Getty Images

Liverpool îl pierde pe Nathaniel Clyne până în februarie

Liverpool îl pierde pe Nathaniel Clyne până în februarie
By Getty Images

The 14/11/2017 at 17:58Updated The 14/11/2017 at 17:59

Problemele legate de accidentări continuă pentru formația lui Jurgen Klopp.

„Cormoranii” nu se vor putea baza pe fundașul dreapta în acest final de an, după ce acesta a suferit o intervenție chirurgicală ce îl va ține departe de teren pentru cel puțin încă trei luni.

Nathaniel Clyne a avut un 2017 mai puțin fericit până în acest moment, el suferind prima accidentare în vara acestui an, înainte de startul noului sezon. În prezent, el se reface după o operație minoră.

Ca și cum n-ar fi îndeajuns, senegalezul Sadio Mane a resimțit dureri la mușchii coapsei pe finalul meciului pe care naționala țării sale l-a câștigat cu 2 la 0 contra Africii de Sud, reușind astfel calificarea la Campionatul Mondial.

Convocat la națională deși nu era complet refăcut după accidentare, Mane a jucat un rol decisiv în victoria Senegalului, unde a pus serios umărul la calificarea după aproape 16 ani la un Campionat Mondial. Într-un comunicat de presă oficialii senegalezi au confirmat faptul că Mane a resimțit dureri pe fondul unei „accidentări mai vechi” și că cel mai bine este să fie tratat de medicii clubului englez.

Pentru echipa lui Klopp urmează o săptămână importantă, când în weekend va primi vizita lui Southmapton - formație care vine după o înfrângere pe teren propriu contra lui Burnley. După etapa de campionat împotriva „Sfințiilor”, Liverpool va face deplasarea în Spania pentru meciul din Champions League contra Sevillei, iar un rezultat bun acolo le poate aduce calificarea în fazele următoare ale competiției.

Lipsa lui Mane din atacul „Cormoranilor” poate fi acoperită de Daniel Sturridge, Mohamed Salah sau Roberto Firmino, însă în continuare defensiva rămâne principala problemă a managerului, iar acum cu prelungirea absenței lui Clyne din primul unsprezece, fundașii Joe Gomez sau Trent Alexander-Arnold trebuie să facă față presiunii meciurilor care urmează.

Printre alți jucători pe care Liverpool nu se poate baza în meciurile imediat următoare, se mai numără căpitanul echipei - Jordan Henderson și Adam Lallana, ambii obișnuiți cu prezența în prima echipă.

Eurosport 1 transmite LIVE patru partide din etapa viitoare a Premier League, inclusiv meciul dintre Liverpool și Southampton.