Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi, convins de Inter Miami și cu doi foști coechipieri de la Barcelona. Dream Team pentru Beckham

Cristian Mihală

Publicat 28/11/2022 la 13:43 GMT+2

Marele fotbalist argentinian Lionel Messi nu doar că este aproape de a ajunge la un acord cu clubul american Inter Miami pentru finalul sezonului european 2022-23, dar ar urma să fie însoțit în MLS de Cesc Fabregas și Luis Suarez.

Lionel Messi im Trikot des FC Barcelona

Credit imagine: Getty Images

Contractul argentinianului cu Paris Saint-Germain va expira la finalul actualului sezon competiţional şi a fost vehiculată o revenire la FC Barcelona, de unde a plecat în 2021, dar The Times scrie că Messi va pleca în Major League Soccer (MLS).
Clubul Inter Miami se arată ''încrezător'' că Messi va semna după încheierea Cupei Mondiale din Qatar, unde căpitanul echipei Argentinei a marcat în ambele meciuri ale selecţionatei Albiceleste.
Mutarea la Inter Miami, club la care David Beckham este coproprietar, va face din Messi cel mai bine plătit jucător din istoria MLS, echipa din Florida având în vedere şi alte transferuri de marcă.
Pentru a semna cu formația din SUA, Messi a fost momit cu alți foști doi jucători de la Barcelona. Astfel, potrivit sursei citate, uruguayanul Luis Suarez şi spaniolul Cesc Fabregas, foşti colegi cu Messi pe Camp Nou, vor ajunge și ei la Inter Miami. Suarez își va încehia astfel scurta perioadă petrecută la Nacional Montevideo, în timp ce Fabregas, care joacă la echipa italiană de ligă secundă Como, va merge și el pentru ultima parte a carierei în SUA.
Posibila venire a celor 3 în MLS s-ar produce la mijlocul sezonului, care începe în februarie, oferind un impuls fotbalului nord-american în perspectiva Cupei Mondiale din 2026, care va fi găzduită împreună de SUA, Canada şi Mexic. Trebuie spus că reprezentanții lui Messi au dezvăluit deja, după apariția informației că s-ar fi înțeles cu Inter Miami, că argentinianul e exclusiv concentrat pe ce se întâmplă la Campionatul Mondial și nu a purtat vreo discuție legată de viitorul său.
Luis Suarez și Cesc Fabregas nu au jucat împreună cu Messi, la Barcelona, spaniolul transferându-se la Chelsea în 2014, exact când fostul vârf al lui Liverpool a sosit pe Camp Nou. Totuși, alături de Messi, ambii au câștigat numeroase trofee în tricoul blaugrana.

Luis Suarez și Messi au o relație specială

Ajuns în 2014 la Barcelona, de la Liverpool, Luis Suarez a rescris istoria fotbalului, alături de Messi. În 2020, însă, a fost forţat să plece de pe Camp Nou, Bartomeu considerând că are un salariu prea mare pentru vârsta şi randamentul avut în stagiunea 2019-2020.
Lionel Messi, bunul său prieten, a încercat să intervină pe lângă conducere pentru a stopa transferul la Atletico Madrid, însă fără succes. La mai bine de doi ani distanţă de la acel episod, Luis Suarez şi-a amintit cât de mult a suferit Lionel în momentul în care cei doi şi-au luat "la revedere". Dincolo de relaţia fantastică din teren, cei doi au devenit cei mai buni prieteni, familiile şi copiii celor doi super-fotbalişti petrecând enorm de mult timp împreună.
"Leo a suferit mult când am plecat, nu l-am văzut niciodată plângând așa cum l-am văzut atunci, ​​l-a durut. Întotdeauna am avut acea incertitudine că aş fi putut obţine mai mult la Barcelona, dacă rămâneam, dar apoi, din fericire, am fost fericit la Atlético Madrid", a spus Luis Suarez pentru Star+, citat de sport.es.
De-a lungul timpului s-a vorbit despre faptul că Messi ar fi extrem de reticent în a se apropia de jucătorii nou-veniţi, mai ales dacă aceştia i-ar fi ameninţat poziţia de "Pontifex maximus" la Barcelona. Nici vorbă Luis Suarez să se fi confruntat cu aşa ceva din partea celui văzut de cei mai mulţi dintre specialişti drept "GOAT-ul" în fotbal. Messi şi Suarez au avut o relaţie excepţională de la început, cei doi şi Neymar sprijinindu-se întru totul pe teren şi în afara lui.
"Când am ajuns la Barcelona, i-am spus lui Leo că vin să câștig şi că nu mă interesează să fiu vioara întâi, că nu vreau să iau locul nimănui. Și-a dat seama că ceea ce îi spuneam e din inimă, că sunt sincer și astfel a crescut relația dintre noi. Ceea ce mă bucură cel mai mult e relaţia pe care am avut-o toţi trei (n.r. Messi, Neymar și Suárez). Ne bucuram la fel ca pentru o reuşită a noastră când ceilalţi marcau. Am împărțit lucrurile, a fost o etapă minunată din cariera mea", a mai spus vârful uruguayan.
Chiar dacă Messi a fost în continuare vioara întâi pentru Barcelona, venirea lui Luis Suarez a schimbat dinamica ofensivei blaugrana. Actualul atacant de la Nacional a marcat 147 de goluri în 191 de meciuri pentru catalani, reuşind să câştige "Gheata de Aur" în stagiunea 2015-2016 (după ce mai câştigase prestigiosul trofeu şi în 2013-2014, în tricoul lui Liverpool).
În 2015-2016 a punctat de 40 de ori, câştigând duelul cu Higuain şi Ronaldo, iar această performanţă nu ar fi putut fi atinsă fără sprijinul colegilor din ofensiva Barcelonei.
"Messi și Neymar m-au făcut să câștig Gheta de Aur, Leo m-a lăsat să bat lovituri de la 11 metri ca să pot câștiga trofeul. Apreciez asta foarte mult. Nu au existat probleme legate de ego, noi trei eram fericiți, iar restul echipei ne-a sprijinit complet, pentru că toţi au realizat că doar împreună putem face lucruri mari", a concluzionat Suarez.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo