Lionel Messi și-a luat rămas bun de la colegii și fanii de la Barcelona pe 8 august, în cadrul unei conferințe de presă organizate pe Camp Nou. Argentinianul s-a fotografiat apoi alături de coechipierii săi și de trofeele pe care le-a cucerit în cei 21 de ani petrecuți în Spania. Înainte de a pleca de pe stadion, Messi și-a adunat lucrurile din vestiar.
Potrivit jurnaliștilor publicației spaniole As, fotbalistul nu a luat totul de pe Camp Nou. Printre obiectele lăsate în dulapul său din vestiar, se numără un premiu în formă de stea pe care și l-a adjudecat în 2018, în meciul cu Boca Juniors contând pentru trofeul Gamper.
Unele dintre lucrurile care au rămas la Barcelona după despărțirea lui Messi de club au fost prea voluminoase pentru a fi luate de el după acea conferință de presă, dar vor fi recuperate, cel mai probabil, într-o ocazie viitoare.
Ligue 1
Singurul fotbalist mai trist decât Messi la PSG: "Nu mai știe să zâmbească!"
ACUM 9 ORE

Cine poate fi noul număr 10 al Barcelonei

După plecarea lui Messi de la Barcelona, oficialii catalanilor i-au propus lui Coutinho să preia numărul 10. Mundo Deportivo a anunțat că fotbalistul despre care s-a spus că va pleca de pe Camp Nou va continua de fapt în tricoul catalanilor, care i-au oferit numărul rămas vacant după transferul lui Messi la PSG.
Presa din Spania susține că brazilianul nu este tocmai entuziasmat de această propunere a clubului, deoarece asta ar însemna o presiune imensă, având în vedere performanțele realizate de Messi în calitate de decar.
Opțiunile numerelor sunt limitate oricum pentru fotbalistul brazilian de 29 de ani, deoarece în La Liga echipele pot înregistra jucători doar cu numere de la 1 la 25.
Ligue 1
Verdictul medicilor pentru Messi! Când va reveni starul lui PSG pe teren după accidentare
IERI LA 12:26
Premier League
OFICIAL - James Rodriguez, adio Everton! Transfer total neașteptat pentru fostul star al lui Real
22/09/2021 LA 10:50