Fotbalul și fanatismul au mers braț la braț aproape de când a fost inventat sportul cu mingea rotundă. Dragostea pentru culori se transmite din generație în generație, mai cu foc decât mileurile și bibelourile din casele părintești. Peste tot în lume, microbiștii se afișează pe stadion, la shopping, la o plimbare în parc sau chiar la muncă purtând cu mândrie tricoul echipei favorite, inscripționat cu numele jucătorului favorit – și nimeni nu se minunează. Însă nimeni nu poartă mai țanțoș tricoul fotbalistului preferat decât fanii lui Diego Armando Maradona.
Sunt mulți cei care descriu fotbalul ca pe o religie. Din Anglia până în America de Sud. Iar pe 30 octombrie 1998, la Rosario, orașul natal al lui Maradona, la 300 km de Buenos Aires, în ziua în care "El Pibe de Oro" împlinea 38 de ani, trei argentinieni au fondat un fan-club cum lumea nu mai văzuse. Alejandro Verón, Hernán Amez şi Héctor Campomar, primii doi fiind jurnaliști argentinieni, au fondat "Biserica lui Maradona", sau Biserica Maradoniană. Ei au pus negru pe alb afirmația: "Fotbalul este religie, iar Maradona este Dumnezeu". Însuși Alejandro Verón, unul dintre fondatori, explica: "Am o religie raţională, cea catolică, dar şi una care ţine de inima mea, de pasiunea mea, cea a lui Diego Maradona".
Chiar dacă disputa în cazul 'cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor' nu va fi niciodată încheiată, Diego Maradona câștigă detașat bătălia celor mai fanatici fani. Fotbalistul argentinian este iubit, este adulat, la punctul de intersecție dintre nebunie și dragoste pentru fotbal. Omul care a adus speranța într-un oraș precum Napoli, convertindu-l la fanatism fotbalistic, omul controverselor, omul mereu purtat pe valuri de iubire și contestat în egală măsură. Imaginați-vă, doar, că marea bucurie a unui fan argentinian, la începutul anilor 2010, a fost aceea că a aflat că va avea gemene. A rămas stabilit imediat că cele două vor fi botezate Mara și Dona, cele două devenind ulterior vedete ale "Bisericii lui Maradona".
Ukrainian Premier League
Mircea Lucescu, victorie obținută în minutul 90+7 cu Dinamo Kiev: "Au fost emoţii puternice!"
ACUM 3 ORE

Maradona 60 | Pur și simplu "D10S"

"Maradonienii" sunt oameni care se distrează de minune la 'slujbe' și la sărbătorile lor. Mirosul de grătar încins îl înlocuiește pe cel de tămâie, uneori se combină cu cel de pizza, iar berea udă din plin gâtlejurile adepților, iar poveștile cu goluri și driblinguri sunt punctul comun. Ei calculează timpul nu de la Iisus Christos încoace, ci din 1960 încoace, punctul zero devenind anul naşterii lui Maradona. Societatea noastră este în era “DD”, adică După Diego”.
O tetragramă guvernează universul adepților, care nu se limitează doar la Argentina. Italia, Spania și chiar marea rivală Brazilia dau adepți ai Bisericii Maradoniene, una care a adoptat formula "D10S", un joc de cuvinte ce baleiază între "Dios" (n. - Dumnezeu, în spaniolă) și “diez” (n. – zece, tot în spaniolă), numărul purtat de Maradona pe tricou.
https://i.eurosport.com/2020/10/30/2925136.jpg

Maradona 60 | "Biblia Maradoniană" și "Botezul"

Biserica Maradoniană a adoptat ca "Biblie" biografia fotbalistului, "Yo Soy El Diego" ("Eu sunt Diego"). A creat rugăciuni. Iar cea mai popularăsună așa:
Al nostru Diego care eşti pe teren, slăvită fie mâna ta stângă, oferă-ne magia ta! Fie ca golurile tale să fie memorabile, atât în Cer, cât şi pe Pământ. Dă-ne puţină magie în fiecare zi, iartă-ne engleza, aşa cum noi am iertat mafia napoletană. Nu te lăsa prins în offside şi eliberează-ne de Havelange şi de Pelé!
Proba pentru a fi admis în "Biserica lui Maradona" (adică "botezul"), pare desprinsă din jocurile de curtea școlii sau din foarte popularele emisiuni-concurs cu probe trăsnite: golul "mâna lui Dumnezeu" - fiecare copil, adult sau femeie trebuie să lovească mingea cu mâna, imitând celebrul gol contra Angliei, din 1986!
"Apa sfântă" este ținută într-un bidon de plastic de patru litri pe care este amintit scorul de la Mondialul din 1990, Argentina – Brazilia, 1-0.
Biserica nu este altceva decât un restaurant, un teren de joacă sau o grădină, ultimele două aducând obligatoriu și un mic teren de fotbal. Mereu atent decorată cu o replică a trofeului Cupei Mondiale câștigate de Maradona, tricouri, bannere și inscripții care mai de care, ce îl omagiază pe Maradona.

În "Biserica lui Maradona" juri cu mâna pe minge la căsătorie

În "Biserica lui Maradona" se oficiază și căsătorii, femeile purtând rochii de mireasă tradiționale și îngenunchiind alături de viitorii soți în fața unei mingi de fotbal. Cei doi miri ating mingea de fotbal, jurându-și iubire unul altuia, dar şi fotbalului.
Ce nu există pentru "maradonieni": spovedanii și înmormântări!
https://i.eurosport.com/2020/10/30/2925137.jpg

Sârbătorile din "calendarul Maradonian"

  • 22 iunie, "Paştele Maradonian" - ziua în care Diego Armando Maradona a marcat golurile contra Angliei, la Campionatul Mondial din 1986 (“Mâna lui Dumnezeu” și al doilea – considerat cel mai frumos gol din istorie)
  • 30 octombrie: "Anul Nou Maradonian".

Cele "10 Porunci Maradoniene"

  • 1. Mingea nu trebuie pătată, după cum a spus D10S în omagiul lui.
  • 2. Să iubeşti fotbalul mai presus de orice.
  • 3. Să îţi declari dragostea necondiţionată pentru Diego şi fotbalul lui frumos.
  • 4. Să aperi tricoul Argentinei, să îl respecţi între oameni.
  • 5. Să răspîndeşti miracolele lui Diego în tot universul.
  • 6. Cinsteşte templele unde el a predicat.
  • 7. Nu îl proclama pe Diego în numele unui singur club.
  • 8. Propovăduieşte mereu principiile Bisericii lui Maradona.
  • 9. Poartă prenumele "Diego" şi pune-l ca nume băiatului tău.
  • 10. "Nu te agita şi nu fii prost" (citat din Maradona)
Cel mai mare păcat: să urmărești golurile lui Pele!

Maradona este al lumii: adepți celebri ai "Bisericii Maradoniene"

Maradona nu este zeu doar printre argentinieni. Deși, fotbalistic vorbind, Argentina și Brazilia au poate cea mai crâncenă rivalitate la nivel de echipe naționale, starul brazilian Diego Costa și-a primit numele în cinstea lui Maradona.
Diego Maradona nu frecventează Biserica ce-i poartă numele. Însă membri ai familiei sale o fac, iar din când în când legenda fotbalului argentinian își smulge câteva minute și onorează fanii cu câte o intervenție telefonică. Iar atunci, chiar e sărbătoare.
Potrivit unui interviu acordat de Leonardo Varin, unul dintre liderii Bisericii Maradoniene, pentru "Gazeta Sporturilor", “Iglesia Maradoniana” se mândrește cu nume sonore în rândurile sale. Brazilianul Ronaldinho are un loc de cinste, la fel ca și Deco sau Carlito Tevez, legendele Careca şi Lineker, regizorul sârb Emir Kusturica şi starul NBA argentinian Emanuel Ginobili. Presa internațională a dezvăluit recent că însuși Lionel Messi are card de membru al Bisericii Maradoniene.
Biserica noastră e doar un omagiu adus lui Maradona, nu e o religie propriu-zisă. Venim cu bani de acasă, din salariile noastre, când e nevoie. Dar nu suntem un simplu fan-club. Dacă Maradona e zeul fotbalului, fanii trebuie să fie o biserică. Nu vrem să ofensăm alte religii, nu ne comparăm. Noi nu ne aşteptăm ca Diego să vindece boli sau să prefacă apa în vin. | Leonardo Varin
Eredivisie
Ajax a făcut scorul sezonului în Olanda! "Lăncierii" au avut 8 jucători pe lista marcatorilor
ACUM 3 ORE
Romanian Liga I
Vali Crețu a explicat cum a obținut penalty-ul din care a înscris Keșeru: "Am fost mai șmecher"
ACUM 4 ORE