Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

LIVEBLOG Mercato 2022 | Newcastle și-a fixat a treia țintă, un fundaș de la Sevilla

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 13/01/2022 la 19:26 GMT+2

Pe 1 ianuarie s-a deschis fereastra de mercato de iarnă, astfel că există toate șansele ca în următoarele săptămâni să asistăm la mutări spectaculoase. Eurosport.ro vă ține permanent în legătură cu cele mai noi informații despre transerurile începutului de an, prin intermediul acestui LIVEBLOG.

Diego Carlos (FC Séville)

Credit imagine: Getty Images

În perioada de mercato din ianuarie, mai mulți fotbaliști ar putea să se despartă de actualele lor echipe pentru a începe noi aventuri în alte campionate. Printre aceștia, se numără nume grele, ca Erling Haaland, Philippe Coutinho, Jesse Lingard și Kieran Trippier.
Antrenorii cluburilor din toată lumea și-au făcut deja listele cu jucătorii pe care și-i doresc la echipele lor. În majoritatea campionatelor sunt echipe care au nevoie de întăriri pentru a doua jumătate a sezonului și, deși transferurile fotbaliștilor importanți pot fi greu de realizat în pauza de iarnă, există și exemple care ne demonstrează că acest lucru nu este imposibil.
Barcelona și Newcastle sunt două dintre cluburile care vor încerca să transfere câțiva jucători pe posturi esențiale, iar alte echipe s-ar putea despărți de câteva vedete, care se află în ultimele luni de contract și care nu au fost convinse până acum să-și prelungească înțelegerile.
Eurosport.ro îți prezintă mai jos un LIVEBLOG în care va surprinde toate informațiile esențiale de pe piața transferurilor.

Newcastle și-a fixat și a treia țintă: Diego Carlos de la Sevilla

Newcastle a rezolvat primele două transferuri în mercato din ianuarie, Kieran Trippier (Atletico) și Chris Wood (Burnley) și forțează o nouă achiziție până la meciul de sâmbătă cu Watford. Este vorba despre fundașul central de la Sevilla, Diego Carlos, pentru care este dispusă să plătească 28 de milioane de lire sterline, adică în jur de 33,5 milioane de euro.

Aston Villa îl dorește pe Yves Bissouma

Aston Villa s-a mișcat excelent până acum în această perioadă de mercato, însă Steven Gerrard vrea să mai dea o lovitură. Conform Sky Sports, antrenorul grupării din Birmingham îl dorește insistent pe Yves Bissouma, închizătorul celor de la Brighton.
Acesta este în vederea mai multor cluburi importante din Premier League, evoluțiile sale excelente din ultima vreme făcându-l extrem de atractiv. E de așteptat ca Bissouma să ia o decizie abia după ce se va întoarce de la Cupa Africii, acolo unde participă alături de naționala statului Mali.
Sursa citată notează că Brighton ar putea fi de acord cu un transfer în această perioadă de mercato, deoarece africanul mai are contract doar până în 2023 și din vară ar începe să planeze pericolul de a fi pierdut gratis. Brighton ar vrea în schimbul mijlocașului o sumă între 50 și 60 de milioane de €, dar aceasta nu-i sperie pe oficialii lui Aston Villa, care sunt dispuși să facă orice efort pentru a-i face pe plac lui Steven Gerrard.

Newcastle a oficializat transferul lui Chris Wood

Newcastle a dat o a 2-a lovitură importantă în această perioadă de mercato. După transferului Trippier de la Atletico Madrid, oficialii "coțofenelor" l-au luat pe Chris Wood, de la Burnley. Echipa de pe St.James Park a plătit clauza de reziliere în valoare de 28 de milioane de € și a dat astfel o dublă lovitură: s-a ales cu un atacant foarte bun și a slăbit considerabil o contracandidată la retrogradare.
Wood juca din 2017 la Burnley, unde ajunsese în schimbul a 16,5 milioane de € de la Leeds. În acest sezon, neo-zeelandezul de 30 de ani ajucat 17 partide și a marcat de 3 ori.

Aston Villa s-a înțeles cu Everton pentru Lucas Digne

Lucas Digne este noul jucător al celor de la Aston Villa. După transferul lui Philippe Coutinho, oficialii echipei pregătite de Steven Gerrard au ajuns la o înțelegere cu șefii lui Everton pentru transferul fotbalistului de 28 de ani.
Aston Villa va plăti 27 de milioane de euro pentru Digne, care va face astăzi controlul medical la Birmingham.

Arsenal, dispusă să renunțe la Kolasinac și Mari

Cei de la Arsenal s-ar putea despărți în această lună atât de Sead Kolasinac, care este dorit de Olympique Marseille, cât și de Pablo Mari, care negociază cu oficialii lui Udinese.

Sevilla negociază pentru Jesus Corona

Julen Lopetegui îl vrea la Sevilla pe Jesus Corona, jucătorul celor de la FC Porto. Cele două cluburi negociază în prezent pentru transfer, spaniolii ajungând deja la un acord cu fotbalistul, care a fost ținta echipei încă din vara anului trecut.

AS Roma l-a transferat pe Sergio Oliveira

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Sergio Oliveira va fi anunțat în cursul acestei zile drept noul jucător al celor de la AS Roma. Italienii le vor plăti 1 milion de euro celor de la Porto pentru împrumutul până în vară. Ulterior, aceștia vor trebui să achite 13 milioane de euro pentru opțiunea de cumpărare definitivă.

Chelsea insistă pentru revenirea lui Emerson

Oficialii lui Chelsea vor cu orice preț să-l aducă înapoi la echipă pe Emerson Palmieri în această perioadă de mercato. Fotbalistul a fost împrumutat vara trecută la Olympique Lyon pentru un sezon, iar francezii nu sunt dispuși să-i dea drumul acum.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, englezii ar vrea să plătească 4 milioane de euro pentru a-i convinge pe oficialii lui Lyon să-l trimită înapoi înainte de încheierea împrumutului.

Inter negociază prelungirea contractului lui Brozovic

Inter încearcă în aceste zile să ajungă la un acord cu Marcelo Brozovic pentru prelungirea contractului. Fotbalistul nu vrea să plece de la echipă în ciuda ofertelor pe care le-a primit, dar mai sunt de pus la punct câteva detalii până când cele două părți vor semna o nouă înțelegere.

Aston Villa oferă 25 de milioane de euro pentru Lucas Digne

Chelsea a ieșit din cursă pentru Lucas Digne. Francezul ar putea ajunge la Aston Villa, care oferă 25 de milioane de euro pentru tramsferul lui de la Everton. Gruparea de pe Stamford Bridge s-a reorientat pe altă pistă.

Dat ca și plecat, Umtiti și-a prelungit contractul cu Barcelona până în 2026

Samuel Umiti și-a extins contractul cu FC Barcelona până în 2026. Fundașul francez, care a jucat un singur meci în acest sezon, pe 12 decembrie cu Osasuna, a acceptat o reducere a salariului. În ultima perioadă s-a vorbit insistent de faptul că părțile urmează să se despartă, astfel că această veste, semnarea unui nou contract, surprinde. Umtiti a acceptat să-și reducă salariul semnificativ comparativ cu contractul anterior. Club blaugrana îl poate înscrie acum și pe Ferran Torres, respectând regulile fair-play-ului financiar.

Lucas Digne urmează să plece de la Everton

Lucas Digne va pleca de la Everton. Rafa Benitez, antrenorul echipei de pe Goodison Park, a confirmat faptul că fundașul francez a cerut să plece de la echipă, idee cu care s-a resemnat deja. Acesta a dat de înțeles că nu va încerca să îl întoarcă din drum pe Digne.
Printre cluburile interesate de semnătura lui Lucas Digne se numără și Chelsea. Echipa lui Thomas Tuchel este în căutarea unui fundaș stânga, după ce Ben Chilwell s-a accidentat și urmează să se opereze la genunchi. Cel mai probabil, englezul va lipsi până la finalul sezonului, iar Digne ar fi o soluție foarte bună pentru tehnicianul german.
În total, trei cluburi din Premier League sunt interesate de Lucas Digne, potrivit lui Fabrizio Romano. De asemenea, Sky Sports scrie despre faptul că și Napoli este interesată de semnătura fundașului stânga venit de la Barcelona în 2018.

Luis Suarez, dorit înapoi la Barcelona

Potrivit jurnalistului Ekrem Konur, dacă Luis Suarez va decide să plece de la Atletico Madrid în această iarnă, el ar putea fi ofertat de Barcelona, club de la care a plecat în 2020, după ce Ronald Koeman l-a anunțat că nu mai are nevoie de serviciile sale.
Uruguayanul mai are contract cu campioana Spaniei până la finalul acestui sezon, de la începutul acestui an putând negocia cu orice club își dorește, urmând a i se alătura din postura de jucător liber de contract din vară.
Citește și:

Trippier, prezentat oficial la Newcastle

Kieran Trippier a fost prezentat în această dimineață drept noul jucător al celor de la Newcastle, care au plătit pentru el 15 milioane de euro. Fundașul de 31 de ani a semnat un contract valabil doi ani și jumătate și ar putea debuta în tricoul noii sale echipe sâmbătă, în meciul cu Cambridge United, din FA Cup.

Adama Traore, pe lista lui Tottenham

Antonio Conte a recunoscut în repetate rănduri că are nevoie de întăriri pentru a o transforma pe Tottenham într-o adevărată forță în Anglia.
Conform The Athletic, Conte i-a înștiințat pe șefii lui Spurs că îl dorește pe Adama Traore. Jucătorul de la Wolves mai are contract doar până în 2023, astfel că oficialii de pe Molineux sunt gata să-l vândă pentru a nu risca să-l piardă gratis peste un an și jumătate.
Traore a făcut furori în sezoanele trecute, dar în această stagiune nu a avut cele mai bune evoluții, presa din Albion punând acest lucru pe seama transferurilor ratate în vară, când a fost dorit, printre alte cluburi, chiar de Tottenham.
Traore a jucat 18 meciuri în Premier League pentru Wolverhamton în acest sezon și a reușit contraperformanța de a nu marca nici un gol și a nu da nicio pasă decisivă. Totuși, Antonio Conte e convins că ibericul cu origini din Mali poate deveni o piesă de bază la Spurs, specialiștii considerând că acest ar urma să fie folosit pe flancul drept într-un sistem 3-5-2.

Allegri a confirmat că Ramsey va pleca de la Juventus

Massimilano Allegri a dezvăluit că Ramsey va pleca în această iarnă de la Juvenuts.
Morata, dorit de Barcelona, va rămâne la "Bătrâna Doamnă" până în vară, când îi expiră împrumutul de la Atletico Madrid.
"Alvaro este un jucător important și sunt fericit să îl am în lot. Am vorbit cu el și i-am spus că nu pleacă. Subiect închis", a dezvăluit Allegri azi.

Coutinho, dorit de Gerrard la Villa

Coutinho nu intră în planurile lui Xavi şi îşi doreşte cu disperare să joace. S-a discutat despre variantele Arsenal, Newcastle şi chiar Liverpool, dar din câte se pare Villa e pe punctul să mute decisiv.
Gerrard are o părere excelentă despre brazilian, de când erau coechipieri pe Anfield, astfel că mutarea are şanse mari de reuşită.

Dries Mertens, spre PSV

Intrat în ultimele 6 luni de contract cu Napoli, Mertens s-ar putea întoarce în Olanda, în contextul în care oficialii echipei de lângă Vezuviu nu i-au făcut vreo ofertă de prelungire.

Mourinho a confirmat că Maitland-Niles e aproape de Roma

Maitland-Niles, care nu intră în planurile lui Arteta, la Arsenal, e din ce în ce mai aproape de Serie A.
"Nu pot spune prea multe acum, dar, da, Ainsley este o opţiune serioasă pentru noi. Încercăm să aducem alţi doi jucători sub formă de împrumut, în ianuarie", a spus "Specialul"

United, pe urmele lui Zagadou

În contextul în care Maguire este complet ieşit din formă, iar Varane a avut probleme cu accidentările, United caută din nou un fundaş central. Apărătorul lui Dortmund, Dan-Axel Zagadou (22 de ani) a intrat în ultimele 6 luni de contract cu formaţia din Bundesliga, astfel că oficialii "diavolilor" încearcă să îl convingă să semneze.

Brozovic va prelungi cu Inter

Urmărit de formaţiile de top din Premier League, Brozovic va prelungi cu Inter. Simone Inzaghi, tehnicianul nerazzurrilor şi-a exprimat optimismul în această direcţie.
"Cred că Marcelo Brozovic îşi va prelungi contractul în curând. Îl văd foarte fericit aici, e un jucător cheie pentru noi", a spus tehnicianul formaţie de pe Giuseppe Meazza.

Lazio îl vrea pe Callum Hudson Odoi

Maurizio Sarri are nevoie de mai multă viteză în atac și își dorelte un fotbalist pe care-l cunoaște foarte bine. Hudson Odoi este rezervă la Chelsea, iar Thomas Tuchel va încerca să găsească o soluție pentru el în ianuarie. Managerul german a luat decizia după mai multe faze din ultima vreme în care Hudson Odoi nu a știut să o ajute pe Chelsea în situații clare de gol. Ultimul exemplu a fost cu Brighton, pe Stamford Bridge, când la 1-0 pentru Chelsea a ratat o șansa uriașă, iar oaspeții au smuls un punct pe final.
Chelsea a refuzat în vara trecută un împrumut la Bayern pentru Hudson Odoi, iar cota sa a scăzut în ultimele luni. Interesant este că dacă se va realiza aeastă mutare, prietenii din copilărie și foști coechiperi la Chelsea încă din copilărie Hudson Odoi și Tammy Abraham vor fi rivali în capitala Italiei. Abraham este antrenat de Mourinho la Roma.

Newcastle și-a stabilit țintele pentru această iarnă. Aubameyang este marele vis!

Newcastle vrea salvarea de la retrogradare, iar transferurile din iarnă vor fi decisive pentru atingerea acestui obiectiv. Dacă Newcastle nu reușește să rămână în Premier League, investițiile noile patroni saudiți vor fi minime în vara lui 2022 și proiectul poate muri.
De aceea, Eddie Howe va putea investi o sumă mare pentru a aduce cel puțin trei fotbaliști care pot garanta un salt calitativ.
Primul obiectiv este Kieran Trippier. Internaționalul englez i-a transmis lui Simoeone că vrea să se întoarcă acasă, iar Atletico îl va lăsa pentru o sumă bună să semneze cu Newcastle. Fundașul dreapta care a jucat numai la Tottenham în Premier League costă pe Newcastle în jur de 14 milioane de euro.
Al doilea pe lista lui Howe este Donny van De Beek. Olandezul venit de la Ajax nu s-a integrat la Manchester United și își dorește o echipă unde să joace mai mult. În cazul lui van de Beek se vorbește despre un imprumut pe 6 luni, cu posibilitate de prelungire.
Visul cel mare este Aubameyang! Căzut în dizgrație la Arsenal, gabonezul este acum la Cupa Africii și vrea să părăsească Emirates. Aubameyang a fost golgheterul lui Arsenal, dar odată cu venirea lui Arteta rolul său în vestiar a fost ca un rollercoaster. Pus căpitan, Aubameyang nu a livrat evoluții pe standardelor impuse chiar de el în sezoanele trecute și cearta cu Arteta a pus capăt poveștii sale la Arsenal. Newcastle vrea neapărat un nume cu greutate în această fereastră de transferuri, iar Aubameyang are o cotă ridicată în Premier League și se potrivește acestui profil căutat de saudiți.

PSG aplică "tactica Messi" și vrea să-l aducă la fel și pe Dembele

Presa catalană scrie că PSG l-a contactat deja pe Ousmane Dembele și i-a transmis că îl așteaptă liber de contract. Este aceeași tactică pe care șefii parizienilor au adoptat-o și în cazul lui Messi. Anul trecut a funționat și starul argentinian a ajuns la Paris. Managerul sportiv Leonardo are creierul acestei operațiuni prin care Dembele are în față o nouă oportunitate, la un salatiu mai bun decât îi poate oferi Barcelona. Catalanii l-au avertizat pe francez că trebuie să dea un răspuns în privința prelungirii contractului în următoarele 2 săptămâni. Dacă cele 2 părți nu ajung la rapid la un acord, Barcelona vrea să înceapă negocierile cu PSG pentru a putea obține ceva din acest transfer. Dembele rămâne liber de contract la începutul lunii iulie și este văzut ca varianta bună de înlocuire a lui Mbappe, care vrea să ajungă la Real Madrid. Venit la Barca în 2017 pentru 135 de milioane de euro, francezul a avut multe accidentări și în acest sezon a jucat în doar 3 meciuri.
Dembele la Barcelona
  • 5 ani
  • 126 meciuri
  • 30 goluri
  • 19 pase de gol
  • 10 accidentări
  • 2021-2022 - 5 meciuri și niciun gol

Ricardo Pepi, record pentru Augsburg, dar şi pentru MLS

Ricardo Pepi, un atacant care pe 9 ianuarie va împlini 19 ani, component al primei reprezentative de fotbal a Statelor Unite, s-a transferat de la gruparea FC Dallas, din Major League Soccer, la echipa germană FC Augsburg, cu care a semnat un contract valabil până în 2026, a anunţat luni clubul din Bundesliga.
Nu au fost oferite alte amănunte, însă potrivit presei, Augsburg a plătit în schimbul lui Pepi 18 milioane de euro, plus bonusuri, record pentru acest club. Vorbim de cel mai scump transfer realizat vreodată de un club din MLS, cu menţiunea că Alphonso Davies (luat de la Vancouver pentru 10 milioane de euro), a mai adus în conturile clubului "mamă" sume considerabile (în total, Vancouver poate obţine maximum 22 de milioane de euro pentru fundaşul stânga).
Pepi a fost numit cel mai bun tânăr jucător din MLS în 2021, an în care a marcat 13 goluri şi a reuşit două pase decisive în această competiţie. El are trei goluri şi tot atâtea pase decisive în şapte meciuri pentru naţionala SUA.
"Să vin în Europa după încheierea sezonului MLS a fost visul meu. Cred că FC Augsburg şi Bundesliga vor fi locul perfect să câştig experienţă în meciuri de cel mai înalt nivel ca tânăr jucător. Abia aştept să-i întâlnesc pe noii mei colegi şi vreau să mă integrez cât mai repede în echipă. Sunt nerăbdător să încep!", a spus Pepi.
Augsburg a indicat că Pepi se va antrena la început individual. Echipa, ocupanta locului 15, va juca sâmbătă pe terenul lui Hoffenheim în etapa a 18-a a Bundesligii, prima din retur.

Thiago Silva, până în vara lui 2023 la Chelsea

Chelsea a ajuns la un acord cu Thiago Silva pentru prelungirea contractului cu încă un sezon. Ajuns pe Stamford Bridge în vara lui 2020, sud-americanul a semnat pe un an, în iunie 2021 "albaștrii" propunându-i o ofertă până în 2022. Acum, Silva și-a prelungit din nou înțelegerea, lucru extrem de important, în contextul problemelor din lotul lui Tuchel. Rudiger, Andreas Christensen și Azpilicueta vor termina contractul cu gruparea condusă de Tuchel în vară și niciunul nu va prelungi.
Chiar dacă este pe final de carieră, Thiago Silva e unul dintre cei mai buni fundași centrali din ultimii 20 de ani. Începând cu 2010, apărătorul brazilian a câștigat cel puțin un trofeu în fiecare sezon.

De Ketelaere ajunge în Premier League, în vară

Leicester își continuă politica de a aduce jucători tineri, din campionatul Belgiei. Charles De Ketelaere e ultima țintă a "vulpilor", starul lui Brugge urmând să ajungă din vară în Premier League.
În vârstă de 20 de ani, De Ketelaere poate juca pe orice poziție de la mijloc în sus, fiind unul dintre cei mai versatili fotbaliști din lume. În acest sezon a avut prestații impresionante, marcând 9 goluri și ajutându-și coechipierii cu 6 assisturi, în 21 de partide jucate în campionat.

Cuisance, transferat de Venezia de la Bayern

Bayern Munchen a confirmat transferul lui Michael Cuisance în Serie A, la Venezia. Mijlocașul de 22 de ani venise de la Gladbach în 2019, dar a apărut sporadic în prima echipă a bavarezilor, fie că la timona echipei s-au aflat Flick sau Nagelsmann.
"Vrem să îi mulțumim lui Michael pentru profesionalismul de care a dat dovadă în tricoul lui Bayern și să îi urăm mult noroc în echipamentul noii formații, Venezia", a spus Hasan Salihadmizic, director sportiv la gigantul bavarez.
Cuisance a adunat doar 13 meciuri pentru Bayern, perioadă în care a marcat de două ori. El a făcut parte din lotul care a câștigat tripla istorică în 2020. În stagiunea trecută, fusese împrumutat la Marseille, unde a jucat constant (30 de goluri), dar în noua stagiune nu a reușit să îl convingă pe Nagelsmann să mizeze pe el.
Venezia este pe 16 în Sereie A, iar venirea lui Cuisance e văzută ca un prim pas spre atingerea obiectivului, salvarea de la retrogradare. Pentru mijlocașul francez, italienii vor plăti 4,5 milioane de euro, plus bonusuri în funcție de performanțe.

Arsenal conduce "cursa" în lupta cu Barcelona pentru transferul lui Alexander Isak de la Real Sociedad

Arsenal este în pole-position în disputa cu Barcelona pentru semnarea atacantului de la Real Sociedad, Alexander Isak, potrivit El Nacional. Internaționalul suedez în vârstă de 22 de ani, care a înscris 8 goluri în toate competițiile în acest sezon, ar putea fi vândut în această lună, în schimbul unui preț foarte bun. Gruparea londonezăcaută un atacant, având în vedere decizia lui Mikel Arteta de a renunța la Pierre-Emerick Aubameyang și faptul căAlexandre Lacazette ăși încheie contractul la finalul sezonului.
Alex Isak

Tottenham l-ar putea transfera pe Isco de la Real Madrid pentru 5 milioane de lire sterline

Tottenham ar putea beneficia de o afacere atractivă la preț redus, transferul unui jucător care ar urma să aducă mai multă creativitate echipei lui Antonio Conte. Potrivit AS, Spurs ar avea ocazia să semneze cu Isco, mijlocașul lui Real Madrid, jucător care continuă să urmărească de pe banca tehnică evoluțiile echipei. Sunt multe speculații cu privire la viitorul jucătorului, care nu mai face parte din planurile lui Ancelotti. Inclusiv Isco ar putea să-și relanseze cariera la Tottenham. Publicația spaniolă susține că suma de transfer ar fi de numai 5 milioane de lire sterline.

Mourinho îl vrea la Roma pe Ndombele

Când era managerul LUi Tottenham, Mourinho a avut multe probleme cu Ndombele, pe care l-a considerat un mijlocaș foarte talentat, dar leneș. Francezul adus pe 60 de miliooane de la Lyon are însă multă calitate și Mourinho îl vrea la Roma. Portughezul a demonstrat deja că poate aduce fotbaliști interesanți din Premier League. Integrarea lui Tammy Abraham este o garanție pentru fanii Romei că venirea lui Ndombele poate fi exact ce0i lipsește echipei de pe Olimpico. Varianta ideală ar fi un împrumut până la finalul sezonului, cu obligativitate de cumpărare în vara viitoare. Tottenham ar putea încasa 30-35 de miloane pentru Ndombele, de care Conte vrea să scape cât mai repede.

Steven Gerrard speră să convingă doi fotbaliști care au făcut istorie pe Anfield să vină la Aston Villa

Gerrard a început excelent parcursul de la Aston Villa, dar lucurile nu merg la fel de bine acum. Înfrângerea cu Brentford a evidențiat probleme ofensive ale echipei din Brimingham, iar Gerrard vrea să rezolve aceste carențe pentru aducerea unor fotbaliști cu multă experiență. Fostul mare atacant de la Aston Villa, Tony Cascarino știe pe cine a pus ochii Gerrard. Roberto Firmino este mai mult rezervă, iar brazilianul ar fi soluție excelentă pentru un trio ofensiv alături de Watkins și Ings. Gerrard știe relația specială pe care Firmino o are cu Jurgen Klopp și că acest transfer este foarte dificil, dar va încerca în următoarele săptămâni un împrumut până la finalul sezonului.
A doua variantă este chiar și mai spectaculoasă. Fost coechipier cu Gerrard la Liverpool, Coutinho ar putea fi adus pentru 6 luni sub formă de împrumut de la Barcelona, cu opțiune de cumpărare. Brazilianul nu s-a integrat pe Camp Nou, iar aducerea sa la Aston Villa poate fi restartul de care are nevoie.
Liverpool's Philippe Coutinho (R) celebrates with Steven Gerrard after scoring during their English Premier League soccer match against Queens Park Rangers at Loftus Road in London October 19, 2014

Budescu are două variante excelente după despărțirea de FCSB

Budescu a încasat o sumă uriașă pentru doar 4 luni de contract cu FCSB și acum poate semna un nou contract excelent din postură de jucător liber. Deși nu a convins la FCSB, Budescu are în continuare o cotă foarte ridicată printre antrenorii români. Petrescu și Șumudică îl vor! Detalii aici.

Lista fotbaliștilor care pot discuta pentru un contract în vară cu un alt club

În 2021, mutarea șoc a reprezentat-o plecarea lui Lionel Messi fără sumă de transfer de la Barcelona la PSG. Sunt nume grele pe lista celor care vor putea semna liberi de contract în 2022.
Portari - Hugo Lloris (Tottenham), Andre Onana (Ajax), Sam Johnstone (West Brom), David Ospina (Napoli), Thomas Strakosha (Lazio)
Fundași - Antonio Rudiger, Cesar Azpilicueta, Andreas Christensen, Thiago Silva (Chelsea), Niklas Sule (Bayern), James Tarkowski (Burnley), Alessio Romagnoli (AC Milan), Luiz Felipe (Lazio), Serge Aurier (Villarreal), Calum Chambers (Arsenal), Juan Cuadrado (Juventus) Romain Saiss (Wolves), Marcelo (Real Madrid)
Mijlocași - Paul Pogba (Manchester United), Angel Di Maria (PSG), Luka Modric (Real Madrid), Franck Kessie (Milan), Marcelo Brozovic (Inter Milan), Jesse Lingard (Manchester United), Denis Zakaria (Borussia Monchengladbach), Boubacar Kamara (Marseille), Todd Cantwell (Norwich), Remo Freuler (Atalanta), Isco (Real Madrid), Sergi Roberto (Barcelona), Corentin Tolisso ( Bayern), Sean Longstaff (Newcastle), Ivan Perisic (Inter), Henrikh Mkhitaryan (Roma), Mohamed Elneny (Arsenal), Pascal Gross (Brighton), Axel Witsel ( Borussia Dortmund), David Silva (Real Sociedad)
Atacanți - Kylian Mbappe (PSG), Paulo Dybala (Juventus), Gareth Bale (Real), Alexandre Lacazette (Arsenal), Ousmane Dembele (Barcelona), Luis Suarez (Atletico), Zlatan Ibrahimovic (Milan), Edinson Cavani (Manchester United), Lorenzo Insigne (Napoli), Andrea Belotti (Torino), Federico Bernardeschi (Juventus), Divock Origi (Liverpool), Eddie Nketiah (Arsenal), Jordan Ayew ( Crystal Palace), Teemu Pukki (Norwich), Dries Mertens (Napoli)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo