"Mi-a spus că dacă e să moară, moare în picioare!" Denis Drăguș a dezvăluit ultima conversație purtată cu Mircea Lucescu
Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului, a încetat din viață aseară, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar din București, unde era în comă de mai multe zile. Astăzi, Denis Drăguș a vorbit despre ultima conversație pe care a avut-o cu fostul selecționer, dezvăluind că acesta i-a spus că "dacă e să moară, moare în picioare".
Mircea Lucescu, Denis Drăguș
Credit imagine: Getty Images
Mircea Lucescu a murit aseară, la vârsta de 80 de ani, după mai multe zile în care s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate grave și era internat la Spitalul Universitar din București.
Întreaga suflare fotbalistică deplânge moartea legendarului antrenor care a câștigat 35 de trofee de-a lungul carierei întinse pe 47 de ani. Printre cei care au transmis mesaje emoționante se remarcă și "tricolorii", cei alături de care fostul selecționer și-a petrecut ultimii ani din viață.
Denis Drăguș a ținut să-i mulțumească, aseară, pentru tot sprijinul lui Lucescu printr-o postare pe rețelele de socializare, unde a notat că nu îl va uita niciodată, publicând o fotografie în care cei doi apar îmbrățișați.

mesajul lui Denis Drăguș după moartea lui Mircea Lucescu
Credit imagine: Instagram
Atacantul a dezvăluit astăzi care a fost ultima conversație pe care a purtat-o cu legendarul antrenor. Drăguș a spus că, înaintea barajului cu Turcia, l-a întrebat pe Mircea Lucescu dacă se simte bine, în contextul problemelor de sănătate cu care s-a confruntat la începutul acestui an.
Selecționerul în vârstă de 80 de ani i-a spus atunci fotbalistului că "dacă e să moară, moare în picioare", lucru care l-a șocat pe Drăguș, care s-a declarat foarte afectat de decesul lui "Il Luce".
"E tragic, sincer. Pentru mine, chiar am avut o relație specială cu Nea Mircea și e... Nu știu, nu prea am cuvinte. Încă din momentul în care a venit la echipa națională m-a susținut, mi-a dat încredere, m-a ajutat în fiecare moment și chiar dacă a fost pentru o scurtă perioadă alături de noi, au fost momente de neuitat și cred că toți suntem recunoscători că am avut șansa și oportunitatea să lucrăm alături de dânsul.
E trist și n-avem decât să transmitem familiei toate gândurile bune și să ne bucurăm că am reușit să fim contemporani cu dânsul. Sunt șocat și știu că m-a sunat chiar înainte de accidentare, de-asta e totul atât de... mi se pare că s-a întâmplat atât de repede.
În momentul în care m-a sunat să mă întrebe de accidentare, ce s-a întâmplat, urma meciul cu Turcia și o eventuală finală și m-a șocat momentul! M-a întrebat de accidentare și l-am întrebat și eu pe dânsul dacă e totul ok, nu vorbisem cu el de la ultima convocare, văzusem că s-a scris că are probleme.
L-am întrebat dacă e ok, mi-a răspuns că dacă e să moară, moare în picioare, m-a șocat. Chiar dacă nu avea probabil acordul medicilor 100%, era hotărât să își dea și ultima suflare pentru România. Eu am rămas șocat. Cam ăsta e un rezumat scurt la ce a însemnat nea Mircea pentru fotbal și fotbalul pentru nea Mircea", a declarat Denis Drăguș pentru AS.ro.
Mircea Lucescu va fi înmormântat vineri, la cimitirul Bellu
În timp ce lumea fotbalului deplânge decesul lui Mircea Lucescu, familia lui se pregătește de înmormântare. Astăzi, trupul neînsuflețit al fostului selecționer va fi depus la Arena Națională, unde fanii îi vor putea aduce un ultim omagiu începând cu ora 17:00. Tot astăzi, la ora 18:00, va avea loc o primă slujbă de priveghi.
Programul de vizitare va continua și joi, între orele 10:00 și 20:00. Apoi, cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba de înmormântare va începe vineri, la ora 10:00. Participarea la biserică va fi însă limitată la familie și invitați apropiați.
Ultima etapă a ceremoniei va avea loc la Cimitirul Bellu, începând cu ora 12:20. Momentul înhumării, programat pentru ora 13:10, va fi precedat de onoruri militare. Conform dorinței organizatorilor, accesul publicului larg va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru familie și cercul restrâns de apropiați.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)