Messi a dat 3 goluri consecutive în MLS și a intrat în istoria lui Inter Miami! Recordul argentinianului
Starul argentinian Lionel Messi a marcat al treilea său gol consecutiv în Major League Soccer (MLS), liga profesionistă de fotbal din America de Nord, în meciul terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu formația Toronto FC, informează agenția EFE.
Lionel Messi (Inter Miami)
Credit imagine: Getty Images
Oaspeții au deschis scorul pe Chase Stadium din Fort Lauderdale (Florida) prin italianul Federico Bernardeschi (45+2), însă Messi a restabilit rapid egalitatea, cu un semivoleu cu piciorul stâng, în cel de-al patrulea minut al timpului suplimentar de joc al primei reprize.
Decarul argentinian, în vârstă de 37 de ani, a ajuns astfel la un total de cinci goluri înscrise de la debutul acestui sezon: trei în MLS și alte două în Cupa Campionilor CONCACAF.
Mai mult, Messi are 8 contribuții directe la goluri în acest an în 8 meciuri și a devenit jucătorul cu cele mai multe goluri + assist-uri pentru Inter Miami în MLS (44).
În urma acestei remize, echipa lui Lionel Messi a cedat fotoliul de lider al Conferinței de Est a MLS formației Columbus Crew, învingătoare cu 2-1 pe teren propriu în partida cu CF Montreal.
Inter Miami, antrenată de argentinianul Javier Mascherano, venea după un eșec suferit pe terenul echipei Los Angeles FC (0-1), în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei Campionilor CONCACAF, returul fiind programat miercuri pe Chase Stadium.
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)