Mirel Rădoi e noul antrenor de la FCSB! Anunțul momentului în fotbalul românesc
FCSB și-a găsit repede antrenor după despărțirea de Elias Charalambous. Mirel Rădoi s-a înțeles cu patronul campioanei României și va prelua echipa, cel puțin până în vară, urmând ca mai apoi să discute despre o eventuală prelungire a contractului.
Mirel Rădoi a bătut palma cu FCSB.
Credit imagine: Getty Images
FCSB a încheiat sezonul regulat cu o înfrângere, 1-3, cu U Cluj. În urma acestui eșec, campioana României a rămas fără antrenor, Elias Charalambous dându-și demisia, iar Mihai Pintilii plecând și el de la club.
Imediat, numele lui Mirel Rădoi a fost vehiculat în ceea ce privește varianta ideală de înlocuitor, însă părea greu de ajuns la un numitor comun cu tehnicianul care ultima dată stat pe banca Universității Craiova.
Chiar și așa, patronul celor de la FCSB a anunțat, la PRO TV și Sport.ro, că a ajuns la o înțelegere cu Mirel Rădoi, care va prelua echipa începând de marți. Rădoi va sta pe bancă până la finalul acestui sezon, iar finanțatorul i-a promis că nu are nicio pretenție de la el, ținând cont că vine să ajute într-un moment dificil.
Antrenorul nu va încasa niciun ban până la finalul sezonului, susține patronul roș-albaștrilor, dar lucrurile vor sta altfel din vară, atunci când cele două părți se vor pune la masă pentru noi discuții.
Experiența de antrenor a lui Mirel Rădoi a început pe banca tehnică a FCSB, în 2015, imediat după sezonul în care echipa cucerise titlul sub conducerea lui Costel Gâlcă. Mandatul său a durat aproximativ jumătate de an, perioadă în care a condus formația în 29 de partide oficiale, înregistrând 13 victorii, 7 rezultate de egalitate și 9 înfrângeri.
Mirel Rădoi revine la FCSB după ce a antrenat naționala României, Universitatea Craiova și echipe din Golf
După experiența de la FCSB, Rădoi și-a continuat parcursul ca antrenor pe băncile tehnice ale României U21, a naționalei mari a României, Universității Craiova, Al-Tai, Al-Bataeh și Al-Jazira. De asemenea, a avut și o scurtă perioadă ca manager sportiv al naționalei U21.
Ultimul său mandat a fost la Universitatea Craiova, unde a construit o echipă competitivă, care a luptat până în ultimele momente pentru calificarea în fazele eliminatorii ale Conference League.
Deși rezultatele erau bune, Rădoi a părăsit clubul în condiții bizare, proiectul fiind, după cum a spus președintele Mihai Rotaru, epuizant pentru el.
Tehnicianul a semnat cu echipa olteană pe 29 ianuarie 2025, acumulând 44 de partide oficiale, dintre care 23 de victorii, cu o medie de 1,77 puncte pe meci.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi astăzi de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)