Mircea Lucescu a vorbit despre "tricolori" după victoria cu Moldova! "Poate să preia rolul lui Stanciu"
România a învins aseară, pe teren propriu, Moldova, cu scorul de 2-1, într-un meci amical disputat pe Arena Națională. La finalul partidei, selecționerul Mircea Lucescu a vorbit despre evoluția "tricolorilor", lăudându-l pe Ianis Hagi, în timp ce lui Ionuț Radu i-a reproșat golul încasat.
Radu Drăgușin, prezent la evenimentul organizat de BRD
Sursa video: Eurosport
România s-a impus aseară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în fața Moldovei, într-un meci amical, primul disputat în țara noastră în istoria confruntărilor cu selecționata țării vecine. 
Louis Munteanu și Ianis Hagi au fost marcatorii celor două goluri ale "tricolorilor", ambele înscrise din pasele lui Olimpiu Moruțan. De cealaltă parte, reușita moldovenilor a fost trecută în contul lui Ionuț Radu. 
După meci, Mircea Lucescu a analizat prestațiile jucătorilor săi, declarându-se mulțumit de ceea ce au arătat fotbaliștii, mai ales ținând cont de echipa pe care a folosit-o, în care a debutat mai mulți "tricolori". 
Selecționerul l-a lăudat pe Ianis Hagi, care a avut și o bară, remarcând jocul acestuia care a demonstrat că poate fi un lider al echipei și să preia în viitor rolul lui Nicolae Stanciu. 
În ceea ce-l privește pe Ionuț Radu, titularizat după o perioadă lungă de timp, Lucescu a mărturisit că i-a reproșat golul încasat în finalul primei reprize, punctând și că goalkeeper-ul a fost faultat, lucru pe care arbitrul nu l-a luat în considerare. 
Antrenorul de 80 de ani a prefațat pe scurt și duelul de duminică seară, cu Austria, explicând faptul că victoria din amical este foarte important pentru moral înaintea confruntării dificile din weekend. 
Mircea Lucescu, laude pentru Ianis Hagi
"Sunt mulțumit pentru că nu mă așteptam la o Moldova atât de puternică, de motivată. A câștigat cu 3-2 cu Polonia în precedenta campanie, 1-1 în Cehia, 1-1 în Austria. Sunt aceiași jucători, nu au mai mulți, dar sunt sănătoși, sunt disponibili. Bine organizați defensiv, agresivi, dar noi am ieșit mulțumiți. 2-1, dar dacă luăm în calcul că a fost fault la golul lor și am avut un penalty neacordat, lucrurile erau mai convingătoare în favoarea noastră.  
Sunt mulțumit de jucătorii tineri, că am dat posibilitatea jucătorilor din campionatul intern să joace pentru echipa națională, cu entuziasmul lor. Sunt mulțumit de Ianis, e un jucător care poate să preia rolul lui Stanciu, e mai tânăr și are toate calitățile pentru a fi un lider de echipă, nu întâmplător i-am dat banderola. 
Vom vedea cu Austria, avem două zile la dispoziție, vom analiza starea lor de refacere. Sunt mulți jucători care au jucat puțin în campionat. Nu e ușor să joci cu Austria 90 de minute după toate astea. De-asta l-am schimbat, ca să poată intra într-un ritm care să îi permită să nu resimtă faptul că nu joacă acolo. Va juca, sunt convins că și faptul că a avut banderola l-a responsabilizat, dar și calitatea lui individuală foarte bună. 
Și revenirea lui Radu a fost bună, doar la faza aceea. I-am și reproșat, văzând că vine adversarul în el, să încerce să dea mingea peste bară. A fost un fault clar, dar a fost un arbitru care nu a apreciat, așa cum a fost și un arbitru care nu a apreciat un penalty care a fost în mod clar. Dar victoria este importantă pentru că aduce entuziasm în pregătirea meciului cu Austria", a declarat Mircea Lucescu, potrivit AS.ro. 
Lotul României pentru meciurile cu Moldova și Austria
PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Mihai POPESCU (FCSB, 5/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);
MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Florin TĂNASE (FCSB, 23/5), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0);
ATACANȚI: Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), David MICULESCU (FCSB, 4/0).
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino 10-0
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
21:45 – Austria – San Marino 10-0
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)