Lupta crâncenă din Championship: Wrexham atacă visul Premier League, Coventry rezistă, iar playoff-ul promite dramă maximă!
Sezonul intră în linie dreaptă, iar miza crește de la etapă la etapă. Wrexham continuă să creadă într-un parcurs care sfidează calculele, Coventry își apără poziția cu pragmatism, iar lupta pentru playoff adună presiune și incertitudine. Diferențele sunt minime, greșelile costă, iar finalul se anunță deschis și intens.
Ovidiu Burcă: "Promovarea cu Dinamo a fost o minune". Interviul va fi astăzi de la 15 pe Eurosport 2
Sursa video: Eurosport
Cu 15 meciuri rămase până la finalul competiției, lupta pentru cele trei locuri de promovare în Premier League este extrem de strânsă. Wrexham se află în prezent în zona play-off-ului și își dorește a patra promovare consecutivă. Coventry, sub conducerea lui Frank Lampard, conduce clasamentul, dar începe să piardă avansul față de echipele din spate.
Lupta pentru 100 de milioane de lire sterline
Un număr de 24 de echipe se confruntă într-un sezon extenuant de 46 de meciuri, în care consistența, adâncimea lotului și forța mentală sunt la fel de importante ca talentul. Sezonul 2025/26 nu face excepție. Cu multe echipe ambițioase care caută promovarea directă și altele care speră să ajungă prin play-off, competiția pentru un loc în Premier League se anunță extrem de dură.
La încheierea sezonului, primele două formații din clasament își asigură promovarea automată în Premier League. Echipele clasate pe pozițiile 3-6 intră în play-off, iar câștigătoarea finalei de pe Wembley obține al treilea loc de promovare.
De regulă, echipele recent retrogradate revin rapid în cel mai competitiv campionat din lume. Totuși, anul acesta este o excepție. La finalul stagiunii precedente, Ipswich Town, Southampton și Leicester City au retrogradat. Doar Ipswich se află în zona barajului, ocupând poziția a treia, în timp ce Leicester și Southampton sunt vecine de clasament, pe locurile 14 și 15.
Competiția pentru ultimul loc de baraj din Championship a devenit extrem de strânsă și captivantă. Între poziția 17, deținută de Sheffield United, și poziția 6 - ultima de play-off, care acum revine lui Wrexham - există o diferență de doar 9 puncte. Mai mult decât atât, Sheffield are un meci restant de jucat. Un singur punct câștigat sau pierdut poate determina cine va visa la Wembley și cine va rămâne cu regrete.
Wrexham, Hollywood-ul atacă din nou
Fiind cel mai vechi club din Țara Galilor, înființat în 1864, Wrexham continuă să facă istorie. Clubul este deținut de cuplul de la Hollywood Ryan Reynolds și Rob McElhenney și se găsește în zona de playoff. După ce a stabilit un record de promovări consecvente în fotbalul englez, ajungând la trei în aprilie, are șansa de a-și depăși propriul record și a atinge patru promovări.
După 29 de meciuri, echipa condusă de Phil Parkinson este pe locul 6, având 44 de puncte, cu 11 victorii, 11 egaluri și 7 înfrângeri. Red Dragons au intrat în play-off pentru prima dată în acest sezon după o victorie dramatică, 3-2 împotriva lui QPR, în care au realizat o întoarcere în prelungiri cu două reușite de la Josh Windass și Ollie Rathbone.
"Am simțit oportunitatea și nu ne mai oprim acum! Această echipă are talent și determinare – dorim să arătăm că merităm locul în top", a spus antrenorul Parkinson după triumful de la QPR.
La începutul lunii decembrie, cei doi proprietari au cedat un pachet de sub 10% către gigantul american Apollo Sports Capital, care a injectat 47.8 milioane de lire sterline în club. După ce au investit 33 de milioane de lire sterline în transferuri în vara precedentă, Wrexham intenționează să mai cheltuie din nou.
Wrexham îl curtează pe tânărul talent din Franța, Sidiki Cheriff. Atacantul de 19 ani de la Angers a reușit să marcheze 4 goluri în 19 meciuri în Ligue 1 în sezonul curent. Au înaintat o ofertă de 19 milioane de lire sterline, iar în cazul finalizării acestui transfer, ar deveni cel mai scump din istoria Championshipului. De asemenea, Red Dragons urmăresc și atacantul de la Southampton, Adam Armstrong, dar și pe cel de la Ipswich, Sammie Szmodics și fundașul de la Bristol, Zak Vyner.
Coventry City, 25 de ani fără Premier League
Pe 25 noiembrie, Coventry City, antrenată de Frank Lampard, a avut parte de una dintre cele mai memorabile serii din istoria recentă a clubului. Cu o victorie impresionantă, scor 4-2 împotriva echipei Middlesbrough, "Sky Blues" s-au distanțat cu 10 puncte față de poziția secundă – cea de-a doua cea mai mare diferență înregistrată vreodată în Championship după 18 etape, după avantajul de 12 puncte al lui Newcastle față de Tranmere în sezonul 1992–93.
Coventry a înscris 50 de goluri în 18 meciuri în acest sezon. Aceasta reprezintă cel mai devreme moment al unui sezon din liga secundă în care o echipă a atins o jumătate de sută de goluri în aproape 70 de ani, de când Sheffield Wednesday a reușit acest lucru în 16 meciuri, în sezonul 1958–59. Era un moment în care mulți erau convinși că titlul și promovarea automată erau deja asigurate, iar Lampard părea să fi construit o echipă de neoprit.
Doar două luni mai târziu, peisajul s-a modificat semnificativ. Avansul de 10 puncte s-a diminuat treptat, iar acum, la sfârșitul lunii ianuarie 2026, Coventry mai are doar 3 puncte în fața lui Middlesbrough, echipa pe care o învinsese clar în noiembrie.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/01/25/image-114334d2-47fe-4390-b0a9-a2e7c5cd5ff8.jpeg)
Frank Lampard et ses joueurs de Coventry City après un match de Championship face à Charlton en novembre 2025
Credit imagine: Getty Images
După cea mai recentă înfrângere, 2–1 în confruntarea cu Norwich, Frank Lampard a spus:
"Este din nou un rezultat nesatisfăcător în deplasare și, deși fiecare meci are particularitățile sale, în general nu am reușit să jucăm suficient de bine. Aceasta este însă natura acestui campionat, iar acum trebuie să ne concentram pe a ne recupera pentru meciul următor."
În această iarnă, Coventry City și-a consolidat decisiv atacul pentru a-și menține supremația în Championship și a ținti promovarea directă în Premier League. Sky Blues l-au adus pe Jahnoah Markelo, un winger de 23 de ani, liber de la FC Zurich, semnând un contract pe patru ani și jumătate. În plus, au reușit să obțină împrumutul a doi tineri promițători din Premier League: Romain Esse de la Crystal Palace și Yang Min-Hyeok de la Tottenham Hotspur, ambii urmând să rămână până la sfârșitul sezonului.
Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)