Mbappe, câștigător al Balonului de Aur în fața lui Messi și Haaland? Opinia unui jucător: "Merită să îl cucerească"

Cursa pentru Balonul de Aur din acest an este una extrem de interesantă, iar două nume mari sunt considerate drept favorite la câștigarea prestigiosului trofeu individual. Cei doi jucători cu cele mai mari șanse sunt Erling Haaland și Leo Messi, însă cu toate acestea Kylian Mbappe a fost și el inclus în discuție de un coechipier de la PSG, Achraf Hakimi.

Kylian Mbappe & Leo Messi

Credit imagine: Getty Images

Mai sunt doar aproximativ o lună până vom afla numele Balonului de Aur din 2023, iar lupta pentru trofeu pare că se va da între Erling Haaland și Leo Messi. Norvegianul are în spatele său "tripla" cucerită alături de Manchester City, care a dominat complet fotbalul în acest an atât pe plan intern, cât și european, la care se adaugă cele 56 de goluri marcate în toate competițiile la sezonul său de debut pentru "cetățeni".
Lionel Messi, pe de altă parte, mizează pe cucerirea Cupei Mondiale în decembrie 2022, după o campanie în care a fost omul principal al Argentinei în drumul spre câștigarea trofeului. Sud-americanul nu a excelat însă la nivel de club, iar acest aspect poate cântări în cursa pentru trofeu, deși bookmakerii îl consideră în continuare tot pe el favorit.
Deși este destul de evident că doar Haaland și Messi vor avea șanse reale la trofeu, un jucător de la PSG, respectiv Achraf Hakimi, consideră că și Kylian Mbappe merită introdus în discuție, ba mai mult merită să câștige trofeul. Marocanul l-a lăudat pe atacantul francez, care a marcat de 41 de ori sezonul trecut, după prestația sa din prima etapă a Ligii Campionilor în fața Borussiei Dortmund.
"Comparativ cu ce a făcut anul trecut, pentru mine, el merită să cucerească Balonul de Aur. Este un jucător minunat și sper că îl va câștiga anul acesta", a mărturisit Hakimi, citat de Goal.com.
Citește și:

BALONUL DE AUR | MESSI E FAVORIT ÎNTR-UN TOP ALCĂTUIT DE ENGLEZI. CUM ARATĂ IERARHIA ȘI CE ȘANSE ARE HAALAND

Revista France Football a publicat lista celor 30 de nominalizați la Balonul de Aur 2023. Manchester City, campioana Angliei și a Europei în sezonul trecut, are cei mai mulți reprezentanți (7, fără Gundogan, ajuns la Barcelona). Ca naționalitate, finalistele Cupei Mondiale, Franța și Argentina, au cei mai mulți jucători (4) rămași în cursă pentru prestigiosul trofeu individual.
Cristiano Ronaldo, dar și alte nume mari, nu se regăsesc pe această listă. E prima dată din 2003 încoace când starul portughez nu prinde lista finală a nominalizaților.
Lupta finală se va da între Lionel Messi și Erling Haaland, cei doi având cele mai bune cifre. Argentinianul are de partea sa Cupa Mondială cucerită cu Argentina și startul de vis din tricoul lui Inter Miami, în timp ce norvegianul se laudă cu tripla cucerită cu Manchester City, dar și recordul de goluri dintr-un singur sezon de Premier League.
Britanicii de la 90min.com au întocmit un clasament al șanselor la Balonul de Aur, iar cei doi conduc lista. Pe locul 3 se află Kylian Mbappe, care pare totuși la distanță mare de cei doi aflați pe primele două poziții.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo