Mane se află într-o formă excelentă la Liverpool, alături de care a câștigat trofeul Champions League în sezonul precedent și este foarte aproape să cucerească primul titlu de campioană în Premier League, după o pauză de 30 de ani. Atacantul senegalez a fost golgheterul "cormoranilor" în ultimele 2 sezoane din Anglia, punând umărul semnificativ la performanțele reușite de trupa lui Klopp. În stagiunea curentă, Mane a reușit 14 goluri și 7 assist-uri, fiind al doilea marcator al echipei, după Mohamed Salah.
Senegalezul joacă la Liverpool din 2016, atunci când a fost transferat de la Southampton pentru 41,2 milioane de euro. Senegalezul a bifat 161 de apariţii, 77 de goluri şi 34 de pase de gol în tricoul actualului lider din Premier League. În urma prestațiilor sale impresionante în tricoul lui Liverpool, Sadio Mane a intrat în atenția celor de la Real Madrid. Declarat un mare admirator al jocului său, Zinedine Zidane își dorește enorm să-l aducă pe Mane pe Santiago Bernabeu, încă din această vară. Potrivit jurnaliștilor englezi și spanioli, oficialii lui Real au început deja negocierile cu impresarul senegalezului. Iar mutarea s-ar putea face în schimbul a 150 de milioane de lire.

Mbappe, prioritatea lui Klopp la Liverpool

Fotbal American
Prima competiție sportivă desființată de coronavirus! A dat faliment: "Sunt vremuri teribile"
14/04/2020 LA 05:31
Liverpool nu ar dori să renunțe la Mane, dar relația tot mai rece avută de acesta cu Salah, începând cu toamna anului trecut, ar putea să îi determine să accepte oferta Realului. Conform Daily Mail, Klopp a fost întrebat cu privire la posibilitatea ca gruparea de pe Anfield să renunțe la atacantul de bandă, iar germanul și-a dat acceptul. Cu o condiție: clubul să iasă în câștig din această tranzacție și să folosească toți banii primiți, plus o importantă sumă din propriile conturi pentru aducerea lui Kylian Mbappe.
Deja campion mondial cu Franța la 21 de ani, jucătorul lui PSG nu vrea să își prelungească înțelegerea scadentă în 2022 cu formația care domină autoritar Ligue 1. În acest moment, situația nu e una foarte grea pentru gruparea din Hexagon, în condițiile în care Mbappe mai are contract încă doi ani, însă perspectiva pierderii lui gratis îi face pe oficialii lui PSG să fie extrem de precauți.
Astfel, dacă Liverpool va veni cu o ofertă financiară excelentă - se preconizează că va fi doborât recordul de 222 de milioane de euro cheltuit de PSG pentru achiziționarea lui Neymar - e foarte posibil ca gruparea de pe Parc des Princes să își dea acordul pentru transfer.
250 de milioane de lire (287 de milioane de euro) este suma pe care Liverpool ar fi dispusă să o pună la bătaie pentru transferul lui Mbappe, potrivit jurnaliștilor englezi.
Un lucru e cert: Liverpool nu va accepta oferta pentru Mane, dacă nu are siguranța că îl poate achiziționa pe Mbappe. Klopp e de acord cu mutarea doar în condițiile în care va avea certitudinea că formația pe care o conduce va ieși pe plus din punct de vedere calitativ, în urma tranzacțiilor.
Cu cifre superioare lui Messi și Ronaldo la vârsta de 21 de ani, Mbappe e văzut de cei mai mulți specialiști fotbalistul care va deveni punctul de reper în fotbalul mondial în următorul deceniu și jumătate. Deși recordurile celor doi titani menționați anterior păreau că vor rămâne mult timp în picioare, vârful francez are toate calitățile să le doboare, judecând după rata impresionantă de goluri marcate deja, la doar 21 de ani.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Liga
Decizia de ultimă oră pe care Real Madrid a luat-o în cazul lui Mbappe! "Nu mai vorbim"
17/09/2021 LA 11:57
Liga Campionilor UEFA
Messi, Neymar și Mbappe, luați peste picior de portarul lui Brugge! Mesaj pentru starurile lui PSG
16/09/2021 LA 13:12