Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Maradona, atac la adresa conducătorilor din fotbal: ”Tratează fotbaliștii ca pe niște sclavi!”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 04/04/2020 la 20:43 GMT+3

Diego Maradona a criticat conducătorii cluburilor de fotbal pe care i-a acuzat că profită de această situație delicată pentru a nu-și plăti jucătorii.

Maradona: "Glücklich, dass ich hier Coach bleibe"

Credit imagine: SID

“Sunt cluburi care profită de acest moment pentru a nu-şi plăti jucătorii. Îi tratează ca pe nişte sclavi de ani de zile. Avem impresia că a fost mereu pandemie la aceste cluburi. Nu trebuie căutate scuze, pentru că jucătorii au nevoie de salariu pentru a avea ce să mănânce”, a declarat Maradona, conform Le Figaro.
“Este adevărat, există jucători care pot trăi fără să îşi primească salariul în acest moment. Dar sunt şi cei care nu pot asta şi cluburile trebuie să îi plătească. Trebuie găsită o soluţie, cu ajutorul tuturor, însă salariile trebuie plătite”, a adăugat antrenorul celor de la Gimnasia La Plata.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo