Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mesaje emoționante ale oamenilor din fotbal după decesul lui Mino Raiola! "Nu forța mâna în paradis"

Bianca Dumitru

Publicat 30/04/2022 la 21:13 GMT+3

Mino Raiola a încetat din viață la vârsta de 54 de ani, informația fiind de această dată confirmată de familia sa. Multe nume importante din fotbalul mondial au reacționat la vestea decesului.

Mino Raiola - Berater von Erling Braut Haaland

Credit imagine: Imago

Cunoscutul impresar Mino Raiola, care îi reprezenta, printre alții, pe Paul Pogba, Erling Haaland sau Zlatan Ibrahimovic, a încetat din viață astăzi, după o lungă suferință. Vestea morții agentului de 54 de ani a fost făcută de familia acestuia, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
După anunțul decesului lui Mino Raiola, multe personalități ale fotbalului mondial au reacționat, exprimându-și regretul pentru trecerea în neființă a italianului pe rețelele de socializare.
Tatăl lui Erling Haaland, Alf-Inge, l-a caracterizat pe Raiola drept cel mai bun: "Odihnească-se în pace cel care a fost cel mai bun", iar fostul fotbalist Mido a amintit de lucrurile pe care le-a învățat de la impresar:
"Sunt foarte trist în urma aflării veștii că Mino Raiola a murit. Am învățat atât de multe de la tine și mi-aș fi dorit să ascult mai mult de tine. Mereu te-ai luptat pentru jucătorii tăi, indiferent de cine se afla de partea cealaltă a mesei."
Președintele lui Juventus, Andrea Agnelli, l-a sfătuit pe agent să nu încerce să negocieze cu cei de pe lumea cealaltă: "Nu forța mâna în paradis, ei știu cum stă treaba... Odihnește-te în pace, Mino!"
De asemenea, oficialii campioanei din Ligue 1 au transmis condoleanțe familiei: "Mino Raiola, carismaticul impresar de fotbaliști, a murit astăzi în urma unei boli. Clubul, prin vocea președintelui său, dorește să trimită condoleanțe familiei și celor dragi", au scris și cei de la PSG.
La rândul său, Marco Verratti a distribuit pe contul său de Instagram mesajul transmis de familia lui Mino Raiola și o fotografie în care impresarul ținea în mâini Balonul de Aur, notând simplu: "Grande Mino".
Reacția lui Verratti după moartea lui Mino Raiola
Citește și:

"Unul dintre marii mei profesori din fotbal"

Unul dintre cele mai emoționante mesaje a fost cel al lui Hirving Lozano. Atacantul lui Napoli a amintit, într-un text amplu, că este mândru că l-a cunoscut pe Mino Raiola, mărturisind că nu-l va uita niciodată.
"Sunt binecuvântat că te-am putut cunoaște și am putut învăța de la tine. Unul dintre marii mei profesori din fotbal. Ești într-un loc mai bun acum, pentru că sunt convins că moștenirea ta este mai presus decât această viață, cu siguranță.
Să te cunosc a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care mi le-a oferit viața. Nu voi putea uita niciodată discuțiile și momentele pe care le-am avut împreună.
Durerea este temporară, într-o bună zi voi trece peste ea, dar amintirea ta va trăi veșnic în mine. Îmi va fi veșnic dor de tine. Mulțumesc pentru tot.
Voi onora numele tău la fiecare pas pe care îl fac în teren și în afara lui. Odihnește-te în pace, Mino Raiola, dormi și visează până când ajung și eu la tine și vom avea șansa să ne jucăm încă o dată", a declarat Lozano.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo