"Lovitură pe piața transferurilor!" Adrian Șut a fost prezentat oficial la noua echipă

Adrian Șut își continuă cariera în Grecia, la Levadiakos, după o experiență de scurtă durată în fotbalul din Emiratele Arabe Unite. Mijlocașul în vârstă de 27 de ani a fost cedat de Al-Ain la doar jumătate de an de la despărțirea de FCSB.

Adrian Șut sărbătorind golul marcat împotriva Universității Craiova. Foto: Cristi Preda (GSP).)

Credit imagine: Eurosport

Deși a cucerit titlul în campionatul din Emiratele Arabe Unite, Adrian Șut a decis să revină în Europa. Transferul său sa a fost posibilă și după discuțiile purtate cu Elias Charalambous, iar fotbalistul a fost prezentat oficial de noua sa echipă.
Destinația internaționalului român este Levadiakos, formație care l-a adus sub formă de împrumut până la finalul sezonului 2026/2027. Clubul grec a confirmat mutarea duminică, 26 iulie, prin intermediul rețelelor de socializare.
La Levadiakos, Adrian Șut va fi coleg cu Alexandru Pantea, ajuns și el la formația elenă în această vară.
"Levadiakos FC are plăcerea să anunțe cooptarea fotbalistului internațional român Adrian Sut.
Mijlocașul în vârstă de 27 de ani (30.04.1999) vine la echipa noastră sub formă de împrumut de la Al Ain, campioana Emiratelor Arabe Unite.
S-a transferat acolo în ianuarie 2026 și a fost încoronat campion la sfârșitul sezonului, precum și câștigător al Cupei, bifând 14 apariții și 1 gol.
Membru activ al echipei naționale a României (8 selecții), înainte de a-și părăsi țara natală, a câștigat două campionate (2024, 2025) și două Supercupe (2024, 2025) cu FCSB, în care a fost un fotbalist cheie timp de ani și jumătae, fiind ales de două ori în cel mai bun unsprezece al campionatului din țara sa (2022-2023, 2024-2025).
A mai jucat pentru Academica Clinceni, Pandurii Tg Jiu și Târgu Mureș, de unde a fost promovat la seniori, bifând un total de 194 de apariții (19 goluri, 14 pase decisive) în prima divizie a României, precum și 39 de apariții (3 goluri, 1 pasă decisivă) în competiții UEFA (Liga Campionilor, Europa League, Conference League) cu FCSB.
Adrian, îți urăm bun venit în familia Levadiakos! Îți dorim sănătate și multe succese", a fost comunicatul oficial al celor de a Levadiakos.

Grecii susțin că Levadiakos a dat o aadevărată "lovitură pe piața transferurilor" odată cu aducerea lui Adrian Șut

Imediat după ce clubul a oficializat transferul, presa din Grecia a reacționat imediat și a catalogat mutarea făcută de Levadiakos drept o ”lovitură pe piața transferurilor”.
"Levadiakos a oficializat transferul-surpriză al lui Adrian Șut!
Adrian Șut este, în mod oficial, noul jucător al celor de la Levadiakos. Mijlocașul a fost transferat de la Al Ain și vine să întărească compartimentul median al formației din Beoția.
Lovitura pe piața transferurilor a fost dată de Levadiakos, care l-a prezentat oficial pe Adrian Șut.
Clubul anunțase anterior că pregătește un transfer special drept cadou cu ocazia aniversării sale, iar acesta s-a concretizat prin sosirea mijlocașului de 27 de ani în Grecia, unde va avea misiunea de a consolida linia de mijloc a echipei.
Adrian Șut este foarte bine cunoscut de antrenorul Elias Charalambous, cei doi colaborând timp de trei ani la FCSB (Steaua București). Ulterior, în luna ianuarie a acestui an, mijlocașul a fost transferat la Al Ain pentru suma de 1,4 milioane de euro", au scris cei de la gazzetta.gr.
În ultimul sezon petrecut la Al-Ain, Adrian Șut a bifat 14 apariții și a marcat un gol, fiind cotat la 3,5 milioane de euro de Transfermarkt, după ce formația din Emiratele Arabe Unite plătise 1,4 milioane de euro pentru transferul său în ianuarie 2026.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo