Eurosport
Transferul lui Messi la Inter Miami ar fi "cel mai mare din istorie"! Ce ar trebui să facă americanii
De
Publicat 09/03/2023 la 12:11 GMT+2
Lionel Messi mai are contract cu PSG până la finalul acestui sezon, iar viitorul său este incert după ce argentinianul ar fi refuzat prima ofertă a parizienilor. Antrenorul celor de la Inter Miami, Phil Neville, este convins că sosirea lui Leo în SUA ar fi "cel mai mare transfer din istorie".
Lionel Messi
Credit imagine: Eurosport
Lionel Messi nu și-a prelungit până acum contractul cu PSG, club căruia i-a și refuzat o primă ofertă, iar înțelegerea dintre cele două părți expiră în vară, astfel că speculațiile despre viitorul argentinianului se înmulțesc pe zi ce trece.
Una dintre echipele care se află pe urmele lui Messi este Inter Miami, care a încercat în mai multe rânduri, în ultimii ani, să-l transfere.
Antrenorul americanilor a vorbit despre posibilitatea de a-l avea în lot pe starul de 35 de ani. Phil Neville a spus că un astfel de transfer ar fi extraordinar, urmând a intra în istoria fotbalului.
În plus, tehnicianul a declarat că este convins că sosirea lui Messi în MLS ar duce la creșterea interesului multor fotbaliști de a face pasul spre această competiție.
"Cred că va fi probabil cel mai mare transfer din istorie. Nu mă pot gândi la o altă vedetă de această magnitudine care să vină în acest loc dintr-o țară majoră a fotbalului.
Ar fi o mutare similară cu sosirea lui Beckham, dar probabil și mai mare. Cred că vorbim de unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile", a spus englezul pentru The Athletic.
De asemenea, Neville a punctat că clubul lui David Beckham va fi nevoit să facă unele modificări logistice pentru a-l putea primi cum se cuvine pe Messi în America.
"Lucrurile vor fi diferite. Copacii vor trebui probabil să fie mai mari în jurul terenului de antrenament. Securitatea va trebui întărită. Traseul care jucătorii îl fac fac astăzi spre stadion ar putea fi diferit.
Călătoriile ar putea fi diferite. Hotelurile în care ne cazăm ar putea fi, de asemenea, diferite. Dar chiar și așa, asta ar putea fi ceea ce aspirăm să fim, oricum. Este interesat, dar cred că ar fi o provocare majoră", a adăugat Phil Neville.
Citește și:
Inter Miami, optimistă că-l va transfera pe Messi
Lionel Messi ar fi refuzat prima propunere de prelungire a contractului la PSG din cauza unor neînțelegeri salariale. Astfel, în acest moment, viitorul starului argentinian este incert, actuala sa înțelegere expirând la sfârșitul sezonului.
În februarie, după ce tatăl fotbalistului a spus că o revenire la Barcelona are șanse mici de concretizare, jurnaliștii din Spania au anunțat că americanii de la Inter Miami sunt tot mai optimiști că i-ar putea obține ei transferul.
Echipa lui David Beckham se află de multă vreme pe urmele lui Messi, iar acum, în condițiile în care Leo este tentat să accepte o schimbare de decor, pare favorită să-l semneze.
Conform celor de la Sport.es, un transfer în MLS ar fi cea mai viabilă variantă pe care o are argentinianul care nu și-a ascuns niciodată intenția de a juca în Statele Unite. Messi mai este dorit și în Arabia Saudită, două cluburi pregătindu-i contracte uriașe din punct de vedere financiar.
Promo
Promo