Lionel Messi, OFICIAL la Inter Miami! Video cu prezentarea argentinianului la echipa lui Beckham

Lionel Messi a fost prezentat oficial la Inter Miami, noua sa echipă începând din această vară. Argentinianul a anunțat decizia de a semna cu americanii acum câteva săptămâni, dar anunțul oficial din partea clubului a venit abia satăzi.

Messi, oficial la Inter Miami.

Credit imagine: Eurosport

Lionel Messi a fost prezentat oficial la Inter Miami, acesta ajungând liber de contract în America, după despărțirea de PSG. . Argentinianul va purta tricoul cu numărul 10 și a apărut pentru prima dată în culorile noii sale echipe.
Clubul a postat un video de prezentare cu starul argentinian cu 7 Baloane de Aur în palmares. "Da, băieți! Ne vedem în Miami", a fost mesajul scurt transmis de legenda Barcelonei.
Venirea sa la Miami reprezintă o mare lovitură de imagine atât pentru clubul patronat de David Beckham, cât și pentru Major League Soccer. Reprezentanții Ligii de fotbal din SUA i-au urat și ei bun venit campionului mondial, într-o postare pe Twitter.
Messi a refuzat oferte colosale din Arabia Saudită, de la Al Hilal, iar o revenire la Barcelona a fost imposibilă din cauza problemelor financiare ale catalanilor. Leo îl va avea ca antrenor pe Gerardo Tata Martino, cu care a mai lucrat în Spania, dar și la naționala Argentinei.
Citește și:

Messi va avea un salariu uriaș la Inter Miami

Jorge Mas, principalul acționar de la Inter Miami a vorbit în premieră despre aducerea lui Messi, dezvăluind că acesta va avea un salariu cuprins între 50 și 60 de milioane de $ pe an. Patronul echipei a explicat în amănunt cum au decurs negocierile și a subliniat că implicarea celor de la Apple a fost decisivă.
"În 2019 am început să ne gândim cum l-am putea aduce. Messi poate transforma MLS într-una dintre cele mai mari două sau trei ligi din lume. Cred că vrea să-și lase amprentași o va putea face dincolo de fotbal. Când se va retrage, ar puteaavea un rol în club. Îmi imaginez o viață după fotbal pentru Messi foarte asemănătoare cu cea a lui David Beckham sau Michael Jordan.
Salariul său va fi între 50 și 60 de milioane de $ pe an. Am petrecut trei ani încercând să-l aducem.Ultimul an și jumătate a fost foarte intens. Au fost multe conversații cu Jorge (n.r tatăl lui Messi) . Am văzut tranzacția făcută la sfârșitul lunii mai. David Beckham a vorbit cu Leo, doar despre probleme de fotbal, pentru că el juca la altă echipă. Nu am vrut ca el să se simtă presat. Am vorbit la Barcelona, ​​​​Miami, Rosario, Doha... Am petrecut toată Cupa Mondială în Qatar urmărind Argentina. Contractul Apple a fost foarte important pentru a închide negocierile", a spus Jorge Mas într-un interviu pentru El Pais.
Șeful lui Inter Miami a recunoscut că există negocieri avansate și cu alți jucători de top, numindu-i pe Sergio Busqets sau Jordi Alba, foști coechipieri cu Messi la Barcelona: "Pentru noi este esențial să-l înconjurăm pe Messi cu jucători de nivelul lui. Vorbim cu Busquets de aproximativ un an. S-a vorbit și cu Jordi Alba. Vor mai fi două sau 3 transferuri de acest nivel. Luis Suarez este sub contract și are o clauză de reziliere, nu știu dacă asta va ieși".
Lionel Messi va debuta la Inter Miami în a doua jumătate a lunii iulie, în cadrul unui turneu amical. Cel mai probabil, primul meci al argentinianului în tricoul noii echipe va fi pe 21iulie, în duelul cu mexicanii de la Cruz Azul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo