Aguero, Kompany și Fernandinho au marcat cele 3 goluri ale lui City în victoria extrem de clară în fața campionilor londonezi. Astfel încât, după două etape, dacă trupa lui Manuel Pellegrini este în vârful ierarhiei din Premier League, Chelsea a adunat doar un singur punct și ocupă poziția a 16-a. Leicester, Liverpool și United sunt celelalte 3 echipe cu punctaj maxim în timp ce Bournemouth și Sunderland intră în acest weekend fără să cunoască victoria sau măcar egalul.
Seria transmisiunilor în direct din cadrul etapei cu numărul 3 începe sâmbătă, atunci când Tottenham face deplasarea pe King Power Stadium din Leicester. Avancronica începe la 16.45 iar meciul 15 minute mai târziu. E de urmărit dacă formația gazdă poate să-și păstreze procentajul perfect în condițiile în care Tottenham are multe de recuperat în fața fanilor, înregistrând în startul sezonului un eșec și o remiză.
Duminică vom vedea în direct o confruntare extrem de interesantă: City merge pe Goodison Park după succesul cu Chelsea însă va avea în față o echipă a lui Everton victorioasă într-o altă deplasare dificilă, la Southampton. Lukaku a reușit dubla pentru formația din Liverpool iar Barkley a închis tabelă când mai erau 6 minute din timpul regulamentar.
Fotbal
Gică Hagi a vorbit despre accidentarea gravă a lui Ianis Hagi
ACUM 7 ORE
Etapa se va încheia luni seara, atunci când Eurosport va transmite în direct derby-ul Arsenal vs Liverpool. În ciuda celor două victorii din deschidere, jocul oaspeților nu a convins iar Brendan Rodgers pare că deocamdată nu a găsit soluția înlocuirii lui Steven Gerrard, proaspăt plecat în MLS, la Los Angeles Galaxy. De partea cealaltă, Arsenal a început în forță meciul din weekend-ul trecut de pe terenul lui Palace însă victoria formației lui Arsene Wenger s-a conturat foarte greu.
Live din Premier League pe Eurosport, etapa a treia:
- Leicester vs Tottenham, sâmbătă de la 17.00
- Everton vs Man. City, duminică de la 18.00
- Arsenal vs Liverpool, luni de la 22.00
Programele Eurosport se văd online pe Eurosport Player.
Africa Cup of Nations
Senegalul e în sferturi. Sadio Mane a înscris, dar a ieșit accidentat!
ACUM 8 ORE
Fotbal
Motivele pentru care negocierile dintre Ladislau Boloni și FRF nu s-au mai concretizat
ACUM 8 ORE