Tehnicianul a recunoscut faptul că zahărul, precum și orice aliment dulce, îl ajută să treacă mai ușor peste insuccesele din ultima perioadă de pe banca lui Chelsea. El a consumat foarte multă ciocolată pentru a se calma, în momentul în care a revăzut meciul cu Real Madrid, în care echipa sa a prestat un fotbal neconvingător, conform Mirror.
El a avut o discuție mai serioasă cu jucătorii joi, iar ulterior germanul a declarat faptul că a fost extrem de supărat după meciul cu Real Madrid, din sferturile UEFA Champions League, partidă decisă de hattrick-ul francezului Benzema: "A fost ciudat să rămân supărat peste noapte. Uneori sunt supărat în timpul unui meci sau la pauză. După un joc decid în mod normal să nu vorbesc prea mult dacă nu sunt fericit. Dar sentimentul a durat. Am privit din nou meciul și m-am supărat acasă în miezul nopții, iar a doua zi dimineața l-am văzut din nou și m-am enervat din nou.
Dar cantitatea de ciocolată de care aveam nevoie pentru a trece din nou prin meci a fost imensă. La un moment dat trebuie să te oprești și să faci o plimbare în bucătărie și să te calmezi. Am dormit puțin, dar era târziu", a declarat tehnicianul lui Chelsea, în cadrul unei conferințe de presă, conform aceleiași surse.
Liga Campionilor UEFA
Mesajul lui Karim Benzema despre Mbappe după victoria din finala Champions League
ACUM 5 MINUTE

Reacția lui Karim Benzema după meciul cu Chelsea

Real Madrid s-a impus în partida tur de pe Stamford Bridge contra campioanei Europei, Chelsea. Karim Benzema a fost omul meciului și a marcat toate cele trei goluri ale oaspeților în minutele 21, 24 și 46. Pentru gazde, Kai Havertz a înscris în minutul 40.
Chelsea a încercat în repriza a doua să reducă din diferență și a avut câteva ocazii importante prin Mount, Lukaku sau Ziyech, dar mingile trimise de elevii lui Thomas Tuchel au trecut de fiecare dată puțin pe lângă poartă.
Săptămâna viitoare va avea loc partida retur pe Santiago Bernabeu, iar Real Madrid are prima șansă pentru calificarea în semifinalele competiției.
"Sunt nopți magice ca cele în care am jucat împotriva lui PSG. Lucrurile merg bine, am jucat bine din minutul 1. Suntem bine, ne-am luptat până la capăt și când Real Madrid este așa de motivată, acest lucru ne face bine. Cele trei goluri sunt foarte importante. Am fost foarte mulțumit de al treilea pentru că încă mă gândeam la cel pe care l-am ratat.
Ancelotti este unul dintre cei mai buni antrenori din lume, avem mare încredere în el. Oricine intră pe teren joacă bine. Mai avem și un retur și vom da totul să trecem în faza următoare a competiției", a declarat Karim Benzema, citat de Marca.
Meciul retur dintre Real Madrid și Chelsea este programat marți, 12 aprilie, de la ora 22:00, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro.
Liga Națiunilor UEFA
România, aproape de debutul în noul sezon de Nations League! Cine sunt adversarii "tricolorilor"
ACUM 42 MINUTE
Liga Campionilor UEFA
Sadio Mane, mesaj de adio? Ce a spus senegalezul după finala Champions League
ACUM O ORĂ