Messi, dublă de senzație pentru Inter Miami în MLS! Prima reușită, o capodoperă, dar Suarez a marcat golul meciului

Inter Miami a câștigat cu 4-0 contra celor de la Atlana United în penultimul meci al sezonului regulat din MLS. Lionel Messi a fost din nou la înălțime, reușind o dublă de senzație. Prima sa reușită a venit după o execuție marcă înregistrată, argentinianul așezând mingea aproape de vinclu de la marginea careului. Totuși, golul meciului a fost marcat de Suarez, cu un voleu fenomenal.

Hey Football | Ioan Viorel, Mihai Crăciun și Ion Alexandru analizează situația de la Liverpool

Sursa video: Eurosport

Lionel Messi pare că și-a intrat în formă exact când echipa sa de club are mai mare nevoie, adică înaintea începerii play-off-ului din MLS. În ultimul meci de pe teren propriu din sezonul regulat, Inter Miami a oferit o demonstrație de forță, arătând ca o candidată serioasă la cucerirea titlului în campionatul nord-american.
Echipa lui Messi a jucat cu Atlanta United și s-a impus cu 4-0, în special datorită unei prestații de gală oferită de starul argentinian. Acesta a deschis scorul în minutul 39, cu un șut marcă înregistrată de la marginea careului, trimițând mingea aproape de vinclu cu o ușurință extraordinară.

Lionel Messi, încă un meci mare pentru Inter Miami! Dublă și assist într-o victorie clară

Desprinderea gazdelor s-a produs imediat după pauză, în minutul 52, când Messi a găsit o pasă genială către Jordi Alba, iar fundașul stânga care se va retrage la finalul sezonului a înscris cu un loc peste portarul advers.
Soarta partidei a fost practic decisă în minutul 61, când Luis Suarez a făcut 3-0 cu o execuție de clasă. Uruguayanul a înscris cel mai frumos gol al meciului printr-un voleu perfect de la marginea careului.
Ultimul cuvânt i-a aparținut tot lui Messi, care a stabilit scorul final în minutul 87. Jordi Alba i-a pasat în spatele defensivei adverse, acesta a preluat impecabil pe piept și l-a executat pe portarul advers cu un șut la colțul lung.
Lionel Messi a ajuns la 26 de goluri și 19 pase decisive în acest sezon de MLS și este principalul argument pentru care Inter Maimi poate spera la primul titlu din istoria sa.
În urma victoriei din această dimineață, gruparea din Florida e sigură că va termina cel puțin pe locul 3 sezonul regulat. Momentan e la egalitate de puncte cu a doua clasată, Cincinnati, care e pe doi pentru că are mai multe victorii (primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte). În ultimul meci, Messi & Co vor juca în deplasare cu Nashville SC, pe 19 octombrie, după care toate echipele se vor pregăti de play-off.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo