Marius Șumudică a fost demis în urmă cu o lună de la CFR Cluj, după ce campioana României a fost eliminată din Europa League. Antrenorul în vârstă de 50 de ani nu duce lipsă de oferte, fiind dorit atât pe banca tehnică a unor echipe din Europa, cât și în țările arabe.
Șumudică a confirmat informațiile apărute în presa din Arabia Saudită, acolo unde s-a scris că este dorit la Al Ahli. În plus, tehnicianul a dezvăluit că are oferte și de la două echipe din Turcia, urmând a lua o decizie în perioada următoare, în funcție de proiectul care îi este prezentat.
"Până în acest moment, nu este nimic oficial. Vom vedea curând ce se va întâmpla. Respect clubul Al Ahli și pe antrenorul albanez de acolo, Besnik Hasi, așa că nu pot vorbi.
Turkish Süper Lig
Marius Șumudică a făcut show după prima victorie cu Malatyaspor: "M-am întors! Cred că sunt popular"
16/10/2021 LA 19:45
Agentul a venit la mine în România, săptămâna trecută, și m-a întrebat dacă vreau să semnez cu Al Ahli în cazul în care va veni o ofertă oficială. Am spus că aș vrea, îmi doresc să revin acolo pentru că iubesc Arabia Saudită și campionatul de acolo. Acum sunt liber de contract și gata să revin în campionatul din Arabia Saudită atunci când va veni o ofertă oficială. Iubesc această țară, am amintiri frumoase de acolo și va veni o zi când mă voi întoarce.
Există discuții și cu două cluburi din Turcia, dar voi aștepta în această săptămână să văd ce se întâmplă. Nu voi merge la un club care nu are o strategie clară și un proiect la care să lucrăm împreună. Aceste lucruri vor determina viitorul meu club", a declarat Marius Șumudică, potrivit publicației Al Marsd.

"E singura echipa la care aș veni cu sufletul!"

Marius Șumudică a vorbit recent despre planurile sale de viitor, punctând unde își dorește să antreneze și spunând că în România nu va mai sta decât pe banca celor de la Rapid, singura echipă la care ar veni cu sufletul.
"Sunt în vacanță. Deocamdată, nu am nicio ofertă concretă. De la a avea o ofertă până la a pune semnătura pe contract, e un drum destul de lung. Au fost ceva discuții și în Turcia și în Qatar, dar nu s-au concretizat. Probabil se așteaptă până la următoarea pauză internațională.
Nu pot să mă mai arunc cu capul în față, cum am fost la Rize, unde am avut ghinionul să am 15 jucători cu Covid-19 când am ajuns. A fost singura experiență nefericită din cariera mea. Restul echipelor le-am ridicat. Au fost două oferte care nu m-au satisfăcut din punctul de vedere al strategiei acelor cluburi, erau în ultimele patru clasate.
Pentru moment, Șumudică are drumul lui și mă gândesc să plec în străinătate. Am fost dezamăgit. Singura echipă unde m-aș întoarce este Rapid, dar nu se pune problema acum. Nici nu merg la meciurile Rapidului, nu vreau să creadă cineva că pun presiune.
ÎN VIITOR, ECHIPA UNDE M-AȘ ÎNTOARCE ESTE RAPID, PENTRU CĂ AȘ VENI CU SUFLETUL. AȘ VREA SĂ FAC SUPORTERII FERICIȚI.
Exclud spațiul arab. Pentru mine, target-ul e Turcia și cred că mă voi întoarce cât de curând. Am avut o oportunitate și am refuzat-o. Eram pe o listă scurtă pentru a deveni selecționer al Turciei, eram unul dintre numele vehiculate, dar e greu, n-ai cum să ajungi acolo. Ei își doresc un antrenor turc.
M-au măgulit zvonurile și discuțiile, enumerarea numelui meu acolo. Am avut rezultate foarte bune la Kayseri, am terminat pe locul 8, iar la Gaziantep nu mai e nevoie să reamintesc. Am dus echipa pe primul loc, eram pe podium când am fost demis pentru o glumă pe care nu au gustat-o", a declarat Marius Șumudică.
https://i.eurosport.com/2021/09/27/3227693.jpg
Turkish Süper Lig
Marius Șumudică, primit ca un "sultan" la Malatyaspor! Fanii turci l-au așteptat cu flori și cadouri
12/10/2021 LA 15:54
Romanian Liga I
Prima reacție a lui Șumudică după informațiile că i-ar putea lua locul lui Mutu la FC U Craiova
04/10/2021 LA 14:13