Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

LUPTA PENTRU PLAY-OFF-UL DIN LIGA 2, MAI ''ÎNCINSĂ'' CA NICIODATĂ - ŞANSELE ECHIPELOR IMPLICATE

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 22/03/2021 la 08:17 GMT+2

Liga a doua din România este o competiţie care a reuşit să adune mai multe echipe de tradiţie în ultimii ani faţă de Liga 1. Aceste cluburi sunt implicate în lupta pentru promovare, iar sezonul acesta pare mai palpitant ca niciodată.

Rapid și Turris se vor lupta și în acest an pentru promovarea în Liga 1

Credit imagine: Eurosport

articol de Romeo Ene
Nu mai puţin de 11 echipe se luptă pentru ocuparea unui loc de play-off la finalul sezonului regulat, cu 2 etape înainte de final. Este greu de anticipat ce se va întâmpla, ţinând cont că locul 2 are acelaşi număr de puncte precum locul 5, echipele vor avea meciuri între ele, iar lupta se va da până în ultimul minut al sezonului regulat. ASU Poli Timişoara, U Craiova 1948, ACS Viitorul Tg. Jiu, Farul Constanţa, Dunărea Călăraşi, 'U' Cluj, Petrolul Ploieşti, Csikszereda Miercurea Ciuc, Metaloglobus Bucureşti, CS Mioveni şi Rapid Bucureşti sunt cele 11 echipe angrenate în lupta pentru play-off, unele având şanse mai mari, altele depind de jocul rezultatelor. Vor promova în Liga 1 primele două clasate din play-off, iar la baraj vor merge locurile 3 și 4.
Din Liga 1 vor ajunge la baraj două echipe începând cu sezonul următor. Locurile 9 și 10 din play-out-ul Ligii 1 vor retrograda direct, iar locurile 7 și 8 vor merge la baraj cu echipele din Liga 2. Astăzi ne-am propus să analizăm parcursul şi şansele fiecărei echipe implicate în lupta pentru play-off-ul ligii secunde din România.
Cine merge în Playoff?

1. ASU Poli Timişoara

Timişoara nu mai are echipă în Liga 1 din sezonul 2016-2017, atunci când, confruntându-se din nou cu dificultăți financiare, ACS Poli a terminat pe penultimul loc (al șaptelea în play-out și al 13-lea în clasamentul general al ligii), la egalitate de puncte cu FC Voluntari, dar dezavantajată de rezultatele directe, și a retrogradat în Liga a II-a.
Totuşi, ASU Poli Timişoara nu se identifică cu acea echipă, actualul lider al ligii secunde fiind echipa suporterilor, care au pornit din liga V-a. Sezonul trecut, bănăţenii au terminat pe locul 12, iar play-out-ul nu s-a mai disputat din cauza pandemiei de Covid-19. Cu toate că ASU Politehnica nu este succesorul de drept al clubul înființat în 1921, această este singura echipă pe care suporterii o consideră drept continuatoarea spiritului culorilor alb-violete ale Timișoarei.
Echipa timişoreană a promovat în liga secundă în 2016, iar după 4 ani în care nu a emis pretenţii de promovare, anul acesta pare că echipa are puterea de a reuşi acest lucru. Poli are cel mai bun parcurs de pe teren propriu în liga secundă, acolo unde a pierdut un singur meci, cel cu Rapid, scor 0-2. În ultimul meci, timişorenii s-au încurcat pe terenul lui Pandurii Tg. Jiu, o echipă care este pe penultimul loc, cu şanse de a retrograda în liga a treia. Ioan Mera, Sergiu Popovici, Cristian Scutaru şi Mircea Axente sunt câţiva dintre jucătorii care au o mare experienţă în Liga 1 şi care evoluează în Banat.
ASU Poli are 32 de puncte şi un meci în plus faţă de urmăritoare, alb-violeţii fiind antrenaţi din noiembrie 2020 de Dan Alexa, cel care a reuşit promovarea cu ACS Poli Timișoara, Rapid și Dunărea Călărași, în calitate de antrenor. Deplasarea la Chiajna este ultimul meci al sezonului regulat pentru timişoreni, iar o victorie le asigură prezenţa în play-off, acolo unde pot ajunge chiar dacă pierd în funcţie de jocul rezultatelor.

2. U Craiova 1948

Cât de ciudat ar suna CSU Craiova - FC U Craiova 1948, un meci din viitorul sezon al primei ligi? Astfel, echipa lui Adrian Mititelu, cel care a fost recent condamnat la 5 ani de închisoare pentru ''săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată”, are toate şansele să prindă un loc pe prima scenă a fotbalului românesc din sezonul viitor.
Clubul a fost fondat în 2017, cu sprijinul suporterilor. În 2011, FRF a dezafiliat clubul Universitatea Craiova, ca urmare a datoriei pe care o aveau oltenii faţă de fostul selecţioner, Victor Piţurcă. În vara anului 2017, Adrian Mititelu a înființat o nouă societate, intitulată "FC U Craiova 1948", care continuă tradiția FC Universitatea Craiova dintre 1991 și 2016. Echipa s-a înscris în Liga a IV-a din Dolj, terminând pe primul loc și promovând în Liga III. Este cunoscut conflictul dintre FC U Craiova, echipa lui Mititelu din Liga a doua, şi CS U Craiova, echipă care evoluează în Liga 1. Suporterii sunt divizaţi şi rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul în care echipa din B va reuşi promovarea.
Prezentul oferă speranţe craiovenilor, ei se află pe locul 2, cu 31 de puncte, dar mai au de disputat 2 partide, cu Farul Constanţa pe teren propriu, şi cu CSM Reşiţa, în deplasare. O promovare ar însemna o performanţă notabilă pentru o nou-promovată în B. A fost un sezon sub semnul deselor schimbări de antrenor pentru Craiova. Astfel, echipa a început sezonul cu Eugen Trică, cel care a reuşit să o promoveze în Liga a 2-a, a continuat cu Nicolo Napoli, Dan Vasilică a fost interimar, iar Ovidiu Stângă a condus echipa în primele meciuri ale anului 2021, nereuşind să câştige vreunul din cele 3, a remizat cu Chiajna şi a pierdut cu Mioveni şi ''U'' Cluj.
Astfel, a fost demis, fiind adus din nou Eugen Trică, pentru a reuşi încă o promovare. În ultimul meci de campionat, oltenii au pierdut pe terenul lui ''U'' Cluj, o contracandidată în lupta pentru play-off. Bradley Diallo, Călin Cristea, Alex Munteanu şi Andrei Ciolacu, sunt câţiva dintre jucătorii cu experienţă în Liga 1 din lotul Craiovei.

3. ACS VIITORUL TÂRGU JIU

Poate cel mai surprinzător nume din primele 6 este cel al echipei Viitorul Târgu Jiu, un club care nu şi-a propus neapărat promovarea la începutul acestui sezon competiţional. Este continuatoarea echipei ACS Şirineasa, care la capătul sezonului 2017-2018 a promovat în Liga a II-a. S-a numit Energeticianul, înainte ca primarul să-i schimbe numele în Viitorul-Pandurii, ceea ce a atras contestații atât din partea echipei Pandurii Târgu Jiu, cât și din partea Viitorului.
Sezonul trecut, trupa lui Flavius Stoican a terminat pe locul 10, iar nimic nu anunţa faptul că în acest sezon echipa ar putea să emită pretenţii la o poziţie în primele 6. De remarcat faptul că Stoican a propus un fotbal foarte ofensiv, echipa având 31 de goluri marcate în acest sezon, cel mai bun atac din B. Alin Buleică şi Andrei Sin sunt 2 dintre jucătorii cu experienţă la nivel de Liga 1 din lotul echipei de pe locul 3.
3 victorii consecutive are trupa lui Stoican, în toate competiţiile.
Cu 31 de puncte şi 2 meciuri rămase de disputat, cu Csikszereda Miercurea Ciuc şi Dunărea Călăraşi, 2 dueluri cu echipe contracandidate, Viitorul Târgu Jiu poate să obţină biletul pentru play-off. Flavius Stoican a reuşit să formeze o echipă foarte bună, iar de notat este faptul că acest club din liga secundă s-a calificat în semifinalele Cupei României, acolo unde o va întâlni pe Universitatea Craiova. FC Argeş, Gaz Metan şi U Cluj sunt echipele de care a trecut trupa lui Stoican pentru a ajunge în semifinalele competiţiei.

4. FARUL CONSTANŢA

O altă echipă de tradiţie care încearcă promovarea de mai mulţi ani, Farul Constanţa, pare că are puterea de a lupta pentru a ajunge sus în acest sezon. ''Marinarii'' se bazează pe forţa grupului, dar mai ales pe continuitate, Ianis Zicu fiind antrenorul constănţenilor din iulie 2019. Pe modelul ASU Poli şi U Craiova 1948, Farul Constanţa a fost fondat de suporterii echipei Farul Constanța în 2016 după falimentul societății care o administra, și este recunoscută drept continuatoare a ei. Inițial finanțat atât din cotizările suporterilor, clubul a fost preluat în 2018 de fostul fotbalist Ciprian Marica.
După 2 promovări consecutive, echipa a ajuns în Liga a 2-a în sezonul 2018-2019, acolo de unde speră să revină în Liga 1. Sezonul trecut, Farul a terminat pe 11, obiectivul fiind anunţat de atunci pentru acest sezon, anume promovarea. Farul e pe 4, cu 31 de puncte, la egalitate cu echipa de pe locul 2, şi mai are de disputat un singur meci, în deplasare cu U Craiova 1948. În funcţie de jocul rezultatelor, trupa lui Ianis Zicu poate intra în play-off, iar dacă va câştiga, atunci va avea asigurată prezenţa acolo.
În ultimul meci de campionat, constănţenii au trecut de Comuna Recea, scor 3-2 pe teren propriu. Cosmin Birnoi, Răzvan Greu şi Simon Mazarache sunt câţiva dintre jucătorii care au evoluat în Liga 1 în trecut şi care evoluează pentru Farul în prezent.

5. DUNĂREA CĂLĂRAŞI

Echipa de pe malul Borcei a impresionat în această stagiune, făcând un sezon neaşteptat de bun. Deşi a mai cochetat cu Liga 1, de unde a retrogradat în sezonul 2018-2019, Dunărea părea că nu va mai putea emite pretenţii pentru un loc în play-off. Cristi Pustai, tehnicianul călărăşenilor, a reuşit să resusciteze un lot de jucători care este neplătit de câteva luni bune.
Aceştia au afirmat de mai multe ori în spaţiul public faptul că există destule luni de când nu şi-au mai primit salariile, însă autorităţile locale au promis că vor rezolva această problemă. Înainte de a promova pe prima scenă, Dunărea a mai fost aproape să realizeze această performanţă, însă nu a reuşit să treacă de barajul cu UTA Arad. A atras atenţia în acest sezon prin faptul că a reuşit să ajungă în sferturile Cupei României, acolo unde a fost eliminată de Dinamo.
Sezonul trecut, echipa profesorului Pustai a terminat pe locul 8, iar accederea în play-off era doar un gând frumos pentru călărăşeni. Cu toate problemele financiare, ei se regăsesc pe locul 5, cu 31 de puncte, la egalitate cu următoarele 3 clasate, Dunărea având avantajul faptului că mai are 2 meciuri de disputat, cu Rapid în Giuleşti şi cu Viitorul Târgu Jiu pe teren propriu. Astfel, galben-albaştri sunt la mâna lor în ceea ce priveşte şansele de a termina pe un loc în primele 6 la finalul sezonului regulat. Ultimul meci a consemnat o victorie importantă a Dunării, pe terenul celor de la Miercurea Ciuc, o echipă care are şi ea şanse la clasarea pe un loc de play-off.
Kanda, Cristian Puşcaş, Bogdan Şandru şi Alami sunt câţiva dintre jucătorii care au fost la Călăraşi atunci când echipa de pe malul Borcei se afla în Liga 1.

6. ''U'' CLUJ

Un alt club de tradiţie al ligii secunde, Universitatea Cluj se chinuie de mai mulţi ani să promoveze în Liga 1. Este o echipă cu mulţi suporteri, cu un stadion de lux, iar investiţiile care s-au făcut nu s-au transformat în reuşite pe plan sportiv. Au fost aduşi jucători cu salarii bune pentru nivelul din B, însă''U'' Cluj nu a mai fost implicată în lupta pentru promovare.
„U” a terminat pe locul 13 sezonul 1997-1998, evitând în extremis retrogradarea în liga secundă. Inevitabilul avea să se întâmple însă anul următor, când „U” a retrogradat în Liga a II-a. Salvarea echipei avea să vină în sezonul 2005-2006 de la Adrian Falub care, aflat la prima sa experiență ca antrenor, a reușit promovarea îndelung așteptată de ''șepcile roșii''. În 2016, echipa a intrat în faliment, iar în acelaşi an suporterii au înfiinţat altă echipă, care urmă să fie continuatoarea celei din urmă. A promovat din liga a patra până în liga secundă, acolo unde încearcă să forţeze revenirea în prim-planul fotbalului românesc. Sezonul trecut, clujenii au terminat pe locul 14.
Universitatea Cluj se află pe poziţia a şasea, cu 29 de puncte, iar clujenii mai au un singur meci de disputat, pe teren propriu cu Petrolul. Va fi o adevărată finală, iar în cazul unui succes, ''şepcile roşii'' vor avea şanse mari de a prinde play-off-ul. Costel Enache a reuşit să formeze un grup unit, capabil să învingă pe oricine. De altfel, în 2021, Universitatea Cluj are 4 victorii în 6 meciuri. Ultimul meci de campionat a adus o victorie extrem de importantă în tabăra clujenilor, 1-0 cu U Craiova 1948, iar suporterii sunt îndreptăţiţi să spere la play-off, cu o etapă înainte de final. De altfel, lotul clujenilor este plin de jucători care au o vastă experienţă la nivel de prima ligă, cum ar fi Srdjan Luchin, Laurenţiu Rus, Ioan Filip sau Cristian Gavra.

7. PETROLUL PLOIEŞTI

Foarte multe echipe de tradiţie implicate în lupta pentru play-off, iar Petrolul nu avea cum să lipsească din această listă. ''Lupii galbeni'' speră la play-off, după un parcurs oscilant în acest sezon. Sezonul 2012-2013 a fost un sezon de vis pentru petrolişti. Au reuşit, datorită implicării sponsorilor, să termine pe locul 3. Astfel, poziţia din clasament i-a adus Petrolului revenirea în Europa după 18 ani.
Petrolul reușea un sezon excelent de cupă, reușind să cucerească trofeul după ce a învins-o în finală pe CFR Cluj cu scorul de 1–0, în fața a aproximativ 33.000 de fani prahoveni veniți la București, stabilind un nou record pentru deplasările efectuate vreodată de fanii vreunei echipe de fotbal din România. Probleme financiare au apărut şi la Ploieşti, astfel Primăria a încetat să mai finanțeze clubul, iar acesta a început să piardă jucători, și a ajuns pe ultimul loc. Imediat după finalul campionatului 2015/2016, în care se clasează pe ultimul loc în Liga I, SC FC Petrolul SA intră în faliment. Pe acelaşi model precum celelalte echipe, suporterii au reuşit să înfiinţeze o altă echipă, care a pornit din Liga a IV-a. 4 a fost locul pe care a terminat Petrolul anul trecut.
Experienţa lui Viorel Moldovan, antrenorul ploieştenilor, îi poate conduce către accederea în play-off, precum şi către o promovare în primul eşalon. 7 este locul ocupat de Petrolul, cu 28 de puncte, iar ploieştenii mai au de disputat 2 partide, cu CS Mioveni pe teren propriu şi în deplasare cu Universitatea Cluj. Petrolul vine după 2 partide în care nu a câştigat, cu Astra în sferturile Cupei României, şi cu Concordia Chiajna în campionat, iar accederea în play-off este în pericol. Ploieştenii au nevoie de minim 4 puncte pentru a reuşi calificarea în următoarea fază a competiţiei.
De asemenea, şi ''lupii galbeni'' au în componenţa lotului jucători cu mare experienţă în Liga 1, cum ar fi Ştefan Bărboianu, Silviu Pană, iar Viorel Moldovan este un antrenor care ar putea să-i bucure pe suporterii ploieşteni cu o calificare în play-off.

8. CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC

Un nume neaşteptat, echipa din Miercurea Ciuc face un sezon peste aşteptări, un sezon în care mai au 2 meciuri de disputat, iar şansele la play-off sunt destul de ridicate în cazul în care vor obţine 2 rezultate pozitive. În sezonul 2018–2019, clubul a atins cea mai mare performanță din istoria sa, sferturile de finală ale Cupei României, eliminând-o pe Dinamo București după 3–3 în timpul regulamentar și 6–5 la penalty-uri.
Acel sezon a însemnat şi promovarea echipei în Liga a II-a, iar anul acesta Miercurea Ciuc ar putea avea o echipă în play-off. Forma sportivă prin care trece Csikszereda îi poate da speranţe în legătură cu ocuparea unui loc de play-off, având 3 victorii, un egal şi o înfrângere în ultimele 5 partide. Înfrângerea a venit la ultimul meci, disputat pe teren propriu împotriva Dunării Călăraşi. 8 este locul pe care se află Miercurea Ciuc în acest moment, cu 28 de puncte, la egalitate cu Petrolul. Deplasare la Viitorul Târgu Jiu şi pe teren propriu cu CSM Slatina sunt meciurile pe care le mai are de disputat echipa din Miercurea Ciuc.
Valentin Suciu este antrenorul echipei, un antrenor care a mai profesat în Liga 1, la Sepsi Sfântu Gheorghe.

9. METALOGLOBUS BUCUREŞTI

O altă echipă-surpriză, Metaloglobus a făcut un sezon bun, în care play-off-ul pare un obiectiv realizabil. La finalul sezonului 2016-2017 al Ligii a III-a, Metaloglobus se clasa pe prima poziție în Seria a II-a la distanță de 11 puncte de locul 2, și promova în divizia secundă pentru prima oară în cei 60 de ani de existență. Chiar dacă în primul sezon de liga a II-a terminase pe loc retrogradabil, retragerea echipei CS Afumați îi facilita prezența în acel eșalon pentru al doilea an consecutiv. 7 este locul pe care a terminat Metaloglobus stagiunea trecută.
Echipa antrenatăde Gabriel Manu are a doua cea mai bună apărare din campionat, iar acest lucru i-a ajutat pe bucureşteni să ajungă pe locul 9, cu 27 de puncte şi cu 2 partide rămase de disputat înainte de finalul sezonului regulat. De asemenea, o contribuţie importantă la parcursul lui Metaloglobus a avut-o Ovidiu Herea, care la 35 de ani este golgheterul ligii secunde, cu 10 reuşite. Experienţa lui îi poate ajuta pe bucureşteni să intre în premieră în play-off. 5-1 este victoria obţinută de Metaloglobus la ultimul meci de campionat, împotriva Gloriei Buzău, astfel moralul bucureştenilor este ridicat pentru finalul campionatului regulat. Cu Unirea Slobozia şi Rapid mai are de jucat formaţia antrenată de Gabriel Manu.

10. CS MIOVENI

O echipă care a mai avut legătură cu Liga 1, CS Mioveni se zbate în mediocritate de câţiva ani, iar calificarea în play-off s-ar putea să nu depindă doar de rezultatele echipei. În 2011 a terminat pe locul al treilea în seria a doua a ligii secunde. Datorită unui concurs de împrejurări, în care mai multe cluburi din prima ligă nu au primit licența, echipa a promovat înapoi în prima ligă. Totuşi, avea să retrogradeze şi să nu mai revină în prim-planul fotbalului românesc de atunci.
Prezentul este dificil pentru Mioveni, se află pe locul 10, cu 27 de puncte, la egalitate cu Metaloglobus şi Rapid, şi mai are 2 partide de disputat, cu Petrolul în deplasare şi cu Aerostar Bacău pe teren propriu. 2 meciuri din care Mioveni trebuie să scoată 6 puncte pentru a spera la playoff. Alexandru Pelici este antrenorul echipei, un om cu experienţă în fotbal, un antrenor care a reuşit rezultate bune la echipele pe care le-a antrenat de-a lungul carierei. 2 a fost locul pe care a terminat Mioveni anul trecut.
Mioveni are un parcurs bun în 2021, fiind neînvinsă. 2 victorii şi un egal a reuşit echipa lui Pelici, care s-a apropiat de locurile de play-off. Meciul trecut, Mioveni a obţinut un succes extrem de important pe terenul Craiovei, scor 2-1. Totuşi, la capitolul meciuri disputate în deplasare stau cel mai bine, acumulând 21 de puncte în 10 meciuri. Laurenţiu Marinescu, Ştefan Blănaru şi Bogdan Rusu sunt câţiva dintre jucătorii de la Mioveni care au mai cochetat cu Liga 1.

11. RAPID BUCUREŞTI

Poate cel mai sonor nume din această listă, Rapid se află pe ultimul loc dintre echipele care mai au şanse la play-off. Giuleştenii au avut mari probleme în acest sezon, iar după ultimele rezultate, practic şi-au îngreunat foarte mult situaţia din clasament. În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment, iar ulterior a avut loc desfiinţarea echipei. După aceea, s-au creat mai multe echipe care au primit denumirea de Rapid, sau o denumire asemănătoare, însă un proiect a avut succes, a primit denumirea de Academia Rapid, şi a ajuns în Liga a doua în sezonul 2018-2019. Din 2017, FC Rapid a promovat consecutiv timp de două sezoane din Liga 4 în Liga 2.
Totuşi, chiar dacă şi în acest caz s-au făcut eforturi financiare foarte mari, echipa nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi face un sezon dezamăgitor, fiind pe locul 11, cu 27 de puncte, iar play-off-ul pare un obiectiv îndepărtat. Rapid va depinde de unele rezultate în ultimele 2 etape ale sezonului regulat. 3 titluri, 13 Cupe ale României şi 4 Supercupe are echipa antrenată de secundul Mihai Iosif.
S-a ajuns în acest punct din cauza ultimului rezultat înregistrat de giuleşteni, o înfrângere dureroasă pe terenul Sloboziei, scor 2-1. În urma acestui rezultat, antrenorul echipei, Nicolae Grigore, a decis să demisioneze. De altfel, Rapid nu a câştigat niciun meci în 2021, având 2 egaluri şi 2 înfrângeri, iar ratarea play-off-ului ar însemna un dezastru pentru o echipă cu asemenea tradiţie.
2 partide mai au de jucat giuleştenii, cu Dunărea pe teren propriu şi în deplasare cu Metaloglobus, 2 echipe implicate în lupta pentru play-off. Rapid a terminat doar pe 6 sezonul trecut. În plus, în echipa Rapidului sunt jucători care au avut tangenţe în trecut cu primul eşalon, ca în cazul celorlalte pretendente la play-off, cum ar fi: Ionuţ Voicu, Cătălin Hlistei, Octavian Ursu, Adrian Bălan şi Daniel Benzar.
O ratare a play-off-ului ar însemna pentru suporteri un dezastru, iar o echipă de talia lui Rapid riscă să rămână încă un sezon în B, deşi obiectivul anunţat la începutul sezonului a fost şi este promovarea.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo