În vârstă de 42 de ani, Ronaldo a povestit care a fost cel mai dureros moment din cariera lui. Ca o surpriză, nu a fost finala Mondialului din 1998. 5 mai 2002 este ziua în care Ronaldo a trăit cea mai mare dezamăgire a carierei, ziua în care, deși Inter conducea în clasament cu 69 de puncte și avea nevoie de victorie în partida cu Lazio pentru a obține ultimul loc de Cupa UEFA, însă jucătorii biancocelesti s-au impus, scor 4-2. Juventus a câștigat până la urmă campionatul, cu 71 de puncte, pe locul 2 fiind Roma, cu 70 de puncte.
https://i.eurosport.com/2020/05/09/2816494.jpg
Am pierdut acel meci, toată săptămâna a fost ciudată. Se vorbea mult despre o posibilă mutare a lui Nesta la Inter, multe alte lucruri, am intrat relaxați pe teren, iar Lazio ne-a pedepsit. Este o rană. În fiecare an, pe 5 mai, văd imaginile cu mine plângând... ce supărare!
Liga
Barcelona - Levante 3-0! Ansu Fati, ce revenire: gol, după 10 luni de absență
ACUM 16 MINUTE
Deși finala Mondialului din 1998 a avut cu siguranță o miză mai mare, Ronaldo nu a suferit la fel de mult din cauza modului categoric în care s-a impus Franța, care a avut un Zidane în zi de grație. În plus, pentru Ronaldo ultimul act al CM '98 nu e atât de dureros, din cauza modului în care s-a simțit înainte de meci (i-a fost foarte rău și a fost doar o umbră pe teren), dar și ca urmare a faptului că și-a luat revanșa 4 ani mai târziu, în Coreea de Sud și Japonia. Sud-americanul mai cucerise Mondialul și în 1994, când, în ciuda vârstei fragede, a făcut parte din lotul Braziliei la turneul final din SUA.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Romanian Liga I
Oficial | Dinamo i-a reziliat contractul lui Dario Bonetti! Cine va prelua echipa
ACUM 18 MINUTE
Fotbal
Southampton - Wolverhampton 0-1. Rezumatul unui joc în care eroul a fost Raul Jimenez
ACUM 31 MINUTE