Barcelona este foarte aproape de a pierde lupta din campionat împotriva marii rivale de la Real Madrid, care mai are nevoie de doar 2 puncte în ultimele 2 etape pentru a deveni campioană în La Liga. Ca atare, singura șansă a catalanilor de a cuceri un trofeu în acest sezon rămâne Champions League, iar echipa este focusată 100% pe această competiție.
https://i.eurosport.com/2020/02/25/2783860.png

Napoli, primul obstacol pentru Barcelona înainte de Lisabona

Premier League
El e "cel mai dorit" jucător din lume: are deja 6 oferte, urmând a pleca gratis de la clubul actual
ACUM 12 ORE
Suarez a admis faptul că până la a ajunge să lupte pentru trofeul european, Barcelona trebuie să încheie cu fruntea sus campionatul, iar mai apoi să treacă de returul cu Napoli, care în viziunea atacantului nu este o misiune deloc ușoară.
Până la confruntarea din Champions League, formația de pe Camp Nou mai are de jucat două partide în campionat, acasă cu Osasuna și în deplasare cu Alaves, iar Suarez consideră că echipa trebuie să trateze cu cea mai mare seriozitate aceste 2 jocuri: ”Acum trebuie să ne concentrăm asupra celor două jocuri rămase. Prestigiul clubului ne obligă să terminăm campionatul la un nivel ridicat”.
”Ultima șansă de a câștiga ceva va fi în Champions League. Mai întâi va fi necesar să trecem în optimi de un adversar foarte dificil, care are un nivel foarte bun. Pentru a ne gândi la Lisabona, trebuie mai întâi să batem pe Napoli.”, a spus atacantul uruguayan.

Suarez: ”Trebuie să ne batem cu cei mai buni”

Sud-americanul a spus că dacă Barcelona va trece de Napoli și va ajunge la Lisabona, orice este posibil. Formatul inedit al competiției, cu meciuri într-o singură manșă, pe teren neutru și fără spectatori echilibrează foarte mult situația și fiecare echipă va avea șanse la câștigarea trofeului.
”Dacă suntem la 100% putem câștiga. Dacă ceva nu va merge bine și vom avea vreun handicap, poate că nu o von face, dar fotbalul este imprevizibil. Meciul cu Villareal este cel mai bun exemplu. Am jucat acel meci cu foarte multe absențe, dar am arătat că putem fi la un nivel ridicat. Am scăzut puțin nivelul în următoarele jocuri, dar la acel meci am demonstrat că dacă suntem 100% putem face lucruri bune. Putem face asta și în Champion League, dar trebuie să fim uniți și să fim toți la același nivel”, a mai spus Suarez în interviul acordat.
https://i.eurosport.com/2015/06/06/1608062.jpg
Întrebat despre tragerea la sorți de săptămâna trecută, conform căreia Barcelona ar urma să întâlnească adversari foarte dificili în drumul spre finală, Suarez a răspuns: ”Sunt de părere că dacă vrei să câștigi Liga Campionilor, trebuie să învingi cei mai complicați adversari. Ni s-a întâmplat în 2015, când am întâlnit adversari foarte grei. Totuși, în alte sezoane am jucat împotriva unor echipe mai slabe, dar am fost eliminați. Este o senzație plăcută să ne confruntăm cu cei mai buni.”
Pentru a ajunge la ”Final 8”-ul de la Lisabona, Barcelona trebuie să treacă de returul cu Napoli, care va avea loc pe Camp Nou în data de 8 august, după ce în tur scorul a fost egal, 1-1. Dacă se va califica în sferturi, cel mai probabil echipa lui Quique Setien va da piept cu Bayern Munchen, care e ca și calificată după ce a învins-o la Londra pe Chelsea cu 3-0 în tur. Dacă va trece și de bavarezi, formația catalană ar urma să întâlnească în semifinale pe Manchester City sau Juventus, echipe care mai au și ele de disputat retururile din optimi, dar sunt considerate favorite să treacă mai departe.
https://i.eurosport.com/2020/07/14/2849881.jpg
Liga
Suarez a atins o bornă istorică! Doar Ronaldo și Ibrahimovic se pot lăuda cu o asemenea performanță
IERI LA 12:29
Liga
Suarez a reacționat la adresa arbitrajului după meciul lui Atletico: "Mereu același protagonist"
19/09/2021 LA 06:45