Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mesajul lui Guardiola, după ce Liverpool a devenit campioana Angliei: "Acesta e adevărul"

Cristian Mihală

Publicat 26/06/2020 la 07:59 GMT+3

Pep Guardiola a recunoscut superioritatea totală a lui Liverpool, după ce "cormoranii" au devenit matematic campionii din Premier League, ca urmare a înfrângerii lui City la Chelsea, scor 1-2.

Klopp & Guardiola

Credit imagine: Eurosport

După două titluri la rând, "cetățenii" nu au avut nicio șansă să își apere trofeul, în condițiile în care Liverpool a prestat un fotbal total. Cu 7 etape înainte de final, Van Dijk&Co și-au asigurat matematic cucerirea primului titlu în Premier League după o pauză de 30 de ani, iar Guardiola nu a putut decât să își felicite adversarii pentru jocul prestat.
"Da, normal că e", și-a început Pep discursul, întrebat fiind dacă e frustrant să fie la 23 de puncte de Liverpool, după 31 de etape. Apoi, tehnicianul de pe Etihad a analizat pe scurt sezonul și a concluzionat că formația lui Klopp a fost superioară la toate capitolele: "Nu am avut aceeași pasiune în acest sezon. Liverpool a jucat fiecare meci din acest sezon ca și cum ar fi fost ultimul. Noi nu am avut acea mentalitate, în special în prima parte a sezonului am dat cu piciorul unor momente cheie. Acesta este adevărul, suntem cu mult în spatele lui Liverpool. Jucătorii lor au fost consistenți pe toată durata stagiunii, e fantastic ce au reușit".

Guardiola vrea revanșa în fața lui Liverpool în sezonul viitor

Pentru City, marea provocare a sezonului rămâne Champions League, dar odată stagiunea încheiată băieții lui Guardiola trebuie să analizeze ce a fost rău în acest an și să încerce să își găsească motivația pentru a micșora diferența de valoare față de Liverpool. Pentru "cetățeni" sezonul viitor va fi unul în care vor avea ocazia să țină mult mai aproape de campioana din Premier League, mai ales că echipa nu va fi angrenată în cupele europene, după ce UEFA a decis să o suspende pe doi ani din competiții, ca urmare a încălcării fair-playului financiar.
"Trebuie să încercăm să recuperăm distanța existentă în prezent între cele două echipe în sezonul viitor. Nu trebuie să mai facem aceleași greșeli ca anul acesta. Acum doi ani, noi aveam 25 de puncte în fața lui Liverpool, acum ei au acest avans uriaș. E o realitate, dar nu trebuie să uităm că și noi venim după o perioadă fantastică, în care am câștigat două titluri la rând. Au fost succese incredibile pentru noi", a mai spus Pep.
Guardiola s-a dovedit a fi extrem de fair-play, admițând că Liverpool a fost la un cu totul alt nivel decât echipa sa, dar și Manchester City a arătat că știe să gestioneze situațiile dificile. La scurt timp după înfrângerea cu Chelsea, pe contul de Twitter al "cetățenilor" a apărut un mesaj de felicitare la adresa băieților lui Klopp. "Felicitări Liverpool pentru câștigarea Premier League", au scris cei de la City pe Twitter.
City se pregătește acum de duelul din FA Cup, cu Newcastle. Partidele din Cupa Angliei sunt în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player.

Programul transmisiunilor din FA Cup

FA Cup
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo