Lionel Messi, ce onoare! Inter Miami a "rupt" tradiția pentru a-i aduce un omagiu superb argentinianului

O tribună a stadionului echipei Inter Miami, la care joacă Lionel Messi, va purta numele argentinianului, a anunţat, vineri, clubul din Liga profesionistă nord-americană de fotbal - Major League Soccer (MLS), relatează Reuters.

"Messi-Mania" în Puerto Rico! Superstarul lui Inter Miami, asaltat înaintea unui meci amical

Sursa video: SNTV

''Tribuna Leo Messi'' de pe Nu Stadium va aduce un omagiu căpitanului său în vârstă de 38 de ani, iar prin această decizie clubul se desparte de tradiţia prin care erau de obicei celebrate legendele fotbalului retrase din activitate.

''În mod tradiţional, omagiile vizează trecutul. Ele sunt construite din nostalgie. Din amintiri. De data aceasta însă este diferit'', a transmis clubul într-un comunicat.

''Acest demers este izvorât din prezent. Din ceea ce se întâmplă acum. Din ceea ce simţim de fiecare dată când Leo Messi păşeşte pe teren'', a mai transmis clubul, care va juca primul său pe arena de 26.700 de locuri la data de 4 aprilie, când va primi vizita echipei Austin FC.

Aflat la Inter Miami din 2023, Leo Messi a contribuit la clubul la care coproprietar este fostul mijlocaş englez David Beckham la câştigarea a trei trofee, Leagues Cup în 2023, Supporters' Shield în 2024 şi MLS Cup în 2025.

Câştigător de opt ori al Balonului de Aur, Messi este, de asemenea, cel mai bun marcator din istoria clubului la goluri (82) şi pase decisive (53), în 94 de apariţii.

Messi a marcat cel de-al 900-lea gol al carierei sale în această lună, devenind al doilea jucător care atinge această bornă în fotbal după rivalul său Cristiano Ronaldo.
Sursa: Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo