Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Neymar nu e dorit în MLS! Ce a declarat un oficial american, după ce a auzit dorința starului de la PSG

Alex Masgras

Publicat 23/02/2022 la 16:33 GMT+2

Neymar a acordat un interviu în care a vorbit despre planurile sale de viitor, printre care și ultimii ani ai carierei de fotbalist. Brazilianul și-ar dori să ajungă și în MLS înainte să se retragă, dar oficialii campionatului din Statele Unite nici nu vor să audă de acest lucru.

Neymar scheitert vom Elfmeterpunkt - Pleite für PSG

Credit imagine: SID

Neymar se gândește deja la ultimii ani ai carierei de fotbalist. Starul din PSG și-a făcut deja planuri și speră ca înainte să își încheie cariera să revină la Santos, dar să ajungă pentru cel puțin un sezon și în MLS.
Dorința lui Neymar legată de campionatul din Statele Unite ale Americii este legată și de faptul că sezonul este mai scurt acolo, iar vacanțele jucătorilor sunt mult mai lungi, spre deosebire de cele ale jucătorilor care evoluează în Europa.
Don Garber, cel care conduce MLS încă din 1999, nu a fost încântat atunci când a auzit declarațiile lui Neymar. Garber nu vrea să audă de jucători mari care își doresc să își încheie socotelile cu fotbalul în MLS, considerând că aceste declarații sunt o insultă:
"Nu ar trebui să aducem nume mari pe final de carieră, care vor să se retragă în MLS. Când Zlatan Ibrahimovic a plecat din Major League Soccer, nimeni nu a spus că se va retrage în Italia. Zlatan a muncit foarte mult în MLS și muncește la fel de mult și în Serie A. Nu înțeleg de ce suntem văzuți altfel, dar asta este.
Noi ne dorim să avem cât mai mulți jucători tineri, care să vină aici la începutul carierei și MLS să devină campionatul lor favorit", a spus Don Garber, potrivit ESPN.
Citește și:

Neymar: "Acolo sezonul este mai scurt, aș avea trei luni de vacanță. Aș mai evolua câțiva ani"

Într-un interviu acordat pentru Mundo Deportivo, Neymar a abordat mai multe subiecte, printre care și finalul carierei sale. Acesta a declarat și că a glumit mult pe seama faptului că se va retrage la 32 de ani și a precizat că nu își va încheia cariera până în momentul în care se va simți obosit psihic sau până când corpul nu îl va mai ajuta.
"Îmi doresc să joc din nou pentru Santos. Îmi e dor să joc acolo, pe acel stadion minunat, dar nu știu, am unele îndoieli. Nu știu dacă voi mai juca în Brazilia. Mi-ar plăcea să joc în MLS măcar un sezon. Acolo sezonul este mai scurt, aș avea trei luni de vacanță. Aș mai evolua câțiva ani.
Glumesc cu prietenii mei că mă voi retrage la 32 de ani, dar este doar o glumă. Nu știu, sincer. Voi juca până voi obosi psihic. Dacă sănătatea mea mentală va fi ok, fizic cred că voi mai rezista câțiva ani. Am contract cu PSG până la 33 de ani, așa că voi juca cel puțin până atunci", a mai spus Neymar, care a mărturisit că cel mai important lucru acum pentru echipa lui Mauricio Pochettino este calificarea în sferturile de finală ale Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo