Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Louis van Gaal a dezvăluit că suferă de cancer! "Jucătorii mei nu au știut acest lucru"

Bianca Dumitru

Publicat 04/04/2022 la 10:51 GMT+3

Cu aproximativ 7 luni înainte de debutul Campionatului Mondial de fotbal din Qatar, selecționerul Olandei, Louis van Gaal, a anunțat că suferă de cancer de prostată. Antrenorul a punctat, însă, că acest lucru nu îl va împiedica să meargă alături de jucătorii săi la turneul final, programat în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie.

Louis van Gaal

Credit imagine: Getty Images

Selecționerul echipei de fotbal a Olandei, Louis van Gaal, a declarat, duminică seară, într-un interviu televizat că suferă din 2020 de un cancer de prostată, care nu-l va împiedica însă să meargă în Qatar la Cupa Mondială, ce va avea loc în perioada 21 noiembrie-18 decembrie.
"Jucătorii mei nu au știut acest lucru", a declarat van Gaal, în vârstă de 70 de ani, pentru postul de televiziune RTL, precizând că a fost supus deja la 25 de ședințe de radioterapie, în special seara sau noaptea în timpul stagiilor de pregătire ale echipei olandeze, repartizată în Grupa A la Cupa Mondială alături de Qatar, Senegal și Ecuador.
"Jucătorii cred că eu sunt într-o stare bună de sănătate, dar nu sunt", a adăugat tehnicianul, precizând că diagnosticul de cancer a fost pus în 2020 și tratamentul a început în 2021.
În ultimele patru ferestre internaționale, van Gaal a explicat că mergea seara la spital, prin "ușa din spate", pentru a primi tratamentul pe care l-a calificat "preferențial".
"Familia și prietenii erau la curent, dar nu și jucătorii. Nu se spun astfel de lucruri persoanelor cu care muncești, pentru că poate influența", a explicat el. "Și acest lucru face parte din viața mea", a adăugat tehnicianul, invitat în platoul unui post de televiziune cu ocazia lansării unui film despre viața sa, intitulat Louis.
"Am trecut prin multe momente dificile în viața mea, de boală și de moarte. Probabil am devenit mai bogat în calitate de persoană din cauza acestor experiențe", a adăugat antrenorul care se află la al treilea său mandat la cârma Olandei (după 2000-2001 și 2012-2014).
Prima soție a lui Van Gaal a decedat în urma unui cancer de pancreas.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo