu a primit acceptul din partea saudiților, el motivând că aceștia nu își doresc ca întrecerea să fie văzută ca un "antrenament".
Galatasaray pregătește o lovitură spectaculoasă
Este de așteptat ca în cele din urmă Lionel Messi să își găsească o echipă la care să plece sub formă de împrumut și în ultimele ore a apărut informația că cei de la Galatasaray încearcă să dea o lovitură de proporții, pregătind o ofertă pentru argentinian.
Conform The Sun, dacă Messi va accepta, atunci Galatasaray va acoperi salariul superstarului pe cele patru luni în care ar urma să joace în Turcia, aproximativ 5 milioane de lire sterline. În momentul în care turcii au aflat de posibila venire a superstarului, aceștia au luat cu asalt pagina de Instagram a lui Messi.
În plus, Galatasaray a strâns nouă puncte în primele patru etape din faza principală a Champions League și speră la calificarea directă în optimi, un aspect în plus pentru care Lionel Messi ar putea accepta propunerea.
Sezonul de MLS se va încheia la începutul lunii decembrie și rămâne de văzut dacă Messi va ajunge la Galatasaray. Totuși, cert este că superstarul își dorește să evolueze sub formă de împrumut la o formație, pentru a fi în formă înainte de startul Campionatului Mondial.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)