Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mircea Lucescu are un nou produs de export! 4 granzi ai Europei se bat pentru un jucător de la Dinamo Kiev

Nicu Savin

Publicat 29/03/2022 la 16:27 GMT+3

Mircea Lucescu este recunoscut ca un șlefuitor de talente, iar românul și-a urmat politica de a transfera jucători de mare perspectivă și la Dinamo Kiev. Samba Diallo, un senegalez de numai 18 ani care a ajuns în capitala Ucrainei în mandatul lui "Il Luce" ar putea face un salt uriaș în carieră, fiind dorit de 4 forțe din Europa.

Mircea Lucescu

Credit imagine: Getty Images

Mircea Lucescu traversează una dintre cele mai complicate perioade din cariera de antrenor, asta din cauza războiului din Ucraina. Campionatul este întrerupt și nu se știe când fotbalul va reveni la normal în țara vecină, astfel că unii fotbaliștii aflați sub contract cu Dinamo Kiev își dorescă să părăsească echipa.
Este și cazul lui Samba Diallo, un senegalez de numai 19 ani, ajuns la Dinamo Kiev în vara anului trecut, probabil la cererea lui Lucescu. Acesta a impresionat la echipa U19 a celor de la Dinamo și a atras repede atenția marilor cluburi europene, care vor să profite de situația actuală din Ucraina pentru a-l transfera.
Conform sport.ua, Diallo este dorit în egală măsură de Manchester City, FC Barcelona, Borussia Dortmund și Olympique Marseille. Diallo a intrat în vizorul acestor formații după evoluțiile impresionante din Youth League, unde a marcat 5 goluri în 7 partide în această campanie.
Diallo are deja două selecții și un gol la naționala U20 a Senegalului. Postul său de bază este cel de atacant lateral stânga, dar poate juca în orice poziție din ofensivă. Valoarea sa de piață este de 200.000 de €, dar cu siguranță Dinamo Kiev va cere o sumă mult mai mare în schimbul său, asta și pentru că jucătorul este legat de club până în 2026.
Citește și:

Samba Diallo va juca săptămâna viitoare în România

Echipa de tineret a lui Dinamo Kiev se antrenează de o bună perioadă la Baza FCSB de la Berceni și a primit acceptul UEFA de a juca meciul cu Sporting din Youth League pe data de 7 aprilie.
Echipa sub 19 ani a lui Dinamo Kiev a avut rezultate fantastice în acest sezon de Youth League. Victoriile cu Barcelona (4-1 acasă) și Bayern Munchen (4-0 în deplasare și 2-1 acasă) au dus echipa din capitala Ucrainei până în optimi. Dacă trece de Sporting, Dinamo Kiev va evolua împotriva Benficăi pentru un loc în semifinale. Acolo este deja calificată Juventus. Surpriza acestei ediții este Red Bull Salzburg, care a trecut de Sevilla și PSG și va juca semifinala cu Atletico Madrid.
Partida dintre Dinamo Kiev U19 și Sportig U19 se va juca pe stadionul Rapidului, lucru confirmat chiar de Mircea Lucescu la inaugurarea noi arene din Giulești.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo