Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Marius Șumudică aduce un nou internațional român la Gaziantep! Mijlocașul ar putea semna chiar mâine

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 16/01/2024 la 13:48 GMT+2

Rakow și Gaziantep au bătut palma pentru trnaferul lui Deian Sorescu, iar acesta va ajunge în scort timp la echipa antrenată de Marius Șumudică. Mijlocașul de bandă nu mai reprezenta o soluție de titular la Rakow, iar tehnicianul român a profitat de această situație, insistând pentru transferul lui.

Manor Solomon, în duel cu Deian Sorescu (România - Israel 1-1)

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Daniel Kereres
Marius Șumudică mărește contingentul de români de la Gaziantep. Antrenorul de 52 de ani a convins conducerea clubului să îl transfere pe Deian Sorescu de la Rakow Czestochowa, acesta devenind al patrulea român de la echipă, după Denis Drăguș, Alexandru Maxim, dar și Junior Morais, care are cetățenie.
Deian Sorescu nu a mai fost un jucător de bază al campioanei Poloniei în acest sezon. Acesta a fost titular în jumătate dintre meciurile disputate pentru Rakow, iar în urma ultimului transfer, șansele acestuia la un loc în primul 11 erau tot mai subțiri.
Marius Șumudică a vrut să profite de această situație a mijlocașului lateral, iar fostul campion al României cu Astra Giurgiu i-a convins pe șefii lui Gaziantep să înceapă negocierile cu polonezii pentru mutarea lui Sorescu, notează Digi Sport.
Citește și:

Sorescu, la un pas de Gaziantep

Cele două cluburi s-au înțeles pentru un împrumut până la finalul sezonului cu opțiune de cumpărare. Sorescu ar urma să ajungă miercuri în Turcia pentru vizita medicală, urmată de semnarea contractului, anunță GSP.
Deian Sorescu a devenit campion al poloniei cu Rakow în sezonul precedent, alături de conaționalul său, Bogdan Racovițan. Mijlocașul de 26 de ani ajungea în Polonia pentru 800 de mii de euro de la Dinamo, iar a doua parte a sezonului trecut a petrecut-o la FCSB.
Sorescu este și internațional român, din 2021. Acesta a debutat pentru prima reprezentativă într-un amical cu Georgia și a bifat 5 prezențe în campania de calificare pentru EURO 2024, turneu final la care ar putea să ajungă, dacă va arăta o formă bună la noua sa echipă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo