Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rădoi n-a debutat pe banca naționalei, dar deja ia în calcul o posibilă despărțire. Care e motivul

Cosmin Cioboata

Actualizat 24/06/2020 la 20:18 GMT+3

Mirel Rădoi, selecționerul naționalei României, va debuta la cârma "tricolorilor" în toamnă, la meciurile din Liga Națiunilor.

Mirel Rădoi, selecționerul naționalei României

Credit imagine: Eurosport

Numit la conducere în luna noiembrie a anului trecut, fostul mijlocaș ar fi trebuit să conducă naționala noastră la meciul de baraj împotriva Islandei, din luna martie, însă pandemia de coronavirus le-a dat planurile peste cap tutoror celor implicați în lumea fotbalului.
Într-un interviu oferit pentru DigiSport, Rădoi a vorbit despre viitorul său și, în ciuda faptului că încă n-a bifat vreun meci pe banca naționalei României, acesta a dezvăluit că ia în calcul o posibilă despărțire.
În cazul scenariului negativ în care România va pierde categoric primele două meciuri din Liga Națiunilor, cu Irlanda de Nord și Austria, Mirel Rădoi nu va ezita să-și anunțe demisia, cu o lună înaintea barajului cu Islanda, programat pe 8 octombrie:
Putem ajunge în situația în care România să piardă cu un scor rușinos aceste două meciuri, va mai fi Rădoi selecționer cu Islanda? Se poate lua în calcul această variantă, dacă pierdem cu 0-3, 0-4. Se va spune: <Ce schimbare a adus Rădoi la națională?>. E ipotetic, dar dacă eu nu cred că pot să fiu de ajutor echipei naționale sau jucătorilor, în secunda aia voi strânge mâna tuturor și voi pleca. | Mirel Rădoi

Programul naționalei României în 2020, în Liga Națiunilor și la barajul pentru Euro

România va avea un program extrem de încărcat în această toamnă, cu cel puțin 7 meciuri: 6 în Liga Națiunilor și unul la barajul pentru Euro. În cazul în care vor trece de Islanda, în semifinalele barajului pentru Euro, "tricolorii" vor juca în finală contra învingătoarei din duelul Bulgaria vs Ungaria, pe 12 noiembrie.
  • România - Irlanda de Nord (Liga Națiunilor) - 4 septembrie
  • Austria - România (Liga Națiunilor) - 7 septembrie
  • Islanda - România (baraj pentru EURO 2020) - 8 octombrie
  • Norvegia - România (Liga Națiunilor) - 11 octombrie
  • România - Austria (Liga Națiunilor) - 14 octombrie
  • Bulgaria/Ungaria - România (baraj pentru EURO 2020, în cazul unei victorii împotriva Islandei) - 12 noiembrie
  • România - Norvegia (Liga Națiunilor) - 15 noiembrie
  • Irlanda de Nord - România (Liga Națiunilor) - 18 noiembrie
Premier League programul transmisiunilor
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo