Mircea Lucescu trece prin momente complicate! Burleanu: "Avem pregătite toate scenariile". Cine va conduce naţionala la barajul pentru CM?
Publicat 06/02/2026 la 13:52 GMT+2
Răzvan Burleanu așteaptă ca Mircea Lucescu să se întoarcă din străinătate, acolo unde va merge săptămâna viitoare, pentru un consult amănunţit, înainte de a luat vreo decizie privind viitorul selecționerului. În cazul în care tehnicianul de 80 de ani nu va putea continua, FRF va merge aproape sigur pe mâna lui Gică Hagi.
Mircea Lucescu
Credit imagine: Getty Images
În ultimele săptămâni, situaţia medicală a lui Mircea Lucescu (80 de ani) s-a înrăutăţit, el fiind în mai multe rânduri internat în spital. În prezent, reputatul tehnician tocmai a fost externat de la spitalul Universitar din Bucureşti, dar situaţia lui rămâne una delicată. De aceea, familia așteaptă ca medicii români să își dea acordul cu privire la ok-ul de zbor, dorindu-se ca "Il Luce" să fie investigat în străinătate, în speranţa că doctorii de acolo vor găsi tratamentul optim.
Lucescu nu este, așadar, într-o condiţie optimă şi în acest moment par că șansele ca el să conducă naţionala la baraj sunt tot mai mici. Dacă Federaţia a ieşit iniţial cu un mesaj optimist, explicând că nu se pune problema schimbării antrenorului primei reprezentative, în acest moment Răzvan Burleanu se gândeşte la toate opţiunile.
"Până pe 20 februarie aşteptăm să vedem care este starea domnului Lucescu. Avem pregătite toate scenariile", a dezvăluit Răzvan Burleanu vineri. Așadar, președintele FRF va aştepta să vadă cum se simte Lucescu după consultul din vestul Europei, mizând pe faptul că acesta va şti exact dacă e sau nu capabil să rămână în funcţie.
Hagi, alesul Federaţiei pentru banca naţionalei, dacă Mircea Lucescu nu mai poate continua
Pe 26 martie, România va disputa la Istanbul barajul cu Turcia, iar un succes ar duce, cinci zile mai târziu, la un nou meci capital, finala barajului, împotriva Slovaciei sau a naţionalei statului Kosovo, tot pe teren străin. Două partide care pot schimba radical direcția tricolorilor și pot deschide drumul către Campionatul Mondial.
Dacă Lucescu va fi sau nu pe bancă în martie vom şti în a doua parte a lunii februarie, dar ce este clar e că din vară vom avea cu siguranţă alt selecţioner. Şi, potrivit Gazetei Sporturilor, acesta este Gică Hagi, singurul nume aflat pe lista președintelui FRF, Răzvan Bulreanu.
"Regele" şi-a manifestat deja intenţia de a răspunde "prezent", dorind să facă uitată calificarea ratată de la Mondialul din 2002, după barajul cu Slovenia, dar ar prefera să preia naţionala abia din vară, considerând că acum riscul ar fi prea mare.
Asta e varianta ideală şi pentru Federaţie, dar, dacă Lucescu nu va putea fi pe bancă luna viitoare, Burleanu i-ar fi oferit lui Hagi o asigurare fermă: indiferent de deznodământul barajului, mandatul său nu va fi pus sub semnul întrebării, iar proiectul va fi unul pe termen lung.
A fost campion în România și Portugalia și a marcat 15 goluri pentru națională. Marius Niculae își povestește aventura în fotbal duminică, de la ora 17:05, pe Eurosport.ro. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Miu și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo