Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Andres Iniesta se desparte de Vissel Kobe, dar nu duce lipsă de oferte! Unde ar putea continua legenda Barcelonei

Dani Morar

Actualizat 06/05/2023 la 14:06 GMT+3

Andres Iniesta își încheie aventura în Japonia. Fostul mijlocaș al Barcelonei se va despărți de Vissel Kobe în această vară, în ciuda faptului că mai are contract până pe 31 ianuarie 2024. Jucătorul ar putea pleca după ce actuala sa echipa ar urma să dispute un amical împotriva catalanilor.

Andres Iniesta

Credit imagine: Eurosport

Andres Iniesta, unul dintre cei mai buni și mai apreciați mijlocași din istoria recentă a fotbalului, se va despărți de Vissel Kobe în această vară. Fostul jucător de la Barcelona ar mai avea contract cu gruparea niponă până pe 31 ianuarie 2024, dar vrea să încerce o nouă provocare. Recent, Predrag Mijatovic a dezvăluit că eroul Spaniei din finala Campionatului Mondial 2010 putea ajunge la Real Madrid.
Potrivit publicației japoneze Nikkan Sport, citată de As.com, Don Andres se va despărți de actualul club la începutul lunii iulie, după un amical pe care Kobe ar urma să îl dispute chiar împotriva Barcelonei.
Echipa antrenată de Xavi Hernandez plănuiește să călătorească în Japonia în luna iulie pentru un amical ce se va disputa pe Stadionul Național din Tokyo, tocmai pentru a-i aduce un omagiu lui Iniesta.
Jucătorul împlinește 39 de ani pe 11 mai, iar statutul de rezervă din acest sezon îl nemulțumește, fiind decis să se transfere. Spaniolul a jucat doar 59 de minute în acest an în J1 League, pe parcursul a 4 meciuri, ratând alte 12 partide.
Citește și:

Andres Iniesta nu plănuiește să se retragă și s-ar putea transfera în MLS sau orientul Mijlociu

Iniesta nu are de gând să se retragă, cel puțin nu anul acesta, susține sursa citată. Mijlocașul nu duce lipsă de oferte și ar putea să continue în MLS sau într-una din țările din Golf.
El a fost ofertat de echipe din aceste zone ale lumii și în 2018, atunci când s-a despărțit de Barcelona, dar a ales să meargă în Japonia. Aici a cucerit două trofee: Supercupa Japoniei și Cupa Împăratului.
Andres Iniesta a fost ales de inteligența artificială drept al treilea cel mai bun jucător din secolul 21. Lionel Messi este liderul clasamentului întocmit de ChatGPT, argentinianul devansându-i pe Cristiano Ronaldo, ocupant al locului 2, și pe Iniesta, care se află pe a treia poziție.
Top 10 este completat de Xavi, Neymar, Zinedine Zidane, Ronaldinho, Kaka, Francesco Totti și Paolo Maldini.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo