Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Luka Modric și Dejan Lovren, pasibili de închisoare! Pentru ce fapte sunt anchetați cei doi croați

Nicu Savin

Publicat 30/06/2023 la 15:43 GMT+3

Luka Modric și Dejan Lovren au ajuns din nou în fața instanței în dosarul Zdravko Mamic, fost conducător la Dinamo Zagreb în perioada în care cei doi jucători evoluau la gruparea din capitala Croației. Conform L'Equipe, aceștia sunt acuzați de fals în declarații și riscă o pedeapsă între 6 luni și 5 ani de închisoare.

Croatia's Luka Modric (L) and Dejan Lovren after the 2018 FIFA World Cup Final match between France and Croatia at Luzhniki Stadium

Credit imagine: Getty Images

Luka Modric a scris istorie pentru fotbalul din Croația, dar imaginea mijlocașului lui Real Madrid este pătată de un scandal care a zguduit țara balcanică în 2017. Zdravko Mamic, fost proprietar la Dinamo Zagreb, a ajuns atunci în fața instanței, fiind acuzat că a sustras ilegal, împreună cu complicii săi, în jur de 15 milioane de € din vistieria clubului și a prejudiciat statul croat cu peste două milioane de €.
Conform L'Equipe, Mamic ar fi operat ilegalități în vânzarea mai multor jucători ai lui Dinamo Zagreb, printre care și Luca Modric sau Dejan Lovren. Actualul star al lui Real Madrid era vândut la Tottenham în 2008 pentru 22,5 milioane de €, iar doi ani mai târziu, Lovren era cedat la Lyon în schimbul a 9 milioane de €.

Luca Modric și Dejan Lovren riscă până la 5 ani de închisoare

Sursa citată notează că cei doi internaționali croați au fost chemați în instanță ca martori, în 2018, dar se pare că au ajuns din nou în fața judecătorilor din Croația, fiind acuzați de mărturie mincinoasă. Aceștia ar fi încercat prin declarațiile lor de acum 5 ani să acopere neregulile financiare ale lui Zdravko Mamic.
Dacă vor fi găsiți vinovați, Modric și Lovren riscă o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani de închisoare. Zdravko Mamic a fost condamnat în 2018 la 6 ani și 6 luni de închisoare, dar nu a executat pedeapsa deoarece a fugit în Bosnia, țară care refuză să-l extrădeze.
Luka Modric a refuzat de curând o ofertă astronomică din Arabia Saudită și și-a prelungit contracul cu Real Madrid pe încă un sezon. Dejan Lovren este și el jucător activ, având un contract valabil până în 2025 cu Olympique Lyon, club la care s-a întors la începutul acestui an, de la Zenit Sankt Petersburg.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo