Deși în ultima perioadă s-a confruntat cu probleme de sănătate, Maradona, care s-a stins în urmă cu două zile, a rămas până în ultima clipă conectat la munca pe care o depunea la Gimnasia de La Plata, formație pe care o conducea din 2019.

Keșeru, dorit de Maradona la Gimnasia de La Plata

Astfel, "El Pibe d'Oro" s-a gândit să îl transfere pe Claudiu Keșeru în iarnă, fotbalistul lui Ludogorets fiind contactat în acest sens de Jorge Broun, fost jucător la echipa bulgară în perioada 2017-2019. Deși i s-a părut măgulitoare posibilitatea de a fi antrenat de o legendă a fotbalului mondial, vârful român a declinat oferta, în contextul în care și-a prelungit de curând contractul cu formația de la sud de Dunăre.
Fotbal
Messi şi-a vărsat în sfârşit frustrarea: "M-aţi tratat ca pe un eşec!"
09/09/2021 LA 07:32
"Mi-a scris un fost coleg, acum două săptămâni, care joacă la echipa unde antrena Maradona, Gimnasia la Plata, că mă vrea acolo. El i-a vorbit despre mine lui Diego. Nu mă așteptam, dar i-am spus că dacă nu era contextul actual, chiar luam în serios posibilitatea asta. Dar așa, chiar nu era posibil.
Faptul că exista posibilitatea ca Maradona să-mi fie antrenor, să-l am în fața mea zi de zi… de nedescris. Alții ar da averi pt a-l putea vedea o dată în viață", a spus Claudiu Keşeru pentru ultimafază.ro.
Vestea trecerii în neființă a lui Maradona l-a surprins doar parțial pe Keșeru. Vârful român știa că fostul geniu argentinian ducea o viață plină de excese, astfel că sănătatea sa era șubredă.
"Știam că-și trăiește viața. Și nu credeam că o duce mult. Dar sincer, nu ma așteptam acum. Era ca George Best. Le făcea cu toate. Odihnește-te în pace, Diego!", a mai spus vârful român.
Un jucător fără egal pe teren (a câștigat de unul singur Campionatul Mondial din 1986 și a făcut din Napoli, o echipă de pluton, campioana Italiei în două rânduri, într-o perioadă în care Serie A era cel mai puternic campionat al lumii), Maradona nu a avut același succes ca antrenor. A iubit prea mult fotbalul pentru a sta departe de gazon, astfel că a acceptat, de-a lungul timpului, mai multe provocări de a fi tehnician. Nu a reușit să aibă rezultate, deși în perioada 2008-2010 i s-a încredințat chiar conducerea băncii tehnice a naționalei Argentinei.
Premier League
Un matematician de la Oxford a stabilit GOAT-ul din fotbal. Verdictul specialistului
08/09/2021 LA 14:20
Fotbal
"Messi m-a făcut să plâng!" Dezvăluirile unui coechipier de la naționala Argentinei
18/08/2021 LA 11:48