Manchester United trece printr-o perioadă excelentă în campionatul Angliei, fiind la a treia victorie consecutivă. Astfel, după succesele cu Liverpool și Southampton acum au venit și cele 3 puncte din confruntarea cu Sunderland. Meciul de pe Old Trafford a avut o miză aparte pentru gazdele care acum au urcat pe prima poziție în clasament, având 16 puncte, cu unul mai mult decât concitadina City.
Formația pregătită de Manuel Pellegrini a avut un start de sezon cu maxim de puncte câștigate în primele 5 etape. Mai mult, City marcase 11 goluri fără să primescă vreunul. Mecanismul s-a stricat la partida din Liga Campionilor cu Juventus, înfrângerile venind pe linie de atunci, cu West Ham acasă și în deplasarea de la Tottenham. Asta chiar dacă pe White Hart Lane oaspeții au deschis scorul prin Kevin de Bruyne. La finalul unui meci transmis în direct pe Eurosport am consemnat un incredibil 4-1 pentru Tottenham.
Formația de pe locul secund, Man. United nu a ratat șansa ivită și ocupă acum fotoliul de lider după un succes clar cu Sunderland. Cu Pantilimon titular, ultima clasată a rezistat doar până în prelungirile primei reprize, atunci când Depay și-a trecut numele pe tabela marcatorilor. Rooney în deschiderea actului secund și Mata pe final au stabilit scorul final.
Liga
VIDEO | Golul începutului de an a fost reușit de brazilianul de 15 ani dorit insistent de Barcelona
ACUM 9 MINUTE
Etapa a 7-a din Premier League s-a încheiat luni seara atunci când pe Eurosport am văzut 5 goluri marcate în meciul West Brom vs Everton. Berahino a deschis scorul pentru gazde în finalul primei reprize iar Dawson a dublat avantajul lui WBA, care părea să obțină primul succes pe teren propriu din acest sezon. Nu a fost așa, golurile lui Lukaku și Kone au dus cele 3 puncte la Liverpool iar Everton a urcat până pe poziția a 5-a în Premier League.
Liga
Ancelotti a răbufnit după meciul Realului din Cupa Regelui: "Trebuie să se trezească! E o prostie"
ACUM O ORĂ
Premier League
Who’s better | Kepa vs Lloris, duelul etapei cu numărul 23 din Premier League
ACUM 3 ORE