Lumea fotbalului plânge după Mircea Lucescu! Simone Inzaghi, copleșit de moartea antrenorului român
Mircea Lucescu a încetat din vață marți seara, dar va rămâne unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului. Simone Inzaghi a vorbit despre importanța românului, descriind ce om extraordinar a fost Il Luce, pe lângă calitățile incontestabile de tehnician.
În ziua în care a împlinit 80 de ani, Mircea Lucescu a fost prezent la Muzeul Fotbalului
Sursa video: Eurosport
Simone Inzaghi, în vârstă de 50 de ani, actualmente antrenor la Al-Hilal și fost tehnician al celor de la Inter, a oferit o reacție pentru Gazeta Sporturilor după dispariția lui Mircea Lucescu, decedat la 80 de ani.
Anunțul privind moartea fostului selecționer a avut un ecou puternic la nivel internațional, numeroase figuri importante din fotbal exprimându-și aprecierea pentru cariera sa. Printre cei care au transmis mesaje de respect se numără și Inzaghi, care în perioada 2021–2025 a obținut cu Inter un titlu de campion, două Cupe și trei Supercupe.
Într-un interviu acordat Gazetei, antrenorul italian a evidențiat calitățile lui Mircea Lucescu, descriindu-l drept un tehnician modern, cu idei inovatoare. Totodată, acesta a avut aprecieri și la adresa lui Răzvan Lucescu.
"O persoană extraordinară. Eu personal am vorbit cu el imediat ce am ajuns la Inter, când am organizat acel amical cu Dinamo Kiev și îmi amintesc foarte bine, era un antrenor extraordinar, un inovator.
Toți cei care l-au avut ca antrenor vorbesc numai de bine despre el, mă gândesc la Mkhitaryan și la mulți alții care l-au avut și l-au apreciat atât ca antrenor. Mai ales, era un om deosebit. Este o mare pierdere.
Apoi, aici, la Al-Hilal a lucrat fiul său, care pe lângă faptul că este un antrenor excelent, este și o persoană deosebită, la fel ca tatăl său. Așadar, a plecat dintre noi un mare antrenor și un om extraordinar", a spus Simone Inzaghi pentru Gazeta Sporturilor.
Mircea Lucescu și bornele unei cariere impresionante
Înainte de a deveni unul dintre cei mai influenți antrenori ai ultimelor decenii, Lucescu și-a început drumul în fotbal ca jucător, devenind rapid un simbol al echipei Dinamo. A fost un mijlocaș tehnic și inteligent, cu o viziune de joc deosebită, care a devenit căpitanul "câinilor roșii" și unul dintre liderii generației sale.
Lucescu a câștigat 7 titluri de campion și o Cupă a României în tricoul lui Dinamo, pentru care a jucat între anii 1963-1977 (cu excepția anilor 1965-1967, când a fost împrumutat la Politehnica București), iar apoi a semnat cu Corvinul Hunedoara, unde a petrecut 8 ani.
La echipa națională, a debutat în 1966, în preliminariile EURO, iar în 1970 a mers cu România la Campionatul Mondial din Mexic, unde și-a confirmat statutul de jucător de elită. El și-a încheiat cariera de fotbalist cu 65 de apariții sub tricolor și 10 goluri marcate pentru prima reprezentativă.
Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc
Mircea Lucescu și-a început cariera pe banca tehnică încă dinainte de a-și agăța ghetele în cui, fiind antrenor-jucător la Corvinul între anii 1978-1982. Ulterior, începând din 1981, el a stat pentru aproape 5 ani pe banca echipei naționale a României, în ceea ce a fost primul său mandat alături de "tricolori".
În acea perioadă, Lucescu a calificat naționala la EURO 1984, unde România a fost eliminată în faza grupelor, după ce a înregistrat o remiză, scor 1-1 cu Spania, și două înfrângeri, scor 2-1 cu Germania de Vest și 1-0 cu Portugalia.
Lucescu a mai petrecut apoi 5 ani pe banca lui Dinamo, înainte de a pleca în străinătate, unde a antrenat în Italia, Turcia, Ucraina și Rusia. Echipele la care a petrecut cel mai mult timp sunt Brescia (1991-1995), Galatasaray (2000-2002), Șahtior Donețk (2004-2016) și Dinamo Kiev (2020-2023).
Alături de echipele menționate, dar și de altele pe băncile cărora a stat, Mircea Lucescu a câștigat numeroase trofee, cele mai importante fiind Supercupa Europei, câștigată în 2000/01, sau Cupa UEFA, adjudecată în 2008/09.
Succesul din Europa și dominația din campionatul Ucrainei au întărit reputația sa de antrenor de top, dar dincolo de trofee, Mircea Lucescu a fost un formator și a contribuit în fotbalul românesc la formarea unor generații importante.
El a lansat și a perfecționat numeroși jucători, a influențat stiluri de joc și a demonstrat că performanța se construiește în timp, prin răbdare și rigoare. Longevitatea sa este, fără îndoială, una dintre cele mai impresionante realizări.
Recent, la meciul de baraj Turcia - România, Lucescu a devenit, la 80 de ani și 240 de zile, cel mai în vârstă selecționer care conduce o partidă.
Cele mai importante trofee cucerite de Mircea Lucescu ca antrenor
- O Supercupă a Europei - cu Galatasaray
- O Cupă UEFA - cu Șahtior Donețk
- Două titluri de campion al Turciei - cu Galatasaray și Beșiktaș
- 9 titluri de campion al Ucrainei - cu Șahtior Donețk și Dinamo Kiev
- 7 Cupe ale Ucrainei - cu Șahtior Donețk și Dinamo Kiev
- 8 Supercupe ale Ucrainei - cu Șahtior și Dinamo Kiev
- O Supercupă a Rusiei - cu Zenit St. Petersburg
- Două titluri de campion al României - cu Dinamo și Rapid
- 3 Cupe ale României - cu Dinamo și Rapid
- O Supercupă a României - cu Rapid
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)