Malta, face parte din ultima urnă valorică a UEFA Nations League, astfel că întâlnește adversare din aceeași categorie. Ca atare, șansele unor rezultate bune cresc față de preliminariile clasice.
Aseară, pe stadionul Torsvollur, Malta a visat frumos până în minutul 87. Formația lui Mangia a condus cu 2-1, după golurile lui Degabriele și Agius, însă feroezii au întors rezultatul, cu reușite în minutele 87 și 90.
Un fapt inedit e că toți cei 3 marcatori ai gazdelor de aseară au același nume de familie. Klaemint Olsen a deschis scorul în prima repriză, în timp ce Andreas Olsen și Brandur Olsen au fost artizanii revenirii Insulelor Feroe.
Liga
Gerard Pique, după egalul de la Cadiz: "Încă putem să ne batem la titlu în acest sezon"
ACUM 16 MINUTE
Golul de 3-1 al feroezilor, care a purtat semnătura lui Brandur Olsen, a fost o capodoperă.
Mangia, care în trecut a mai fost selecționer, dar la nivel U21 (a antrenat Italia, pe care a dus-o până în finala Europeanului U21), a debutat astfel cu stângul pe banca Maltei.

Premier League se întoarce din 12 septembrie la Eurosport

Bundesliga
Julian Nagelsmann a vorbit pentru prima oară de transferul care ar face din Bayern echipa perfectă
ACUM 27 MINUTE
Fotbal
Guardiola, dezlănțuit: "Poate într-o zi "marii bossi", "marile capete luminate" vor explica de ce"
ACUM 2 ORE