Milan este noua supercampioană a Italiei! Desfășurare ireală a scorului în "Derby della Madonnina"

AC Milan a reușit o revenire ce părea imposibilă în disputa cu Inter din finala Supercupei Italiei. Rossoneri, conduși cu 0-2 în startul reprizei secunde, au câștigat trofeul cu un gol marcat în minutul 90+3.

Tammy Abraham și Alvaro Morata după golul marcat de englez în minutul 90+3

Credit imagine: Getty Images

AC Milan a început mai bine partida cu Inter și a fost de două ori aproape să deschidă scorul în startul disputei, dar Tijjani Reijnders a trecut de fiecare dată pe lângă gol, în minutul 10 și 15.
Prima repriză a fost una echilibrată, dar Inter a fost cea care a intrat în avantaj la cabine, după ce Lautaro Martinez l-a învins pe Mike Maignan în minutul 45+2. Argentinianul a fost servit perfect de Henrikh Mkhitaryan.
Inter a început a doua repriză exact la fel cum a încheiat-o pe prima, cu un gol marcat. Mehdi Taremi, jucătorul achiziționat în vara anului 2024, a dublat avantajul în minutul 48.
Deși părea că Inter nu va avea nicio emoție, replica celor de la AC Milan nu a întârziat să apară, Theo Hernandez reușind să transforme o lovitură liberă în minutul 52, francezul devenind providențial și în finalul timpului regulamentar, când l-a servit pe Christian Pulisic, care a egalat la doi în minutul 80.
Derby-ul părea că se va îndrepta spre loviturile de departajare, dar Tammy Abraham nu a vrut să mai stea la povești și l-a "executat" pe Yann Sommer în minutul 90+3!
Scorul final a fost 3-2 pentru AC Milan, care a întrerupta seria lui Inter, marea rivală câștigătoare a trei Supercupe ale Italiei consecutive. De asemenea, Rossonerii au ajuns la 8 trofee și i-au egalat pe Nerazzurri. De menționat este și că Milan nu a mai triumfat în competiție din 2016, pierzând două finale în ultimii 9 ani, cu Inter în 2018 și Juventus în 2022.
În semifinale, Inter a trecut de Atalanta, scor 2-0, în vreme ce AC Milan a reușit o altă remontadă cu Juventus, impunându-se cu 2-1, după ce "Bătrâna Doamnă" a intrat în avantaj la cabine.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo