Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi’s Day | Relația dintre cele două mari legende ale Argentinei, Messi – Maradona! "Ce spune el e sacru!"

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 24/06/2021 la 16:50 GMT+3

Lionel Messi, ajuns astăzi la vârsta de 34 de ani, a avut o relație bazată, în primul rând, pe respect cu Diego Armando Maradona.

Messi, Maradona

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Alex Masgras
Ajuns la 34 de ani, jucătorul Barcelonei a reușit să câștige tot ce se putea cu echipa catalană. În schimb, cu naționala țării sale, Messi nu a reușit până acum să câștige un trofeu major la seniori, singurele reușite cu Argentina fiind titlul mondial la U20 în 2005 și medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008. Considerat de mulți cel mai bun jucător din istoria fotbalului, Messi a simțit mereu o presiune în plus atunci când a îmbrăcat tricoul "pumelor", fiind mereu comparat cu trecutul. Mai ales când trecutul a fost reprezentat de Diego Armando Maradona.

Când era mic, Leo cerea înregistrări cu Maradona

Ca orice copil din Argentina, Messi a fost fascinat de Maradona. Jorge Messi, tatăl lui Leo, a declarat în trecut că fiul său voia mereu să îl vadă pe "El Pibe D’Oro": "Chiar dacă atunci când s-a retras Maradona, Leo avea numai 6 ani, el a crescut urmărind înregistrări cu el." Cei doi au avut oportunitatea de a lucra împreună. În 2008, Maradona a fost numit selecționerul Argentinei, echipă pe care a antrenat-o până în 2010, după ce a Argentina a părăsit Cupa Mondială în sferturi, după o înfrângere cu 4-0 în fața Germaniei.
Relația dintre cei doi nu a fost niciodată una de prietenie, acest lucru fiind dificil, mai ales din partea lui Maradona. Fostul mare jucător al Argentinei nu s-a ferit niciodată să îl critice pe Messi, așa cum a făcut-o și după Campionatul Mondial din Rusia: "Atunci când joacă pentru Barcelona este un Messi, iar când joacă pentru Argentina este un alt Messi. Este un mare jucător, dar nu este un lider. Degeaba încerci să faci un lider din cineva care se duce de 20 de ori înainte de meci la baie", a spus Maradona care a făcut referire la câteva episoade în care lui Messi i s-a făcut rău înaintea unor meciuri importante.
Cu toate că l-a criticat în mai multe rânduri, Maradona nu s-a ferit nici să își arate respectul și afecțiunea pentru jucătorul de la Barcelona: "Din respect pentru Leo, nu o să spun dacă el e mai bun decât mine sau dacă eu am fost mai bun decât el. Trebuie să îl lăsăm în pace. Îl iubesc foarte mult și mă bucur de fiecare dată când îl văd pe teren. E o persoană foarte bună."
Messi nu a căutat niciodată să îi răspundă lui Maradona. Întotdeauna a primat respectul în relația dintre cei doi, mai ales din partea lui Leo. De fiecare dată când a fost întrebat de Maradona, Messi a vorbit elegant la adresa lui "El Pibe D’Oro": "Mă bucur că vorbește frumos despre mine. Cu toții știm ce reprezintă pentru argentinieni și că ne susține necondiționat. Oamenii mereu ascultă ce are el de spus. Ce spune el este sacru."

O nouă șansă pentru un trofeu cu Argentina

Vara aceasta, Lionel Messi are încă o șansă să cucerească primul trofeu major cu naționala Argentinei. După primele trei meciuri din grupă la Copa America, Argentina are 7 puncte. Un succes în turneul care se desfășoară în Brazilia ar însemna enorm atât pentru Argentina, cât și pentru Messi. Astfel, după atâția ani în care a suferit în tricoul Argentinei, numărul 10 al Barcelonei poate scăpa de o povară care încă atârnă greu pe umerii lui.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo