Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool a ieșit campioană! Imaginea anului în fotbal: Poza lui Carragher cu Gary Neville

Cristian Mihală

Publicat 26/06/2020 la 10:32 GMT+3

Jamie Carragher, fosta legendă a lui Liverpool, a postat pe twitter o imagine care a devenit virală: Gary Neville, cel care anticipase declinul "cormoranilor", în tricoul formației de pe Anfield, cu o șampanie în mână.

Gary Neville, fostul căpitan al lui Manchester United

Credit imagine: Eurosport

Liverpool a sărbătorit al 19-lea titlu din istorie și primul după 30 de ani, în liniște, în contextul în care "cormoranii" au devenit campioni grație înfrângerii lui City la Chelsea. Nici fanii nu au putut să se bucure, din cauza regulilor de distanțare socială, astfel că toată sărbătoarea s-a mutat pe rețelele de socializare.
Acolo unde Jamie Carragher i-a făcut o surpriză bunului său prieten, Gary Neville. Fostul fundaș central de pe Anfield a postat o imagine photoshopată în care unul dintre fotbaliștii legendari ai lui United e îmbrăcat în tricoul marii rivale și se pregătește să deschidă o șampanie. Iar mimica lui Neville spune totul despre "bucuria" trăită în aceste momente.
Carragher Garry Neville

Neville a pariat că United ia titlul înaintea lui Liverpool

Acum un an, Gary Neville era convins că Liverpool nu va cuceri titlul prea curând, după ce băieții lui Klopp cedaseră un avans de 10 puncte în fața lui City. Fostul mare fundaș dreapta era convins că Salah&Co vor fi cu moralul la pământ după ce au ratat o asemenea oportunitate și se aștepta la un recul, mai ales că trupa lui Klopp venea după un sezon fantastic, în care a cucerit Champions League. Mai mult, Neville anticipa în vara lui 2019 că United, care e într-o criză prelungită de 7 ani, de la plecarea lui Ferguson, va câștiga un nou titlu înaintea lui Liverpool. Rezultatul? Cu șapte etape înainte de finalul stagiunii 2019-2020, "cormoranii" sunt deja campioni și au un avans de 37 de puncte față de "diavoli".
Ulterior, văzând că Liverpool merge "ceas" în Premier League, Gary Neville a recunoscut că a greșit în pronosticul său și chiar i-a spus lui Carragher că pe viitor va fi mult mai rezervat când va pronostica ceva.
"Mi-a spus că se duce în Papua Noua Guinee, că a vorbit cu Emma (n.r. soția sa) și s-au interesat deja de zboruri", a dezvăluit de curând Carragher, cu umor, despre bunul său prieten. Acesta era extrem de stânjenit de faptul că a anticipat declinul lui Liverpool, iar echipa câștigă titlul la pas.

Programul transmisiunilor din FA Cup

FA Cup
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo